Comandamentul de iarnă e repetent. Ne revedem la toamnă

Pe cuvînt că am vrut să vă cred cînd mi-aţi spus că “iarna nu-i ca vara”. Chiar dacă era evident că foloseaţi de prea multe ori această propoziţie ca să vă justificaţi greşelile. Fie că vă lua ninsoarea prin surprindere, fie că ieşeau prea mulţi şoferi încăpăţînaţi cu maşinile proprietate personală şi nu mai era loc de utilaje, de fiecare dată am vrut să vă cred. Pe bune.

Mă uit la ştiri şi am, în continuare, impresia că unii oameni exagerează. Vedeţi, chiar vreau să vă cred! Exagerează şi jurnaliştii, exagerează şi şoferii blocaţi cine ştie pe unde. Exagerează şi vremea, o spun şi pe asta. Prea e… iarnă. Toată lumea exagerează, dar oare nu cumva şi cei care au cîştigat licitaţiile pentru deszăpezire? Să vă spun o povestioară.

7 februarie. Cod portocaliu. M-a întrebat o prietenă ce înseamnă asta: “e mai mult decît galben şi mai puţin decît roşu. Dar e nasol!” Drum prin Sudul României. Adică şi mai grav. Călătoria, aproape imposibil de amînat. Toate aproape bune pînă la Piteşti. Adică ningea, dar e iarnă, e normal. Din loc în loc erau porţiuni de carosabil acoperite de zăpadă. Dar nu e vară, deci e normal, nu? Cîteva maşini ieşite în decor. Chiar şi asta se întîmplă vara, aşa că e normal.

La Piteşti, intrăm pe autostradă. Toate bune. Ba chiar m-aş hazarda să spun că nu mă aşteptam să fie atît de bine. Undeva, înainte de kilometrul 90, lucrurile încep să se complice. Mîzgă. Nu-i nimic, mergem mai încet, dar mergem. Apoi, două maşini de deszăpezire în faţă. Una pe banda din stînga. Alta, pe mijloc. Aş vrea să le depăşesc, nu prea am pe unde. Şi, de fapt, oamenii îşi făceau treaba, ceea ce ar fi trebuit să îmi uşureze şi mie drumul, aşa că nu insist. Într-un final, şoferul celei de-a doua maşini îmi face loc să trec. Trec şi de primul utilaj. Pe jos, în continuare, mîzgă. Dar pot înainta relativ uşor.

Între kilometrii 90 şi 89, accident. Pe cîteva zeci de metri, mai multe maşini înşirate în tot felul de poziţii bizare. Am aflat mai apoi că “domnii de la drumuri” au vorbit de 12 autoturisme. Şi-o maşină de deszăpezire. Şi de un autocar, aşa, bonus. Eu am numărat 30 de maşini atinse în accidentul în lanţ. În fine, nu asta contează.

Am continuat drumul. Din păcate mi-am dat repede seama că acele utilaje pe care le văzusem mai devreme erau, cel mai probabil, singurele de pe A1. O numărătoare rapidă şi-un rezultat pe măsură: 3 minus una pierdută în accident fac 2. 2 minus 2 care n-au mai trecut de locul incidentului înseamnă zero. Tind să cred că am participat, astfel, la o decizie istorică: momentul în care “s-a hotărît” închiderea autostrăzii. Se întîmplă. E iarnă.

Doar că eu nu vă mai cred. Ştiţi de ce? Pentru că, chiar şi aşa, fără nici un utilaj de ăsta special, eu am ajuns cu bine acasă. Pe autostrada bătută de viscol şi plină de zăpadă. Am mers încet, e adevărat, dar am mers. Şi lîngă mine, alte cîteva sute de şoferi.

Nu vă mai cred. De ce să închizi un drum atît de important? Doar pentru că nu sînt destule utilaje? Nu cumva trebuia să vă gîndiţi la asta atunci cînd aţi făcut licitaţiile? Pe cuvînt, nu vă mai cred. O doamnă de la minister (cel care se ocupă cu transporturile) se lamenta la televizor că “dacă nu se furau para-viscolele, nu aveam aşa probleme”. “Para-viscolele” sînt gărduleţele acelea de lemn de pe marginea drumului, cele puse să oprească zăpada viscolită. Dar nu cumva aţi angajat firme care se ocupă de “protecţia” autostrăzii? Sau au cîştigat o licitaţie, că-i şi mai neplăcut atunci.

