Alte mărunţişuri enervante. Monedele, discursurile şi corupţia.

“- 20 de lei şi 40 de bani. Aveţi 50 de bani?” mă întreabă vînzătorul, un tînăr de vreo 22 de ani. Caut prin buzunare, trebuie să fie undeva o monedă aurie. O găsesc. Băiatul o ia, îmi întinde bonul şi… aştept. Aştept. Îmi aştept cei 10 bani. Nu e vorba de sumă, ci de principiu. Şi, normal, cei 10 bani sînt ai mei. Ăsta ar fi cel mai important motiv, de fapt. Tînărul mă priveşte ciudat cînd îl întreb: “Aveţi cumva 10 bani?” Cînd îşi dă seama că nu glumesc, deschide precipitat casa şi… Surpriză!!!, scoate două monede mici, de 5 bani.

Nu sînt un avar. Îmi place să las bani destui la restaurant sau la bar, atunci cînd mă simt bine primit şi servit. O fac cu plăcere şi pentru că, întîmplător, am stat şi de cealaltă parte a tejghelei de cîteva ori. Dar nu înţeleg de ce să las bani într-un magazin. Dacă acei 10 bani ai mei nu sînt importanţi, atunci, la fel de bine, m-aş putea gîndi că nici cei 40 n-au nici o însemnătate.

Încerc să înţeleg cum gîndesc oamenii aceştia. Şi de ce o fac. Dispreţ? O modalitate de a-şi manifesta “superioritatea”, avînd în vedere condiţia care, de cele mai multe ori, nu le permite să “arunce cu bani”, aşa, ca-n nişte cîntece populare? Să fie un refuz al poveştilor din trecut, cele cu puşculiţele improvizate ale părinţilor? Au dispărut puşculiţele, sînt desuete..

Desigur, glumesc, nu vreau să fac filosofia “măruntului”, mă deranjează şi pe mine bănuţii ăştia, mai ales atunci cînd îmi cad, cu zgomot, de prin buzunarele pantalonilor. Dar, dacă tot ne deranjează, de ce să nu facem un “Referendum pentru desfiinţarea preţurilor cu virgulă”? Să coste totul fix 3 lei, sau exact 15, 100 ori 1.000. Ar fi mai simplu.

Propunere de la nivel înalt. Premierul, la bilanţul pe 2009 al Poliţiei Române (s-a întîmplat marţi), a propus ca MAI, CSM şi Parchetul General să iniţieze un dialog pentru “corelarea procedurală a acţiunii acestor instituţii în combaterea corupţiei.” În spatele acestor cuvinte pompoase şi lemnoase e următorul gen de probleme: poliţiştii strîng probe ca să îi prindă pe infractori, dar nu respectă legea atunci cînd le strîng, aşa că, atunci cînd ajung în instanţă, infractorii sînt eliberaţi. Un exemplu simplu, îl vedem adesea în filmele americane. Eroare de procedură.

În condiţiile acestea, mesajul-propunere al premierului e potrivit. Cineva trebuie să le spună responsabililor din cele trei instituţii că pot şi trebuie să lucreze împreună. Că doar aşa vor avea rezultatele pe care le aşteaptă absolut toată lumea. Şi totuşi… oare ce mă deranjează? E ceva, e ceva…

Cînd a intrat pe piaţă “leul greu”, am primit printr-un coleg acreditat la BNR o “punguţă cu 2 bani”. La propriu. Era bleumarin, dintr-un material catifelat. Îmi amintesc discursul de atunci al guvernatorului: “veţi vedea, de acum înainte fiecare bănuţ de acesta va conta.” Cît timp a trecut de atunci? Cîţi “bănuţi”, cîte monede de un ban aţi mai văzut în ultima vreme?

Gata, am găsit! Era evident! Cînd au apărut instituţiile acestea implicate, printre altele, în trînta cu corupţia? Azi, nu. Ieri, nu. Săptămîna trecută, nu, ştiu eu sigur. Au trecut ani, vorba cîntecului. Corupţia, draga de ea, cînd a apărut? (nu vă mai ţin, vă răspund repede). Potrivit ultimelor descoperiri ştiinţifice, într-o joi. Acum cîţiva ani. Ceea ce înseamnă că instituţiile acestea ar fi putut să lucreze împreună, să-şi coreleze acţiunile, să înveţe una de la alta de ceva timp. Ar fi avut timp să dea gata mii de strategii şi să înceapă alte sute. Şi acum, eventual, să fie la “acordul fin”.

Dar nu, nu e aşa. E bilanţ, prilej de discursuri pline de butuci, nu de cuvinte; de îndemnuri patriotice. Bilanţ, momentul în care uităm tot ce a fost spus pînă acum, ştergem tot, o luăm de la capăt. Apropos, cine o fi fost la bilanţul de anul trecut al Poliţiei? Ce premier.. că nu mai ţin minte….şi ce o fi spus???

De fapt, “strategiile guvernamentale”, “principiile de funcţionare”, “programele naţionale”, toate astea îmi lasă impresia că sînt vorbe goale cuprinse, în cel mai bun caz, în cîteva dosare grele, cu coperţi catifelate, ce-şi vor găsi sfîrşitul prăfuit în vreun beci umed. La fel de importante ca timpul nostru, ca votul nostru, ca părerile sau cererile noastre. La fel de importante ca acei 10 bani ai mei în ochii vînzătorului.

Ca o punguţă cu doi bani.

Advertisements

9 thoughts on “Alte mărunţişuri enervante. Monedele, discursurile şi corupţia.

  1. @ gigix: merci! Ii voi pastra. (o voi considera o “glumix”, desi nu o inteleg. Daca nu e, daca acestea sint gindurile tale, atunci te rog sa nu revii. Multumesc din nou.)

  2. am trait cativa ani in Germania. Cumparam ceva care costa 2,99 DM si eu dadeam 3 DM, luam produsul si plecam. Am patit-o odata cand vanzatorul a iesit dupa mine cu 1 pfening foarte ofuscat. Sincer m-am speriat pt ca nu intelegeam ce zice, apoi am invatat ce valoare are si 1 banut. Cine munceste stie valoarea banului. Cred ca e o diferenta sa nu ti se dea restul de 10 bani si sa ti se dea si tu sa-i lasi pe tejgea. Mai stiti de cei care in loc de rest dau o bomboana ?
    PS ce inseamna : comitet comitologic ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s