După-amiaza perfectă.

 Mai întîi, Cărtureşti. Intru din frigul de afară în linişte, arome de ceai şi cărţi frumoase. Mă farmecă atmosfera. Aceeaşi, de fiecare dată (de asta revin), dar nouă de asemenea (şi ăsta-i al doilea motiv pentru care mă întorc). Miroase a ceai, dar parcă dacă n-ar fi ceainăria, tot aroma asta aş găsi-o.
Cumva, cărţile toate, într-un deranj bine gîndit, frumoase şi purtătoare de promisiuni din cele mai plăcute sufletului – cărţile acestea miros a frunze verzi. A primăvară sau a iarnă, arşită şi ploaie. Praf sau aer dintr-o pădure îngheţată de la munte.
E linişte, una specială: şoapte, paşi pe parchetul care scîrţîie, o muzică se strecoară din ceainărie. Ce gen? Ce fel de muzică??? Nu ştiu..am ascultat liniştea. Şi m-am plimbat printre rafturi, am atins cărţi, discuri cu muzică şi filme.
M-am aşezat pe un fotoliu, la etaj, şi-am deshis cartea. Lume în jurul meu, căldură, prima pagină, a doua. Mă adîncesc în descifrarea literelor, cuvintelor, fraze mai lungi sau pagini pline. Fotoliul, mai degrabă un scaun cu şezutul de pînză mă cuprinde ca braţele unei iubite tandre. Îmi dau seama că n-am mai făcut asta niciodată. Şi sînt convins că o voi mai face.
Restaurantul de după. Un pian la etaj. Primesc masa din faţa lui. Un domn cîntă melodii cunoscute, lente. Am impresia că sare nişte note sau că falsează. Poate fi, totuşi, foarte bine, o abordare personală a partiturii. Pe sub pian îl văd încălţat cu o pereche de tenişi roşu cu alb. Bucătarul, un italian simpatic. “Ciao, bon giorno”, mă încearcă. (are un deget bandajat şi îl arată tuturor ca pe un trofeu). Se prinde repede că nu vorbesc italiana şi hotărăşte să treacă pe engleză, pigmentată cu română şi, normal, italiana care dă gust. Mă întreabă ce mănînc şi-mi recomandă ceva….nu prea înţeleg, ştiu că e carne de vită, dar nu contează, o face prea frumos ca să-l pot refuza.
Îmi scot cartea şi încep să citesc. Chelnerii intră în panică. Se mai liniştesc cînd scot şi trabucele. Mîncarea a meritat. “Ossobuco” îmi spune chelnerul. Îi mulţumesc. Un trabuc. Şi-un cappuccino.
Ies. Portarul îmi ţine uşa de la maşină. E extrem de serios. Ca într-o veche ceremonie iniţiatică. Îi mulţumesc, îmi mulţumeşte. Scaunul mă încălzeşte repede. Portarul îşi scoate pălăria şi mă salută prin geamul maşinii care toarce încet.
Pe o stradă liniştită, un stol imens de păsări imediat sub norii ce par şi mai groşi. Pare că trec printr-un tunel întunecat, rece, metalic, ireal de lung. Aud fîlfîit de aripi. Mă afund în fotoliul comod, cald. Trec dincolo.
Relaţia mea începe să funcţioneze. Singurătatea pare să mă înţeleagă. Şi eu pe ea. E începutul unui mare amor?

Advertisements

6 thoughts on “După-amiaza perfectă.

  1. m-ai sfatuit sa caut. Am facut-o si ma bucur. E o bucurie din aceea marunta, de care ar fi trebuit Tu sa promiti ca o sa mai fie:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s