trăim

Hei…hei!! HEI!! Ce se întîmplă? Hei…răspunde! (Nici un răspuns. E tăcere. Mai rea decît un cuvînt urît.) Nu crezi că trebuie să răspunzi? E lumea ta, dar e şi lumea mea. Eu chiar trăiesc în ea. Trebuie să-i suport toate toanele, ca unei prinţese de care m-am îndrăgostit. Deci, răspunde-mi, ce se întîmplă? N-o să te trag la rost pentru vremea de azi dimineaţă. Contrastul cu căldura din casa prietenilor mi-a făcut bine. Afară, vînt, îl simţeam îngheţat şi conştiincios. Geamurile mari. Înăuntru, căldură. Din suflete, din aer, din sunete familiare. Din griji şi aburi de cafea. Mi-e bine, aş rămîne aici. Binele e moţăială în faţa ceştii de cafea. Plec, trebuie, dar voi veni înapoi. Am nevoie…mare, mare. Afară, rece. Trag aerul îngheţat în piept, inima mi se umple, pompează fierbinte, mi-a trecut, mi-e bine, mi-e cald. Voi reveni. Ce se întîmplă? De ce? Îmi poţi spune? Vorbeşte, trebuie. Nu cred că nu mă auzi…şi, ca să fiu sincer, sînt convins că mă şi asculţi. Aceeaşi oră. 6.00. Poate, cîteva minute în plus. De ce? Nu mă mai întreb, am făcut-o la început, n-am găsit răspuns, într-o vreme îmi doream să mă trezesc mai devreme, acum mi se întîmplă. În fiecare dimineaţă din timpul săptămînii. Ca un calendar electronic funcţionează ceasul meu. Tic-tic-tic-tac! Stop! Mă auzi? Hei…te rog, mă auzi? (E ori o greşeală undeva, pe lanţ, ori o problemă de comunicare. Fiecare a înţeles ce-a vrut, rezultatele sînt diferite. Nu e lipsa comunicării, e o problemă tehnică.) O dimineaţă perfectă. Putea fi soare şi n-ar fi simţit diferenţa. Putea fi viscol, şi albul n-ar fi schimbat nimic. Meteo-dependenţa s-a volatilizat, ca dorinţa de a fuma, şi apoi ca încercarea de a nu aprinde ţigara de foi, două, trei…a patra…mă joc, doar, cu fumul, cu buzele ţuguiate, cercuri mari, cercuri mici, linii rupte cresc şi dispar în neant. Le voi regăsi într-o dimineaţă rece, cu vînt rece. Cînd voi trage aerul rece în piept, voi simţi mirosul fumului de la a patra ţigară, s-a stins singură, fără să o ating. N-am mai aprins-o. Pielea din jurul ochilor s-a încreţit. Şi-o imaginează cîteodată: moale, caldă, fină, agresată de fum şi lacrimi fierbinţi, sărutări din alte vieţi. Alte vieţi, alt timp, aceeaşi întrebare. Mă auzi, am o singură întrebare! Una singură, primordială, esenţială, unica întrebare! Ascultă-mă, ajută-mă cu un răspuns: (Linişte. Rece, afară.) De ce trăim?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s