Despre vecinii încruntați

(5 octombrie)

Cei mai mulți vecini ai mei sînt supărați. Îi văd în serile în care ajung acasă, e clar că îi macină ceva din moment ce cu greu îmi răspund la salut. Din păcate, supărarea îi ține și peste noapte, căci diminețile îi prind la fel de încruntați. Îi salut de fiecare dată – e un reflex pe care îl am de mic, cînd ai mei îmi spuneau că așa e frumos, să îi saluți pe cei mai în vîrstă. Între timp, m-am mutat de mai multe ori, am avut sute de vecini. Unii m-au salutat, alții nu. Dar cei mai mulți sînt foarte încruntați. Îmi amintesc că prin anii 90 am mers cu cîțiva prieteni francezi în Maramureșul istoric. Prin satele acelea unde ai impresia, vorba poetului, că timpul a stat în loc. Tineri sau bătrîni, ultimii îmbrăcați în portul popular, ne salutau. Nu ne văzuseră în viața lor, și erau destul de puține șanse să ajungă să ne cunoască. Prietenii mei erau impresionați: acest simplu schimb de “Bună ziua” a fost unul dintre motivele care i-a făcut să revină. Acolo am simțit de la ce ar putea pleca dacă nu armonia, cel puțin un prim nivel al acesteia. Se cheamă respect. A fost o vreme cînd și mie mi-au reproșat cunoscuți că nu răspundeam la salut. Sigur, pe vremea aceea nici măcar nu îmi dădeam seama că nu răspund, și nici măcar nu îi cunoșteam pe acei oameni. Pe atunci, ultimul mi se părea un motiv serios. Acum, mi se pare o scuză copilărească. Un mic exercițiu de imaginație: îl urmăresc pe vecinul meu încruntat. A ieșit din casă supărat. Urcă în liftul unde nu se aprinde lumina. Încă un motiv de supărare. Coboară în holul rece și se lovește de vreun om al străzii, aciuat la intrarea în bloc. Îl înjură în gînd înainte de a ieși pe strada gri, unde sute de fețe neprimitoare îl întîmpină într-o lume sufocant de rece. Ajunge la metrou. Din nefericire, abonamentul i-a expirat. Asta înseamnă că va trebui să interacționeze cu vînzătoarea la fel de îmbufnată, blocată de frig în scaunul ei de cîteva ore. În metrou îi va privi, cu greu, pe cei doi tineri ce se țin de mînă și se privesc cu dragoste. (Ăștia trăiesc pe spinarea părinților, își bat joc de bani și umblă prin discoteci!) La serviciu îl va întîmpina un coleg îmbufnat că a întîrziat 5 minute, într-o zi atît de importantă, cînd știa că are atît de multe de făcut!!! În concluzie, orele următoare nu va face mare lucru, gîndindu-se la ce grea zi îl așteaptă. Șeful va veni pe la prînz (Da, sigur, își permite!!! Și cîți bani cîștigă…..) vorbind extrem de serios la telefonul mobil. Nu-l va saluta, de fapt nici măcar nu-i va lăsa impresia că l-a observat. Supărat din cauza acestei noi lovituri, nu va mai fi în stare de nimic altceva decît să aștepte finalul programului. Conștiincios, va pleca la fix. Va trece pe lîngă colegi fără să îi bage în seamă, oricum au toți destule pe cap. Înapoi în strada gri, cu sute de fețe obosite, în metroul neprimitor și în blocul rece. Între timp, liftul s-a reparat (cine?), măcar atît… În casă, liniște și miroase a tocăniță. Soția lui a gătit, dar mai trebuie să aștepte pînă va mînca, n-o poate deranja acum, se uită la filmul preferat la televizor. Va adormi, într-un tîrziu, supărat pe oamenii din jur și pe rutina lui gri. Va avea un vis ciudat: un zîmbet ar fi putut schimba totul. Dar va fi doar un vis. Dimineață o va lua de la capăt. PS. Un om foarte foarte drag mie mi-a sugerat că aș fi putut să-mi imaginez ce l-ar fi determinat pe vecinul meu să zîmbească. Ce i-ar fi putut schimba ziua? Dacă vi se pare cunoscut vecinul meu, atunci o puteți face voi. Dacă nu, promit să fac eu acest exercițiu. Cos

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s