Biciul pentru jurnalişti, asta e soluţia!

(7 septembrie)

AFP: Sudan: amendă pentru o jurnalistă

“Jurnalista sudaneză Loubna Ahmed al-Hussein, care risca o condamnare la biciuire pentru că a purtat pantaloni, a fost condamnată azi la plata unei amenzi de 500 de lire sudaneze (200 de dolari americani). În cazul în care nu va plăti amenda, va sta o lună în închisoare. “Nu voi plăti amenda, prefer să merg în închisoare” a spus Loubna pentru AFP.

Jurnalista a fost reţinută de poliţie la începutul lui iulie, într-un restaurant, împreună cu alte 12 femei. Motivul? Ţinută indecentă. Purta pantaloni largi şi o bluză lungă. Ar fi putut să scape imediat, aşa cum au făcut-o 10 dintre femei, care au acceptat să fie pedepsite. Cîte 10 lovituri de bici fiecare.”

Unul dintre comentariile cititorilor “Le Figaro” la această ştire mi-a atras atenţia. “Obscurcantismul nu e doar acolo…”

Înţelegînd prin “obscurantism” o “atitudine refractară faţă de tot ce reprezintă progres”, şi considerînd ceea ce s-a întîmplat cu jurnalista din Sudan o agresiune, am făcut un exerciţiu simplu…google search.

29.000 de rezultate pentru “jurnalist agresat”, pagini scrise doar în limba română! Veţi spune că nu există nici o legătură între ceea ce se întîmplă în Sudan şi căutarea mea. Miile de rezultate nici nu înseamnă că vorbim doar despre ziarişti din România. Nici vorbă! Dar titlurile sînt relevante. Şi citez: “Constanţa. Jurnalist agresat de bodyguardul edilului Radu Mazăre.” “Gorj: jurnalist agresat de rudele unui medic corupt.” “Cluj: jurnalist agresat sub ochii poliţiei.” “Craiova: jurnalist agresat de Mititelu.” “Bucureşti: jurnalişti agresaţi de paznicul spitalului Grigore Alexandrescu.” “Hunedoara: jurnalist agresat la Raliul Frumuseţii.” “O echipă de la Televiziunea Târgu Mureş a fost agresată de mai mulţi localnici dintr-o comună – printre care şi fratele primarului.” “Gărzile de corp ale primarului municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, au agresat luni seară o echipă de jurnalişti a postului local de televiziune Tele’M, de faţă aflându-se atât edilul, cât şi şeful Poliţiei Comunitare Iaşi.” “Jurnalişti agresaţi în piaţa centrală a Ploieştiului!!!” “Giovanni Becali a agresat un ziarist în direct.” “Mischie a agresat un jurnalist.”

Dacă nu e de ajuns, urmează părţi dintr-un raport al Agenţiei de Monitorizare a Presei, la finele lui 2006. Iată cîteva exemple: “Pe 10 februarie, uşa apartamentului jurnalistei Ileana Firtulescu din Petroşani a fost incendiată de persoane necunoscute.” “Pe 6 martie, cunoscutul om de afaceri Marian Iancu l-a insultat şi l-a scuipat pe Ovidiu Oanţă, jurnalist la ProTV.” “Pe 21 martie, jurnalista Loredana Chimoiu de la Antena 1 a fost atacată de un grup de femei, care au lovit-o cu pumnii pentru că “era prea tupeistă”. “Pe 30 aprilie, după meciul Steaua – Middlesborough, George Becali, patronul clubului Steaua, le-a cerut bodyguarzilor săi să o ia din faţa sa pe Ana Maria Neagu, reporter la Realitatea TV.” “Pe 17 august, o echipă a Antenei 1 a fost serchestrată la Giurgiu de trei maşini în timp ce investiga presupuse afaceri în domeniul imobiliar ale primarului PNL de Giurgiu, Lucian Iliescu.” “Pe 6 octombrie, preşedintele Traian Băsescu l-a insultat grav pe un jurnalist, numindu-l “găozar”. “Pe 31 octombrie, Dragoş Bota, jurnalist la ziarul Gândul, a fost agresat în timp ce investiga legalitatea unei exploatări miniere în comuna Bozovici, Caraş-Severin.”

Desigur, exemplele de mai sus n-au o legătură directă cu legile aberante din Sudan. Jurnaliştii români nu sînt scuipaţi, bătuţi, înjuraţi sau ameninţaţi pentru că poartă fustă sau pantaloni. Şi nu, nu sînt nici biciuiţi, ca să scape de amenzi.

Şi totuşi, o legătură există. În chiar acel comentariu pe care l-am citit în “Le Figaro”. Se cheamă “obscurantism”. În Sudan, femeile (fie că sînt jurnaliste sau nu) sînt agresate pentru că poartă pantaloni. În România, exemplele de mai sus demonstrează că oamenii sînt agresaţi pentru că poartă … un microfon. Doamne fereşte să mai aibă şi o cameră de filmat!

Mă întreb: oare unde e mai bine? În Sudan, unde, dincolo de penibilul situaţiei, autorităţile au acţionat după un articol al codului penal din 1991, intrat în vigoare la 2 ani după lovitura de stat a actualului preşedinte, şi care prevede o pedeapsă maximă de 40 de lovituri de bici pentru port de îmbrăcăminte indecentă? Sau în România, unde Constituţia, în Articolul 30, spune aşa:

“(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”

Eu n-aş mai spune nimic, pentru că mă văd într-o mare dilemă: nu ştiu răspunsul la întrebare.

Advertisements

One thought on “Biciul pentru jurnalişti, asta e soluţia!

  1. Cred ca de fapt, în Sudan nu e vorba de statutul jurnalistilor, ci de cel al femeilor în general. Jurnalista în cauza a avut “noroc” sa se vorbeasca despre ea pentru ca e jurnalista, cîte femei sînt biciuite fara ca nimeni sa vorbeasca despre ele ? Situatia jurnalistilor agresati în România e intolerabila, dar foarte diferita. In România exista o lege în favoarea libertatii presei, în Sudan legile sînt obscurantiste. Cred ca e vorba de doua situatii incomparabile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s