Arome. Marakesh.

Îmi amintesc privirea lui. Amestec de copil cu un bătrîn încercat. “Nu trebuia să îi faci poze. De ce i-ai făcut?” Pentru că m-au fascinat ochii lui. Şi gesturile lui de om mare. Hotărîrea.

M-a urmărit, apoi, cîţiva metri. Trăgea de mine să-i dau un bănuţ. Şi-l cîştigase, nu?

Din orăşelul unde mi-am petrecut primele zile pînă la Marakesh sînt, probabil, vreo 60 de kilometri. Trecem prin cîteva aşezări. Legate prin acelaşi drum străjuit de cactuşi imenşi. Şi-apoi, de nicăieri, aglomerări de clădiri, oameni prinşi cu treburile lor. Deşi pare dificil să “ai treburi” la 37 de grade – şi vorbesc de 9, poate 10 dimineaţa. Clădirile, albe sau cafenii, sparte de reclame colorate familiare.

Mai întîi, marginea oraşului. Semi-deşert. Din loc în loc, construcţii ciudate, perfect pătrate. Ziduri din cărămizi de pămînt apără case sărăcăcioase, ce par părăsite. Le apără de vînt. Apoi, din nou, aglomeraţie. Camioane vechi de vreo 50 de ani, unul ars pe jumătate, altul fără roţi, cîteva rable ruginite. “Peste cîteva luni, toate vor merge.” Privesc cu neîncredere. Am ajuns în zona atelierelor auto. Pe marginea drumului de pămînt, uscat, prăfuit, ars de soare, cocioabe de metal. Maşini cu plăci de înmatriculare din Europa. Şoferii înaintează încet; nori de praf în urma lor. Maşini de toate felurile: printre ele, mărci scumpe. “Oamenii vin aici să-şi repare maşinile. Nu-i costă mai nimic.”

Ne oprim în dreptul unuia dintre garaje. Un bărbat vine să evalueze “problema”. Discuţie scurtă cu prietenii mei. Îmi fac semn să plecăm. “Lăsăm maşina aici.” Mergem spre cealaltă maşină. Tăcerea e spartă de cîteva strigăte. Privesc spre locul de unde vin. Un nor uriaş de fum se înalţă dintr-un garaj aflat la vreo 200 de metri. O dubiţă tocmai luase foc. De la un aparat de sudură. Dubiţa era încărcată cu butoaie de plastic. Iar muncitorul care suda n-a fost atent. Lumea se adună de peste tot. Indicaţii, găleţi cu apă. Cîţiva bătrîni stau la umbră. Îşi beau ceaiul liniştiţi. Au mai văzut de astea.

Plecăm. În maşina mea nu sînt butoaie de plastic.

O seară mai tîrziu plecăm să vedem oraşul. Autoturismul meu pare nou. Şi, într-adevăr, n-a costat mai mult de 50 de Euro. Am mai pus eu ceva, să-mi repar cîteva zgîrieturi vechi, adunate de prin parcările bucureştene. A fost gata în două ore.

Ab îmi spune să stau lipit de maşina lui. Deschide drumul. Cred că “lipit” e o figură se stil. Cînd intrăm în oraş, seara, îmi dau seama că n-a glumit. Biciclete, motorete – sute, îmi trec prin faţă, am impresia că oamenii care le conduc sînt sinucigaşi. Nu mă avertizează în nici un fel. De fapt, nu avertizează pe nimeni. Îmi trec doar prin faţă iar eu frînez, claxonez, rîd, înjur, iar rîd… pietonii circulă şi ei după reguli necunoscute şi imposibil de pătruns. Şi totuşi, dacă aş putea privi totul de sus, mi s-ar părea că totul e un curent de apă, care înaintează natural. Un mare banc de peşti. Sînt un peştişor dintr-un mare banc de peşti.

Găsesc cu greu un loc de parcare, nu departe de centru. Asta după ce trec de cîteva parcări unde trebuie să laşi cheia de la maşină. Nu e loc destul, aşa că paznicii, ingenioşi, înghesuie maşinile. Iar dacă şoferul unei maşini blocate vrea să iasă, un paznic va scoate mai întîi din parcare, după caz, una, două sau trei maşini. Timpul e măsurat altfel aici. De fapt, totul e altfel aici.

S-a făcut întuneric. Îmi dau seama de asta abia cînd intrăm în souk, marea piaţă. Prima imagine. Ochii acelui copil. Primele sunete: melodia aspră ce iese din corzile instrumentului său. Apoi, dintr-o dată, văd imensitatea. Subconştientul îmi spune că sînt mii de oameni acolo. Multe mii de oameni. Din loc în loc, pîlpîie becurile unor lămpi. Sub fumul ce se prelinge spre cer bănuiesc cărbuni încinşi. Strigătele vînzătorilor care se adună undeva, deasupra oamenilor, deasupra pieţei. Într-o muzică pe care n-o pot înţelege, dar pe care n-o pot uita.

 

Advertisements

14 thoughts on “Arome. Marakesh.

  1. Grozava calatorie ! Inca nu am ajuns la Marakesh, dar din povestile spuse de cei de aici (care au fost de nenumarate ori) se desprinde aceeasi imagine. E cu siguranta ALTFEL, uneori greu de inteles, dar cu siguranta interesant ca experienta.

    1. Inainte de toate, bine ai venit. Povestea asta si toate celelalte despre Maroc sint pentru cei care n-au fost acolo, dar si-au dorit. (cei care au fost ar putea sa le spuna mult mai bine decit mine). Mai am citeva amintiri, vor veni si ele, curind.

  2. încă mă ţii agăţată, “lipită” de cuvintele-ţi:)
    sunt şi eu un peştişor din acvariul Marocului tău..ce lume trebuie să fie…! mulţam’

  3. Marakesh a crescut odată cu mine, printr-o muzică a copilăriei mele care mi-a stârnit curiozităţi. Paradoxul este că, deşi nu l-am văzut încă, simt că am trăit cândva acolo. Nu ştiu dacă să încep să cred în metempsihoză…

  4. hmmm… detectez o competitie, ha-ha-ha!
    ma rog, not my problem, da’ apropos: mie trebuie sa-mi spui prima cand mai mergi. blink,blink!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s