vis

Hflkjsahflkhadlkfhsdakfsf
Cam aşa începe totul, cînd văd pagina albă. Asta îmi vine să fac, ca să o umplu. Măcar pe jumătate, şi apoi, cealaltă jumătate poate să vină de la mine. Ca o încălzire a degetelor sau a ochilor sau a minţii. Ooooohhh, o încălzire a minţii!!! Asta e bună!! Genial…

Ar trebui să mai citesc vreo 10 ani, zi de zi, 10 ore pe zi. Mi-e teamă că n-am nimic de spus. Că tot ce cred că pot spune a fost deja scris/ spus/ arătat în sute de feluri. Acesta e scopul? Să găsesc un alt fel de a spune lucruri care au fost deja spuse? Sau ……sau (stau, am pus muzica, mă gîndesc). Pot face asta? Să spun lucruri ce n-au fost spuse niciodată??? Eu???

Dacă am vreun sens, care e acela? Cine îmi poate răspunde, acum? Sau mîine, bine, înţeleg, nu acum, sînteţi ocupaţi, dar mîine poate găsiti nţtel timp, dacă nu mîine atunci săptămîna viitoare, sau peste o lună. Dar aş vrea să ştiu: e o întrebare tare simplă, cu răspuns simplu, în 2, 3 cuvinte. Ce caut eu aici? Sau de ce?

Caut însemnătatea unui gest mecanic. Imi imaginez profunzime acolo unde nu e decît o suprafaţă cu aparenţe; aparente circumvoluţiuni. Alcool, iubiri nereuşite, ţigări aprinse prea des şi uitate în scrumiera fumegînd urît. Fum ce se scurge în tavan, dacă ar fi în aer liber ar tinde spre cer dar s-ar opri undeva la cîţiva metri deasupra, s-ar dezintegra, molecule ar vrea să meargă mai departe, ar mai aluneca puţin ca să se opreasca, la rîndul lor, cîţiva metri mai încolo.

Visez ceva şi nu ştiu ce. Un vis frumos ce-mi lasă un parfum ameţitor în nări. Am citit că zborul ar însemna libertate. Nevoia de libertate, mai exact. Vis. Fumul zboară, îl văd ca pe o scurgere, e inversul apei care se duce spre centrul pămîntului. Fumul se scurge spre centrul Universului. Moleculele n-ajung nicăieri. Fum. Vis… despre fum?

E zborul fum sau vulturii sînt păsări fantastice? Dintr-o lume necunoscută, animale-mit, dorinţe neîmplinite, vieţi pe care le-am amuşinat doar într-o încercare de-a pleca într-un zbor deasupra pămîntului acoperit de zăpada căzută pe jumătate, topită pe jumătate, îngheţată atunci cînd se topea pe brazde întoarse cu grijă, cînd apa s-a scurs în ademenitoare canale paralele, în praf de lume.

N-am văzut vulturi zburînd. Dar am fost pe vîrf de munte. Şi-am văzut lumea de sus.
E un vis pe care trebuie să îl înţeleg. Sau, măcar, să mă pot apăra de amăgirea sa, de sentimentul acesta de bine pe care mi-l dă, să-l disec şi să-l pot accepta, să mă las să plec spre acea ţintă pe care nu o văd, nu o ştiu, doar o simt, o miros, nu vreau să o mai imaginez.

E timpul pentru o ţintă clară. E timpul pentru mine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s