România: am închis pentru revizie!

Discuţie cu O., tîrziu, în noapte: dacă s-ar închide România pentru o săptămînă? Sau pentru o lună. Să nu mai funcţioneze nimic. Nici autobuzele, nici trenurile, metroul să aştepte, tăcut, în tuneluri ascunse. Companiile aeriene să-şi oprească zborurile interne. Televiziunile să difuzeze doar MIRA, cu o heterodină neîntreruptă. Radiourile să rămînă mute. Parlamentarii să oprească orice comisie, comitet, dezbatere, iniţiativă ori discuţie fără cap şi coadă. Administraţia Prezidenţială să-şi închidă porţile şi să nu lase pe nimeni să intre sau să iasă. Doar hotelurile, motelurile şi pensiunile să rămînă deschise – însă numai dacă vor patronii. Guvernul să dea, cu o lună înainte, o Hotărîre, ca să ştie toată lumea ce urmează. HG-ul, cu numărul 1001, să se numească “România se închide pentru revizie generală.”

Scopul acestei decizii ar fi unul extrem de simplu: fiecare dintre noi să ia o pauză. Să stea să se gîndească. “Ce vreau să fac de acum înainte?” Nu, nu aşa, “ce vreau să fac cu adevărat de acum înainte?” Să tragem toţi linie şi să o luăm de la zero. Să uităm ce-a fost şi să pornim pe alt drum, de data asta pe cel bun. Cei care ar vrea să plece din ţară ar pleca din ţară. Dacă n-ar avea maşină, s-ar înghesui în ultimele avioane care ar decola din România. (Astfel, profitul companiilor aeriene ar fi asigurat. Sau, cel puţin, din numărul de bilete vîndute, şi-ar acoperi pierderile pentru luna următoare.)

Cei care ar vrea să rămînă, ar rămîne. Şi-ar lua, în primul rînd, o vacanţă. De, să zicem, 10 zile. (ar apărea, desigur, sute de “ghiduri pentru cele 31 de zile de revizie din România”. Ghidurile s-ar vinde ca pîinea caldă, separat, sau la pachet – pe post de supliment – cu cîteva ziare naţionale, care şi-ar creşte, astfel, tirajele. Din profitul obţinut şi-ar plăti angajaţii în perioada de revizie. Ba chiar ar doborî un vechi record al unuia dintre primele ziare de acum 20 de ani – cel care a deschis aberanta teorie a găinii cu pui vii. Una găunoasă, pe care s-a dezvoltat o întreagă filosofie de viaţă. Sutele de specialişti ar fi, în marea majoritate, de acord cu teoria unui guru potrivit căreia fiecare român ar avea nevoie de 9 pînă la 11 zile de repaus total. După cîteva dezbateri aprinse la televizor, specialiştii ar ajunge la o medie de bun simţ de 10 zile. Cu parantezele de rigoare – 10 zile de repaus total, nu doar 10 zile de vacanţă. Şi-acum închid paranteza.)

După cele 10 zile de repaus total, am intra, cu toţii – sau, în fine, cei care am rămîne aici – într-o perioadă de 7 pînă la 14 zile de refacere. Aici, specialiştii ar dezbate ceva mai mult: de ce e nevoie de 7 zile de refacere după cele 10 de pauză, unii ar spune că “refacerea” ar trebui să se cheme “readaptare”, alţii că “readaptarea” e un proces ce vine mai tîrziu, spre sfîrşitul reviziei. Marii Revizii. În urma unui Referendum la care ar participa 98% din populaţie (restul de 2% dovedindu-se marjă de eroare, doar pentru a readuce încrederea n institutele de sondare a opiniei publice), concluzia ar fi că din toate punctele de vedere, 7 zile ar fi cel mai bine. Numai să fie lucrătoare. Deci, 9. Şi, ca să nu le creeze probleme statisticienilor, 10. Acelaşi guru al Marii Revizii ar spune că era normal să ajungem la această cifră – faptul că am avea o zi de refacere pentru o zi de pauză totală ne-ar asigura un confort psihic pe care doar subconştient îl percepem. Pe scurt, ar urma 10 zile de refacere, potrivit rezultatelor Referendumului – care, vor nota istoricii, ca orice Referendum, exprimă voinţa poporului în deplină cunoştinţă de cauză – şi nu doar aşa, că vrea cineva ceva şi aruncă pe piaţă acel ceva fără să provoace dezbateri. Rezultatele ar fi zdrobitoare. 99,99% pentru. Votul lipsă pentru un succes deplin n-ar fi împotrivă, n-ar fi nici măcar abţinere. Pur şi simplu, românul lipsă ar muri în drumul său spre cabinele de vot. Omul ar fi declarat erou în sat, toată lumea ştiind cît de mult visase să poată merge, în sfîrşit, să-şi exprime părerea în legătură cu un subiect care îl interesa cu adevărat. Liber, fără să primească nici umbrele frumos colorate, nici pungi cu sigle de partide, nici îndemnuri de la poliţistul satului – “Hai, bade, hai să votezi, că fără matale ies ăilalţi!” Bătrînul – pentru că ar fi vorba despre unul dintre înţelepţii satului – îşi va fi pregătit hainele de sărbătoare (portul tradiţional, pe care îl scosese ultima oară din dulap la sfîrşitul războiului). Avea să refuze orice ajutor din partea vecinilor, ba chiar şi urna mobilă. Pentru că aşa credea el, că trebuie să fie acolo unde se scrie istoria, şi nu să vină istoria la el. Gest fatal – cîţiva muncitori de la gaze uitaseră, cu o noapte înainte, să astupe groapa din faţa casei moşului. Rezultatul, tragic, e uşor de dedus.

