E gălăgie politică. Politicienii nu au şapcă.

 

De ce nu pot oamenii care apar la televizor să se asculte reciproc, înainte de a se contra? Şi, pentru că majoritatea celor pe care îi văd sînt politicieni, atunci corect ar fi: de ce nu se ascultă politicienii? Între ei, “noul val” e special.

O emisiune la modă (poate fi oricare dintre piesele care compun marele talk-show al acestor zile zbuciumate): zgomot, ceartă, invitaţi care vorbesc unul peste celălalt pentru simplul motiv că reprezintă partide diferite, care nu mai sînt aliate. Dar au fost. Cînd erau, alianţa asta se manifesta prin gălăgia pe care domnii politicieni o azvîrleau asupra celor mai puţini. Şi, neapărat, din alt partid. Adică, nu contează mesajul pe care îl transmit unii sau alţii – important e să-şi dea în cap.

Metoda e simplă: îţi stabileşti ţinta. Nu eşti nici o clipă atent la ce spune omul din faţa ta, oricum nu contează, dar atunci cînd cronometrul interior îţi spune că a vorbit prea mult, sari la gîtlejul descoperit. După caz, acest atac poate fi declanşat şi de cuvinte cheie, cum ar fi “mafie”, “preşedinte”, “hoţi”, “criză”, “moştenire grea” sau “interesul naţional”. Normal, cuvîntul care naşte cele mai aprige schimburi de (frînturi de) replici e “România”, pentru că orice ar fi spus celălalt invitat , dacă a pronunţat cuvîntul magic atunci nu trebuie lăsat, e clar că vrea să-şi asume vreo decizie bună pentru ţară. “Păi noi, noi care am cerut asta în Parlament încă de acum 3 ani, care este dorinţa cea mai mare a noastră…” Sau, din contră, să-i plîngă de milă. “Şi da, dom’le, şi noi putem plînge, ba o putem face mai abitir decît voi! Aproape că ni se rupe. Sufletul.”

Rezultatul e unul singur, de dimineaţă pînă seara: un cor lung de strigăte ce se revarsă cu furie asupra noastră din boxele obosite ale televizoarelor. Fie că e, fie că nu e campanie, politicienii noştri nu vor să construiască nimic. Vor doar să-l distrugă pe celălalt. Cu care, de cele mai multe ori, pleacă împreună după emisiuni, aşa, ca fraţii. Pe holuri se poate, în platouri însă e imposibil! Nu de alta, dar poate chiar se uită vreun ochi de sus, de la partid, şi-o să-i acuze de trădare. Sînt tineri şi vor să se afirme. Nu vor susţine un program politic, asta ar însemna să îşi încarce memoria cu idei şi citate care vor fi, oricum, date peste cap la următoarele alegeri, în funcţie de negocieri sau oportunităţi de a pune mîna pe-o bucăţică de putere. Ei ştiu însă că trebuie să sară cu colţii încă de lapte la jugulara duşmanului, chiar dacă “duşmanul” poate deveni, mîine, “aliat”. Şi, dacă se va întîmpla asta, atunci colţii îşi vor uni forţele într-o frăţie de sînge. Pe vecie, pînă la noi ordine.

Sînt foarte tineri, dar par trecuţi prin multe. Ştiu tot şi pot vorbi despre orice. Au păreri, nimic nu-i surprinde. Pentru că, paradoxal, nu au timp. Ceasul lor intern e setat la 4, respectiv 5 ani. În perioada asta trebuie să aranjeze tot. Iar cînd “tot” poate însemna confort pentru o viaţă, efortul merită.

Şi revin…de ce nu pot oamenii ăştia să se asculte, înainte de toate? Sincer să fiu, ar avea mai mari şanse să îi votez dacă ar reuşi să îmi transmită un mesaj. Altul decît cel din vestitul banc cu “bă, da’ de ce n-ai şapcă?”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s