Ce înseamnă să fii român?

  
O mare dezbatere publică a început în Franţa, la propunerea ministrului imigraţiei, Eric Besson. Ce propune domnul ministru? În mare, găsirea unor valori acceptate de toţi cetăţenii republicii. Valori care să îi reprezinte atît pe francezii născuţi acolo, cît şi pe cei care au ales Franţa drept casă. Dincolo de acuzele de populism pe care i le aduc diverşi comentatori sau politicieni, propunerea domnului ministru mi se pare extrem de interesantă. Şi, pentru că e o dezbatere publică, propunerile francezilor curg pe site-ul oficial. Iată cîteva: “Să respectăm valorile fundamentale ale Republicii: libertate, egalitate, fraternitate.” “Să nu fluierăm imnul naţional.” “Să vorbim franceza.” “Să respectăm ordinea publică.”Să fim mîndri că sîntem francezi.” “Să fii francez e o şansă.” “Să-ţi iubeşti ţara şi valorile ei.” “Să ne cunoaştem istoria.” “Să fii mîndru să îţi reprezinţi ţara.”

 

   

Una dintre propunerile care a născut cele mai aprinse discuţii vine din partea aceluiaş ministru: copiii să cînte la şcoală imnul naţional măcar o dată pe an. Un mic sondaj pe străzile Parisului a scos la iveală faptul că Marseilleza nu e, neapărat, cel mai cunoscut cîntec.  

Ce departe de noi pare această dezbatere! Mai că ne vine să spunem: “Dom’le, ce probleme mai are şi ăştia!” Şi totuşi. Totuşi,ce-ar fi să încercăm? Ce-ar fi să aducem această dezbatere în ţara mea? Să vedem ce înseamnă să fii român? Care sînt acele valori pe care le-am putea împărtăşi cu toţii, fără nici un fel de discuţie?  

Voi încerca să raportez răspunsurile francezilor la realitatea noastră. “Să respectăm ordinea publică.” Ce-o fi însemnînd asta? Printre altele să îi respectăm pe poliţişti, să nu-i deranjăm pe cei din jurul nostru (cum ar veni să nu dăm muzica tare în apartamentul despărţit de alte apartamente printr-un perete de cîţiva centimetri?), să nu aruncăm gunoiul pe stradă, să nu ne golim scrumiera maşinii pe jos? Nu ştiu sigur dacă asta înseamnă sau dacă e cu totul altceva.  

“Să îţi iubeşti ţara şi valorile ei.” Adicătelea… cum să facem asta? Să umplem stadioanele la meciurile de fotbal ale Naţionalei? Şi să nu-l înjurăm pe Mutu? Sau să cîntăm imnul la începutul meciului? Sau, cine ştie, să nu ne scriem numele pe pereţii monumentelor istorice. (ştiţi, cu siguranţă, delicatele însemne de pe zidurile unor vechi cetăţi, turnuri sau ruine. Acele modalităţi pe care le aleg unii ca să-şi marcheze trecerea şi dragostea. “Mary + gigi = love”. “jon şi miha love forever.”) Poate că asta înseamnă, poate că nu.  

“Să fii mîndru că îţi reprezinţi ţara.” Of, ce tare se complică lucrurile aici! Cîţi dintre voi aţi fost în străinătate şi aţi “uitat” faptul că sînteţi români? N-aţi preferat oare niciodată să îi răspundeţi unui conaţional într-o limbă străină? Doar pentru că vă ruşina ipostaza din care vă vorbea…  

Îmi amintesc un Crăciun petrecut la Săpînţa, în Maramureş. Ajunsesem acolo în Ajun, fără să cunoaştem pe nimeni, împreună cu doi prieteni francezi. În mai puţin de un sfert de oră de cînd am oprit motorul maşinii, am găsit găzduire. O masă imensă şi extrem de gustoasă, paturi primitoare, căldură. Totul foarte natural şi foarte… fără bani. N-au vrut să primească absolut nimic din partea noastră, chiar şi vinul de Bordeaux l-am băut împreună.  

Mă întreb… oare oamenii aceştia care ne-au primit atît de uşor, erau ei conştienţi că îşi reprezintă ţara atunci cînd ne-au oferit tot ce aveau? E aceasta o obişnuinţă, de aici ar trebui să pornim o dezbatere despre “Ce înseamnă să fii român?”.  

Sau “primitor” e doar un cuvînt? Un fel de a fi desuet.  

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s