Bucăţele de libertate

Stăteam culcat pe banca din faţa scării, tîrziu, în serile  liniştite de vară. Priveam cerul înstelat, cu cît îl priveam mai mult, cu atît mai multe stele vedeam, detaliile mi se descopereau, încet, încet, fascinant. Stelele căpătau nuanţe diferite. Apărea una nouă. Încă una. Culori strălucitoare. Din cînd în cînd, o stea începea să clipească. Se aprindea, se stingea, se mişca. Nu, nu e o stea, e un avion. Privindu-l, mă cuprindea un sentiment de bine, de… căldură. În acel moment, undeva, acolo sus, erau oameni. Necunoscuţi. Ce făceau? Oare, la ce se gîndeau? Vreunul dintre ei se uita în jos? Unde mergeau, de ce, plecau în vacanţă… de fapt, multe întrebări mi se pare că mi le imaginez acum, cînd ştiu că pot pleca cu avionul oricînd. Aveam, probabil, vreo 12 ani, viitorul era extrem de clar şi simplu. Anii ’80. Luminiţele acelea pe care le vedeam pe cer reprezentau suprema libertate. Dar nici “libertate” nu ştiam ce înseamnă; nu-mi pusesem problema, n-avea nici un rost.

Prima oară cînd am trecut graniţa după revoluţie (o trecusem şi înainte, dar nu simţisem nimc) am crezut că acesta era gestul suprem. Poveştile despre oamenii care îşi riscaseră vieţile ca să treacă “dinolo” căpătau o altă valoare. Am privit cu teamă terenul cenuşiu dintre cele două ţări şi-am încercat să îmi imaginez ceea ce au simţit atunci cînd au ajuns aici. Noaptea, cu siguranţă noaptea. Şi trebuia să fie frig, şi poate ceaţă. Sigur era şi ceaţă. Chiar şi atunci, prima oară cînd am trecut dincolo cu paşaportul în mînă, o pîclă ciudată care purta poveşti nespuse, întunecate, plutea peste pămîntul nimănui.

Uşile uriaşului aeroport s-au deschis în stradă. Dar nu asta m-a frapat. Nu. Trecusem de controlul riguros după aproape 12 ore de zbor. Nu mă aşteptam la nimic, încercam să blochez imaginile pe care creierul, alimentat de filmele americane, le răsfoia fără încetare. Văzusem totul, ştiam totul despre acea ţară. Sute de cadre, sunete, culori şi filme. Şi totuşi, cînd s-au deschis uşile uriaşului aeroport… am simţit: pentru prima oară am avut impresia că pot face orice. Că puterea era, cu adevărat, în mîinile mele. Un an mai tîrziu, la cîteva zile după căderea Turnurilor Gemene, atmosfera era alta. Mai rece. Dar senzaţia a rămas aceeaşi. “Ţara tuturor posibilităţilor” – doar marketing?

“Salut. Ce faci?” Telefonia mobilă reduce distanţele. Nu e nici o diferenţă între un apel obişnuit către un prieten drag, care stă la cîţiva kilometri distanţă şi cu care urmează să mă văd peste puţine ore şi o convorbire telefonică la mare distanţă. La sute sau mii de kilometri. Vocile sună la fel. “Unde eşti?” m-a întrebat tatăl meu. “Pe peluza Casei Albe. Cred că mă uit spre un geam al Biroului Oval.” Am crezut, atunci, că o libertate mai mare decît asta – de a fi la mii de kilometri şi totuşi acolo – nu poate exista.

Cînd conduci 5 mii de kilometri ca să ajungi undeva, eşti fie puţin inconştient, fie aventurier, fie nebun, fie ai foarte mult timp la dispoziţie şi nu ştii cum să-l umpli. Cînd am pus piciorul în Africa, mi-am dat seama că am mai înfrînt ceva din mine. Că am “făcut şi asta”, chiar dacă nu ştiu ce înseamnă, nu ştiu dacă e bine, dacă e rău, dacă trebuia să se întîmple sau nu. Dar simţeam că aveam libertatea de a mă învinge. Şi de a merge mai departe.

Frînturi de libertate, aşa cum văd eu libertatea. Aceea de a cunoaşte. De a privi, mai mult, spre ceilalţi. Încă privesc spre cer, în nopţile senine. Cînd văd avioanele zburînd mute, îmi doresc să fiu acolo, sus. Oare ce fac oamenii aceia? Cine sînt, unde se duc. La ce se gîndesc?

Priveşte, vreunul, în jos, spre noi?

Advertisements

14 thoughts on “Bucăţele de libertate

      1. Putem. Uite la sfarsitul lunii plec in Austria. Cu avionul. N-am sa-ti zic ziua si nici ora plecarii, sa vad, ai sa stii cand sa ridici privirea? Atunci vom afla raspunsul.

  1. Georgiana, deja mi-am pregatit locul. Am un amic care mi-a spus, odata, c-ar avea si niste pipe, si niste pahare (eu stiu ca-s de vorba, despre celelalte nu vorbim). Asa ca astept.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s