Şi-am ajunge în ziua 20. Din această clipă, fiecare om ar intra într-un program separat, în funcţie de categoria de vîrstă, sex, ocupaţie. Copiii ar merge la joacă. Adolescenţii în tabere. Bărbaţii între 25 şi 55 de ani ar avea de ales între pescuit, fotografie, scufundări, plajă, şah, volei, tenis, dormit, citit (cărţi, asta ar fi o altă afacere înainte de intrarea în Marea Revizie. Nu detaliez, dar pot să spun că editurile ar face profit pentru tot anul.). În acelaşi pachet ar mai intra masaj, mese copioase, beţii crunte, discuţii filosofice, jogging şi tăiatul lemnelor de amuzament. Un turneu naţional de Paintball ar fi, de asemenea, la mare căutare. Femeile, pe de altă parte, ar dispune de un pachet mult mai sofisticat. Window shopping – una dintre opţiuni. Stabilirea trendurilor pentru perioada de după Marea Revizie – ceea ce ar presupune discuţii interminabile, seminarii, ba chiar şi tabere de creaţie – o altă variantă. Raftingul şi, de fapt, toate celelalte opţiuni ale bărbaţilor, printre care şi partidele de golf – ar fi, bineînţeles, şi în programul femeilor. Pentru cei peste 55 de ani, programele de după ziua 20 nu ar fi prea diferite – atîta doar că aceiaşi specialişti, conduşi de acelaşi guru, ar recomanda pauze ceva mai lungi. Atîta tot – şi-ar fi, bineînţeles, la alegerea fiecăruia dacă le-ar lua sau nu.

Ultimele 3 zile ale Marii Revizii ar fi cele mai de… groază. Lumea s-ar pregăti să se întoarcă la programul de dinainte. Şi-ar mai trebui să facă ceva: să decidă ce va face după. Deciziile ar fi un fel de angajamente scrise, legalizate la notar. Cu termene şi tot tacîmul.

De exemplu, parlamentarii: ar trebui să spună ce iniţiative legislative vor înainta în Parlament, cît timp vor aloca pentru dezbateri, cînd şi cum vor demisiona în caz de eşec sau de inactivitate. Miniştrii vor scrie în angajamentele lor ce măsuri reale poate lua cabinetul şi unde va ajunge economia României după un an. Cu cifre, grafice, schiţe şi machete. De asemenea, angajamentele lor vor cuprinde demisiile în alb, în cazul (puţin probabil) că cifrele avansate ar fi aberante şi imposibil de atins. Administraţia Prezidenţială ar lua cîteva hotărîri istorice – din prima zi de după Marea Revizie, Preşedintele va fi primul promotor al bunului-simţ, al culturii, al şcolii, al altruismului; în plus, va reprezenta, întotdeauna, prin atitudinea sa întreaga Românie, şi nu doar o parte a electoratului (desigur, întîmplările astea urîte, dintr-un trecut neclar, dacă or fi fost vreodată, vor fi date uitării pe parcursul Marii Revizii.)

Lucrurile nu s-ar opri aici. Fiecare dintre cei care ar rămîne aici ar trebui să îşi legalizeze angajamentele. Formularele-tip ar cuprinde o întrebare pentru toţi: “Ce caut eu aici?” şi, bineînţeles, obligatoriu, răspunsul.

PS. Discuţia cu O. a pornit, doar, de la premisa că am putea închide “magazinul” o vreme, ca să ne gîndim ce facem. Restul sînt aberaţiile mele. Poate că, odată, îmi voi aminti cît de clare păreau soluţiile atunci, în mijlocul discuţiei. Poate că o voi face, dar acum am nevoie de o revizie. Mai vine cineva?

Advertisements

10 thoughts on “România: am închis pentru revizie!

  1. Eu întrevăd o problemă în plus: să nu cumva să ne învăţăm cu prea mult bine. După aceea, în loc să facem ceea ce vrem cu adevărat, va trebui să ne punem cămăşile de forţă 🙂

  2. Pingback: N* « Andi Bob
  3. O lună de revizie pentru toată ţara românească? N-am rezista. Ne-ar sinucide absenţa năravurilor şi liniştea care anunţă furtuna.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s