Banane stricate

Asociez bananele cu Sărbătorile de iarnă. Cînd eram copil, primeam banane cu cîteva săptămîni înainte de Crăciun. Verzi, tari, nu le puteam mînca. Le împachetam în hîrtie de ziar şi le lăsam “să se coacă”. Undeva sus, pe o bibliotecă. Era mai cald acolo, parcă asta era explicaţia. O dată la două, trei zile le verificam pe ascuns. Poate “s-au copt.” Nu, erau încă verzi. Abia cu cîteva zile înainte de Crăciun, bananele căpătau o culoare gălbuie. Şi apoi, probabil de la Moş, deveneau bune de mîncat în seara cu pricina. Aşa îmi amintesc eu.

Azi dimineaţă am descoperit două banane uitate într-o pungă, pe blatul din bucătărie. De fapt, ştiam că sînt acolo, dar n-am mai deschis punga să văd ce se petrece înăuntru. Azi am făcut-o. Bananele trecuseră demult de galben. Galbenul devenise un maro prevestitor de rele. Le-am aruncat.

Atunci, în copilărie, am găsit două banane. Mult după Sărbători. Căzuseră după dulap, de acolo de sus unde e mai cald. Ambalate într-un ziar. Am deschis ziarul şi bananele erau moi. Le-am mîncat fericit.

Ce s-a întîmplat cu mine? Nu mai pot mînca două banane moi, aşa cum făceam pe vremuri? Sau nu mai pot înghiţi nimic de-un maro… suspect de maro?

Advertisements

18 thoughts on “Banane stricate

  1. “Fetisul” meu culinar e kiwi 🙂
    Ma tot chinui sa imi amintesc ce mi s-a intamplat mie in timp ce mancam pentru prima data kiwi… de-mi plac atat de mult 🙂

      1. Păi asta e firea omului, nu? Luptător.(sună cam dur dar n-am găsit alt cuvânt acum) Bine, numai s fie îndreptată în direcții constructive.
        O să mai vin.

  2. Aaaaa, da, ai dreptate!! Ma gandesc ce s-a intamplat cu tine si revin sa raspund!
    Dat fiind ca te stiu doar de ieri, gandesc mai incet, s-ar putea sa intarzii …
    😛

  3. ….îmbătrânim, Cosmin:), viaţa are pur şi simplu alt gust!
    una din explicaţii
    sau: e în jur prea mult “maro.. suspect de maro”. să-l dăm deoparte şi să halim bananele din mintea noastră!!!!!
    (mă bucur ca toanta când constat ce mult ne seamănă copilăriile nouă, tuturor ăstora crescuţi în vremea aia:)

  4. si portocalele…perfecte si nepasatoare la griul din jur si cozile chinuitoare.. uneori acrisoare, dar mereu parte din Craciun si vacanta, cea de atunci :);
    bine te-am gasit

  5. Am calatorit pe blogul tau. Povestea aceasta, cu babane si cu amintiri din alte vremuri m-a induiosat. Mi-am amintit de un mesaj pe care l-am primit cu mult timp in urma si care spunea povestea copilului care creste cu cheia legata la gat. Mi-am amintit de mine, de multi dintre colegii mei, copii crescuti intr-o lume care se temea mult mai putin de cotidian. Parca!
    Si mie mi se pare usor patetic! Cu cheia la gat, stiu sigur, eram in stare ca mancam chiar si coaja bananei. Nu o vedeam prea des, la fel ca si portocalele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s