Autostrada suspendată a României

  

În urmă cu vreo 12 ani, eram reporter acreditat la Ministerul Transporturilor. Într-o seară, tîrziu, mi-a sunat telefonul de acasă. O voce cristalină, dar foarte hotărîtă:
– Bună seara! Domnul ministru vă invită mîine dimineaţă să beţi cafeaua împreună. Puteţi la 8.30?

 

   

Cum să nu pot! Reporter acreditat pe minister, ministrul te invită la cafea? Te execuţi.  

A doua zi, în biroul domnului ministru. Jovial, carismatic. Avea pregătită o masă cu o hartă. Am discutat vrute şi nevrute, la cafea. Apoi, ministrul a început să îmi povestească ce planuri are pentru viitorul României. Mi-a arătat toate coridoarele europene de transport care vor traversa ţara mea, pe ce autostrăzi vom zburda în lungul şi în latul acestui pămînt ce tindea să se transforme într-un ţinut de basm. Întîlnirea s-a terminat cu strîngeri de mîini şi promisiuni de sprijin din partea reporterului fermecat de viziunea ministrului.  

După foarte puţin timp, au început şantierele pe drumurile naţionale. Şi, în acelaşi ritm ameţitor al lopeţilor care spărgeau asfaltul, au răsărit vesele panouri care îmi spuneau “Aici sînt banii dumneavoastră!” Mă uitam în buzunare şi îmi spuneam: “Ia uite, dom’le, cum le ştiu ăştia pe toate!”  

Au trecut cîţiva ani de atunci. Nu mulţi, doar vreo 12, după cum vă spuneam. Preşedintele ţării mele vorbeşte la radio. Întrebat cum pot veni turiştii străini în România dacă nu ezistă autostrăzi şi drumuri bune, domnul preşedinte a răspuns că întrebarea se referă la “o realitate, dar transformată în clişeu”, în condiţiile în care “70% din turism se face cu avionul”.  

Mie îmi place foarte mult să conduc. Atît de mult încît m-am dus cu maşina în Africa. Nu o dată, de două ori. Am străbătut toată Europa. Doar pe autostradă. Al doilea an cînd am ajuns în Maroc, m-am rătăcit. Nu doar eu, ci şi mai mulţi prieteni care s-au născut acolo, şi care se întorceau acasă din Europa. Să-şi petreacă vacanţa de vară. Motivul pentru care ne-am pierdut e simplu: marocanii construiseră, într-un an, vreo 60 de kilometri de autostradă, în prelungirea celei pe care o cunoştea toată lumea. În goana maşinii, n-am văzut indicatoarele… Şi nici un expatriat nu ştia nimic despre noul drum.  

Mă întorc în ţară la mine. Ministrul despre care vorbeam la început a devenit preşedinte. La fel de jovial. Şi, o dată cu creşterea răspunderilor, şi-a schimbat şi viziunea. Normal. Vede lucrurile altfel, de mai de sus. Din avion!  

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s