Gheaţă roşie

Încerc să îmi găsesc legăturile firave cu ce e în jurul meu. Cu ceea ce toţi numesc „realitate”. Firişoare roşii, subţiri, plăpînde, s-ar putea rupe, sînt conştient de asta şi mi-e teamă că nedelicateţea mea le va zdrobi înainte de a le atinge cu mîna tremurîndă. Şi-atunci, cum să fac? Lumea se învîrte în jurul meu, ameţitor, vîrtej de vorbe, de fapte, de lacrimi şi zîmbete, de sărutări şi despărţiri. O furtună ce-mi zgîrie pielea uscată, riduri adînci pe fruntea tot mai înalta, smulge fire albe din părul obosit şi el de alergătură. Cumva, prin amestecul ăsta de praf ce-mi umple ochii, pietre reci pe apele uimite, văd dincolo. Nedefinit, ca o fantomă jucăuşă, un contur. O clipă e de ajuns pentru a umple o veşnicie. De atunci, de cînd imaginea a pătruns vîrtejul dureros de cenuşiu, caut. Mă mai arde vîntul tăios ca un brici proaspăt ascuţit, nisip uscat îmi descoperă o rană veche, din bătălii vechi, dar nu mai curge puroi, nu mai curge sînge, nu mai doare. În locul hălcilor mari ce s-au zdrobit, cu zgomot, de stîncile ascuţite, arse de soare, a crescut carne vie, proaspătă, curată. Tînără. Cuţitele, în faţa ei, se sparg în mii de scîntei asurzitoare. Gheaţă purpurie , se topeşte apoi, ruşinos, lungi lacrimi pe pielea tăbăcită. Caut. Lumea vîjîie ameninţătoare. Ar trebui să mă las în voia zgomotului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s