Ştiri pentru străinătate

M-am hotărît! Inaugurez rubrica “Ştiri pentru străinătate.” De ce pentru străinătate? Pentru că în străinătate nu au toate agenţiile de presă, şi nici n-au timp să le citească pe toate. O voi face eu. În fiecare vineri.. sper. Oamenii vor fi, astfel, mai la curent cu ce se petrece la noi. Comentariile, uneori răutăcioase, îmi aparţin.

(MEDIAFAX) – “Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş a deschis o anchetă în cazul unui copil de patru luni care a murit îngheţat în casă, la Târnăveni, părinţii acestuia afirmând că nu au putut să mai încălzească locuinţa de o săptămână.”
Întrebare: ce a făcut DGASPC (ce nume frumos!) pînă acum? S-o fi interesat de soarta copilului? Nu-mi imaginez că familia a sărăcit aşa, peste noapte.

(Agerpres) – “Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a declarat vineri că, în prezent, are loc un efort coordonat ‘de la vârful statului român’, prin care se încearcă discreditarea PSD.”
Bine, bine, domnule Geoană. Dar de ce n-a pornit atacul ăsta coordonat înainte de alegeri? Nu era mai simplu? Credeţi că vor să rupă partidul în bucăţele… asta s-ar putea rezolva uşor: trebuie să fie un om curat prin PSD, de care să nu se poată atinge nimeni, chiar şi printr-un “efort coordonat”, nu? Puneţi-l preşedinte şi gata!

(MEDIAFAX) – “Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director al PIC din Piteşti Liviu Făcăleaţă şi fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin, judecaţi pentru fapte de corupţie, vor ieşi din Penitenciarul Mărgineni în aproximativ două ore, după ce vor fi întocmite formalităţile.” Păi, acuzaţiile din dosar spuneau aşa: “în perioada 2006 – aprilie 2009, inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie, Mincă Cristian, Pieca Gheorghiţă şi Gheorghe Constantin au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale.”
Înţeleg că grupul s-a spart, de aia i-au ţinut în închisoare atîta timp şi acum le dau drumul. Un fel de prevenţie… Dacă s-ar fi prins, domnul Penescu ar fi spus mai devreme: “Nici nu-i mai cunosc, domnule judecător, pe cuvînt!”

“”Adrian Mutu nu va solicita contraexpertiza. Asta deoarece jucătorul nu ştia că a consumat o substanţă interzisă. Un comportament ce ar putea fi apreciat drept pozitiv şi care ar putea cântări mult la audierile de la comisia antidoping”, informează site-ul fiorentinanews.com. ”
Ăsta da motiv! E ca şi cum aş spune că am băut lichior (eu nu beau lichior, deci nu ştiu ce e) atunci cînd m-ar prinde poliţia. “Nnn-am ştiut, dom’le, că nu-i voie.. hic! Nnnnu e?”

(MEDIAFAX) – “Avocatul celor doi tineri arestaţi în cazul jafului armat petrecut, în februarie 2009, la o sucursală a Băncii Transilvania din Cluj-Napoca, a depus, vineri, o cerere de revocare a măsurii arestării.”

Tobe, surle, trîmbiţe!!!! Ascultaţi şi vă cruciţi!!!! Iată ce zice domnul avocat:

“Am depus o cerere de revocare a măsurii arestării preventive în ceea ce-i priveşte pe cei doi clienţi ai mei, respectiv Dan Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, în care am invocat strict motive de nelegalitate cu privire la luarea acestei măsuri şi alte motive noi, care nu existau la momentul luării acestei măsuri şi care au apărut pe parcurs, motive ce afectează legalitatea atât a sesizării instanţei de fond care a pronunţat luarea măsurii arestării, cât şi a actelor subsecvente de urmărire penală”

Aţi înţeles? Facem un pariu? În cît timp o să fie eliberaţi “tinerii”?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s