cuvinte/culori/muzică

Cuvinte

Sunetul unui pian în camera de alături. Sună cunoscut. Propoziţie. Nu mai ştiu de unde e, din trecut. Dintr-al meu, e al tău?? Mi-ar plăcea să pot pune degetul pe momentul acela şi, ca un magician, să îl întorc pe toate feţele, să îl miros, să îi simt gustul ca să îl pricep. Să îl opresc, mai ales, orice ar fi. Şi, dacă e nevoie, să îmbătrînesc învîrtindu-mă în jurul său. Nu… imposibil, mergem mai departe!

Cîmp de maci

De fapt, totul se reduce la un cîmp de maci. N-am crezut că aşa va fi, dar uite, privesc în trecut şi asta văd: un cîmp de maci. Undeva, în zare, e o plajă. Şi marea. O simt mai degrabă decît o văd, mi-o imaginez după aerul cald ce se joacă acolo, după nesfîrşita pînză roşie. Dacă trag aerul fierbinte în piept miroase a mare. Dacă închid ochii, aud valurile. Pentru o clipă, cînd îi deschid, sunetul rămîne şi acoperă roşul ce mă înconjoară. Atunci, valurile de culoare prind viaţă, purtînd şoaptele mele spre plaja de dincolo. La capătul nisipului sclipitor, încins, se vor întîlni cu apa sărată, purtînd cu ele alte milioane de gînduri, din lumea largă, de nicăieri. Printre acestea va fi, probabil, şi un gînd al tău. Îl voi găsi, cu siguranţă, şi îl voi mîngîia şi îl voi adulmeca. Ameţit uşor de parfum mă avînt în blocul compact roşu. Îl sparg cu mintea înainte să păşesc printre tulpinile svelte, înainte să ating delicatele petale ce vor cădea victime ale drumului meu. Mă doare liniştea cu care se lovesc de pămînt, dar trebuie să merg înainte, trebuie să ajung la plaja orbitoare, să calc spuma valurilor ce fierb atingînd nisipul. De ce? Nu ştiu de ce, doar că acesta e drumul meu.

Muzica

Nu, nu e adevărat, totul e muzică. Totul. Fiecare mişcare a noastră, fiecare zîmbet, fiecare lacrimă, fiecare gînd, fiecare taină.