“Iarna nu-i ca vara”… hmmm… nu mai pot să vă cred. Nu mai trece justificarea asta. Pentru că ştiţi ce cred eu? Cred că în ăştia 20 de ani n-aţi învăţat nimic. N-aveţi metodă, ar spune un amic elevat. Ca să fiu pe înţelesul dumneavostră, că aveţi şi-aşa destule pe cap, nu vă coordonaţi. Faceţi comandamente, comisii, comitete – degeaba. Un transportator spunea, tot la televizor: “S-ar fi putut trece foarte simplu cu un utilaj de deszăpezire înainte, o maşină de Poliţie apoi şi o coloană de camioane.” S-ar fi putut, vă zic eu sigur. Dar v-ar fi tulburat somnul.

Advertisements

10 thoughts on “Comandamentul de iarnă e repetent. Ne revedem la toamnă

  1. Dupa o iesire in decor, in care i-am multumit Vietii ca a inventat soferii de 4×4 care merg cu 30 la ora si mers pe autostrada Soarelui(apropo, cred ca i-au zis asa pentru ca e impracticabila iarna) cu viscol in fata si vizibilitate 0, o noapte la Calarasi pentru ca niciun drum spre Bucuresti nu mai e deschis (si ne pregatim de a doua), eu incep sa cred altceva. Ca iarna nu pleci cu masina cand se anunta cod portocaliu. Scurt.Pentru ca nicio masina inventata de om nu poate sa faca fata urgiei de afara. Nu e doar la noi asa. Londra paralizeaza cand incepe sa ninga putin. Nemtii, americanii se lpta si ei cu nametii.E iarna. Si natura e mai puternica decat noi. Da, am si eu o problema cu “autoritatile” care au construit prost autostrada, de exemplu, fara niciun fel de parapet. Dar ii sunt recunoscatoare politistului care aseara m-a intors din drum. Pentru ca, altfel, in loc sa dorm la un hotel, as fi dormit la Caminul Cultural din Lehliu. In cel mai bun caz.

    1. E prima oara cind se intimpla? Nu. E vreo surpriza ca ninge sau ca e viscol? Nu. Ce poti face tu? Sa nu pleci cu masina, desigur. Ce te faci, insa, atunci cind trebuie sa pleci? Si nu ma gindesc la ajuns la serviciu.
      Ce ma deranjeaza nu e ca n-avem ce face in fata naturii. Ma supara faptul ca avem o vesnica problema: lipsa preventiei. De la licitatiile cistigate de firme care nu au utilaje pina la parapetii “furati”, toate dovedesc aceeasi boala.
      PS. 🙂 am vrut sa scriu despre Autostrada Soarelui. Astept Autostrada Iernii.

  2. Mi s-a dat si mie aceasta replica atunci cand am scris despre lacurile care sunt acum in Bucuresti. Jale imensa, dar tot gasesti un fraier care sa zica asa ceva.

  3. M-am saturat de replica `lasa ca asa-i la noi`, aici se afla problema mea. Si sa te complaci unei situatii care putea fi rezolvata(tot ce trebuia era initiativa corecta la momentul potrivit)nu se mai poate numi indulgenta.Cel putin,nu cred. Nu dupa atata timp. De aceea ni se spune ca suntem condusi de oamenii pe care ii meritam..pentru ca,nici noi,la randul nostru, nu actionam in interesul si pentru binele fiecaruia.

    1. De vreo 20 de ani incoace, noi i-am ales. Noi, chiar daca tu nu faci parte din majoritate. De ce mergem sa votam? Ca sa schimbam situatiunea. De ce scriem? Ca sa le aratam unora, care nu mai cred, ca exista si “altfel”.

  4. Nu exageram. Mi-a placut. Si, intr-adevar, e principalul motiv pentru care scriem. Asta pana, probabil, o sa ne iesim din minti si o sa iesim din nou in strada.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s