Gesturi mecanice

Deschid frigiderul urias cu usi de sticla. N-au berea mea preferata, un declic undeva, in subconstient, gata, e buna si asta. A doua pe lista preferintelor, cindva era pe primul loc.
Doua pachete de tigari. Prea tirziu pentru ceva de mincare, 35 de lei si 40 de bani. Nu, nu mai vreau nimic, nici chiar o placinta cu mere sau un desert cu ciocolata sau o gogoasa la oferta. Speciala.
Scot cardul sa platesc dupa ce un alt declic de-acolo, din mintea mea obosita hotaraste ca s-ar putea sa am nevoie de bani lichizi miine. Am incercat sa-i raspund ca pot scoate miine bani de la bancomat, dar n-am insistat. Nu vreau sa ma cert cu acel ceva.. al meu.
Intind cardul sa platesc. Doamna e cu spatele. Stop! Nu pot plati, in nici un caz, cu cardul de asigurat medical. Il pun, amuzat, inapoi in portmoneu. Si-l scot pe cel bun, desi, o clipa, o secunda, mi-a revenit ideea cu bancnota ce astepta, linistita, acolo.
Am nevoie de o pauza. Iar asta – faptul ca sint constient de asta – nu-i un gest mecanic. Probabil primul din seara asta.
Iar vacanta incepe miine. Sau a inceput deja, stii doar.

Advertisements

Prima decizie bună a guvernului: Mersul pe burtă – absolut interzis!!!

La Guvern nu mai e ca pe vremuri: mai precis, nu se mai poate merge pe burtă. E o decizie grea, sînt convins, gîndită şi dezvoltată în cele mai ascunse subsoluri ale palatului. Undeva unde doar puţini iniţiaţi au acces.
De ce toate aceste măsuri de siguranţă, de unde secretomania asta? Poate pentru că şefii din guvern, în frunte cu cel mai mare şef, desigur, şi-au dat seama că aşa nu se mai poate. Că, dacă vor scoate hotărîrea în faţa publicului avid de dezbateri importante, riscă să le dea posibilitatea grupurilor de presiune să modifice decizia pe ici, pe colo, în punctele esenţiale. Şi să ne trezim, în cele din urmă, cu o altă hotărîre fără putere.
Aşa că, potrivit surselor mele, guvernanţii, cei mai guvernanţi dintre guvernanţi, s-au adunat noaptea, la subsol, într-o cameră secretă pe care o foloseşte şeful cel mare pentru puţinele sale clipe de relaxare, au stins lumina şi-au aprins lămpile cu gaz, au închis telefoanele mobile şi-au scos bateriile (i-Phon-urile au rămas la etaj, cu părere de rău), au stat şi-au gîndit şi-au mai stat niţel şi, în fine, au decis. Iată ce-a ieşit:

Ca dovadă că e, probabil, prima decizie acceptată de masele largi de oameni ai muncii, de intelectuali, liber-profesionişti, sportivi de performanţă sau de ocazie, români, maghiari şi alte naţionalităţi conlocuitoare, trecătorii s-au supus instantaneu. Bravo, domnilor! În sfîrşit mergeţi pe drumul cel bun!

Hai, nu zău! M. Băsescu & E. Udrea, un cuplu măreţ…

O ştire Mediafax m-a lăsat… abstrus. Se poate spune aşa? Că de nu am şi cuvinte mai simple. Rămîn însă în zona asta ce ţine de confuzie, aiureală, amestec de revoltă şi ameţeală dătătoare de gînduri negre. Să vedem:

“BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Maria Băsescu şi Elena Udrea au fost nominalizate la premiul “Politicianul Anului”, acordat în cadrul celei de-a patra ediţii a Business Woman Gala, care are loc pe 26 aprilie, informează organizatorii, The Marketer Group.

Business Woman Gala este un eveniment anual dedicat femeilor, persoane din top managementul companiilor şi antreprenori din România. În cadrul evenimentului sunt celebrate 33 de femei de afaceri care s-au distins în anul precedent.

