O campanie ce ocoleşte România.

  
Mi-au atras atenţia sirenele ambulanţei. Mai apropiate şi parcă mai insistente decît de obicei. Am aruncat o privire pe geam şi am văzut: o maşină de poliţie, una de la SMURD şi o mulţime de oameni care căscau gura. Unuia dintre muncitorii care lucrează la reabilitarea blocului meu i se făcuse rău pe schela mobilă suspendată, probabil, undeva pe la etajul 8. Schela era acum coborîtă pe sol, un medic încerca să îl readucă la viaţă pe muncitorul inconştient. La cîţiva metri, zeci de gură-cască. Grupul se îngroşa cu fiecare minut. Poliţiştii se învîrt în cerc, apoi merg spre maşina oprită pe prima bandă, revin în mijlocul mulţimii.

 

   

Mi-am dat seama că sirenele ambulanţei nu mai fac gălăgie abia atunci cînd un alt zgomot a început să se audă. Timid la început, apoi tot mai prezent. Un cîntec patriotic, pe care nu-l mai auzisem de tare multă vreme. Iniţial, crezusem că e vreo maşină cu megafon, care face reclamă la vreun spectacol de circ. Apoi m-am lămurit: mă înşelasem doar pe jumătate. Era o maşină cu o instalaţie de sunet. Nu anunţa nici un spectacol de circ. Îi făcea reclamă unui candidat la Preşedinţie…  

Şoferul maşinii, cu pozele mari ale candidatului lipite pe geamuri, a încetinit puţin cînd a ajuns în dreptul mulţimii de privitori. Melodia patriotică se auzea tot mai tare, pînă la stridenţă. A plecat mai departe. Alegătorii primiseră mesajul. Cîntecul, cu trimitere la un domnitor, s-a stins încet.  

Două lumi. Lumea noastră, în care muncitorilor li se face rău pe schele atîrnate la zeci de metri. Lumea lor, în care afişele colorate acoperă gunoiul. Lumea noastră, în care poliţiştii nu ştiu cum să ajute un echipaj de intervenţie, sufocat de trecătorii însetaţi de sînge. Lumea lor, stridentă. A noastră, în care unii oameni mai şi mor. A lor, în care aceşti morţi devin marfă electorală dacă au fost, întîmplător, artişti. Lumea noastră – cea a cozilor interminabile în intersecţii. A lor – cea din confortabilele limuzine înconjurate de poliţişti şi SPP-işti ce le asigură cale liberă prin intersecţiile blocate. A noastră, unde oamenii mor cu miile pe şosele insuficiente pentru numărul maşinilor. Conduse, de multe ori, de şoferi ce-au primit permisele aiurea. În lumea lor – planuri, zîmbete, contracte pentru mega-autostrăzi. Într-a noastră nu sînt locuri de parcare. Dar ne găsim alinarea la ei: în promisiuni despre oraşe suspendate undeva, într-un viitor apropiat. La mine pe stradă, primăria a stricat vreo sută de metri pătraţi de gazon. Trîntit aiurea pe pămîntul uscat, transformat acum în noroi. În lumea politicienilor, acesta e un amănunt fără importanţă. Pentru că ei au o menire, un scop superior: ei trebuie să conducă ţara!  

Două lumi. Poate că eu sînt de vină, eu nu-mi dau silinţa să-i înţeleg. Uite, fac eu primul pas: îmi cer iertare! Dar vă cer ceva la schimb: data viitoare cînd veţi trece în goana coloanei oficiale pe lîngă vreun mort, măcar aprindeţi farurile!  

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s