În cadrul Business Woman Gala, organizatorii acordă şi premii speciale, printre care şi cel de “Politicianul Anului”. Anul acesta există două nominalizări: Elena Udrea şi Maria Băsescu.
“Ne-am gândit să punem faţă în faţă două modele de politician: ministrul Elena Udrea, exuberant, expansiv, super-comunicativ, un om de acţiune, căruia nu îi este teamă să genereze controverse, şi Prima Doamnă a României, Maria Băsescu, un exemplu de diplomaţie, discreţie, clasă. Considerăm că Elena Udrea este de departe cel mai bun ministru din actualul Guvern, poate şi pentru simplul motiv că a înţeles să facă lucruri, să atragă fonduri, să investească, să pună maşinăria economiei – pe portofoliile de care se ocupă – în miscare, în timp ce ceilalţi miniştri au ales să se plângă de lipsa de fonduri sau să pună firmele şi oamenii la zid şi să transforme România într-o ţară de executaţi silit. În acelaşi timp, considerăm că Maria Băsescu a avut un rol decisiv, prin clasa pe care a demonstrat-o în ultima campanie electorală, în realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României”, a declarat a declarat Alexandru Răducanu, fondatorul The Marketer Group.
“Unii vor spune că Maria Băsescu nu este politician. Aceia nu au înţeles nimic din politică”, precizează organizatorii Business Woman Gala.”

Ei bine, după un asemenea tăvălug de cuvinte frumoase, gînduri de bine, encomiastice (panegirice, cum ar veni, deşi ştiu că pluralul sună aiurea), aş reduce totul la bine-împămîntenitul, mega-tradiţionalul şi ultra-uzatul “limbi”.
Şi da, dragilor, organizatorilor, bizarilor, recunosc aici, în faţa mulţimilor restrînse, că n-am înţeles nimic din politică. Cel puţin nu aşa cum aţi înţeles domniile voastre. Îmi păstrez limba pentru lucruri mult mai interesante.

Ce n-ar face ministrul Berceanu “cu toţi banii din lume”

Paris-Baia Mare: 20 de ore. Ţări traversate: Franţa, Germania, Austria, Ungaria. Îmi amintesc cît de mult mi-a plăcut acel drum… cel puţin pînă am ieşit de pe autostradă, în Ungaria. Ultimii kilometri au fost un calvar. Oboseală combinată cu înserarea. Şi cu căruţele, vacile, cîinii, bicicliştii şi beţivii de pe drumul european din România. Curbe nesemnalizate, cîteva gropi pe care le-am luat în viteză. Mizilicuri.

Viena – Caen: 11 ore. Ţări traversate: Austria, Germania, Franţa. Doar autostradă. Desigur, nu e cel mai interesant peisaj; un călător în căutare de frumos nu poate aprecia fîşiile nesfîrşite de asfalt fără nici o groapă. Turistul care vrea însă să ajungă cît mai repede la următoarea destinaţie se va bucura de libertatea unei viteze de croazieră de vreo 135 de kilometri la oră.

Baia Mare – Bucureşti: 10 ore. Nu fac acest drum decît atunci cînd nu am încotro. Cu toată părerea de rău.

Luni, ora 9:35 “CONFERINŢĂ-/Radu Berceanu susţine, luni, la ora 13:00, o conferinţă de presă pe tema autostrăzii Comarnic-Braşov
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, va susţine o conferinţă de presă, luni, la ora 13:00, la sediul ministerului, sala Hărţilor, având ca subiect autostrada Comarnic- Braşov.”

Ora 11:25 “CONFERINŢĂ-/NOTĂ:Conferinţa de la MTI, de luni, ora 13:00, a fost amânată la o dată care urmează să fie anunţată
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Conferinţa de presă a ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, de luni, ora 13:00, pe tema autostrăzii Comarnic-Braşov, a fost amânată la o dată ulterioară din cauza reuniunilor legate de traficul aerian.”

Comentariu răutăcios: cum naiba să construiască statul autostrăzi dacă reprezentanţii Transporturilor nu sînt în stare să ţină nici măcar o conferinţă de presă despre o autostradă pe hîrtie? Iarna îi ia prin surprindere zăpada. Primăvara – inundaţiile. Vara – dogoarea soarelui. Acum, după ce toată lumea vorbeşte despre “norul vulcanic” atît de mult că au apărut şi bancuri despre dumnealui, au aflat şi domnii, resprectiv doamnele de la minister că-i o problemă cu traficul aerian. Bravos, dragilor! Măcar puteaţi găsi alt motiv, că ăsta nu stă în picioare.
Oricum, nu prea văd ce ne-ar fi spus domnul ministru. Adică, după interviul de vineri din Gîndul, ce-ar mai fi de adăugat?

“Eu am spus ce am fi putut să facem dacă am fi avut banii necesari. Anul acesta, puteam să facem 102 km de autostradă. Dacă ne-ar fi dat cineva toţi banii din lume nu puteam să facem 150 km. De la 102 în jos facem atâţia kilometri de autostradă câţi bani am primit de la Parlament” (“Gîndul”, preluat de Antena 3)

Ştiţi ce mă intrigă cel mai tare? De fapt, ce spun eu… nu mă intrigă, mă revoltă, mă enervează rău de tot: “Dacă ne-ar fi dat cineva toţi banii din lume nu puteam să facem 150 km.”
Bine, am înţeles. 150 nu, dar… 149 se poate…?

Baba arde, ţara se piaptănă

Sigur că da, avem probleme globale, criză economică mondială, încălzirea planetei, dispar specii întregi şi voi… voi ce faceţi? Vreţi autostrăzi. Pe bune acum, dar la marile drame individuale vă mai gîndiţi? Nu ştiţi despre ce vorbesc, nu…

“ARAD (MEDIAFAX) – Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad a decis suspendarea pentru un an a jucătorului Dumitru Marius Mihailovici, de la echipa Pro Gurba, deoarece a lovit arbitrul în testicule, transmite corespondentul MEDIAFAX.”

Faptele sînt grave. Astfel de manifestări nu trebuie tolerate.

“La meciul din categoria Onoare B, dintre Pro Gurba şi Dacia Beliu, scor 2 – 3, jucătorul l-a lovit pe arbitrul Dumitru Eduard Rusan. Lovitura a fost aplicată după ce arbitrul a decis să-l elimine pe jucător.”

Păi, se poate aşa ceva? Să se ia măsuri, să se facă ceva, să nu mai auzim despre aşa ceva..
Asta îmi aminteşte de bancul ăla despre o sală de teatru, plină de copii. Pe scenă, vrăjitoarea cea rea. Prinsă, legată fedeleş, după ce comisese o mulţime de fapte reprobabile. Povestitorul îi întreabă pe copii: “Copii, copii, ce vreţi să păţească vrăjitoarea cea rea? Ce pedeapsă să primească?” Un puşti foarte mic şi foarte serios se ridică în picioare şi strigă hotărît: “Să-i dăm cu bocancul în pi.. “(nu, nu în picior, şi nici în moalele capului).
Oare e doar banc sau e poveste adevărată? Oare… puştiul a crescut între timp şi-a ajuns jucător de fotbal? Cumva în “Liga Onoare B”? Şi, în fine, cam cîţi suporteri are în ţara mea?

Nonsensuri

Înlocuitor de cafea tare. Problemă matinală. Care o fi sensul acestui scris… invers?

Cînd am văzut problema dimineaţă, m-am trezit brusc. Iată:

Bine, veţi spune că sînt eu răutăcios. Că am căutat cu lumînarea…ceva. Că… în fine, că mă leg la cap atunci cînd mă doare cel mai puţin. Că n-ar fi trebuit să am nici o treabă. Că un om întreg la minte ar fi trecut mai departe. Ceea ce e adevărat. Recunosc. Aşa că am mai făcut o poză.

Şi m-am tot întrebat: oare cel care a lipit eleretil Pardon! literele astea pe ambulanţă la ce s-o fi gîndit??? Că nu contează? Că Salvarea tot Salvare e, indiferent de ce scrie pe ea? Şi-o fi imaginat o scenă în care Salvarea merge cu spatele cu viteză maximă, iar şoferii conştiincioşi se vor da la o parte, privind în oglinda retrovizoare… hmmm, da, ar putea fi toate astea sau, cine ştie, pur şi simplu, cel care a scris aşa pe Ambulanţă ştie care e legătura între cele trei elemente din următorul cadru:

 

PS. Desigur, nu m-am gîndit nici o clipită că domnul din imagine ar putea fi un al patrulea element. Deşi acum….

Primul fiu al ţării

Nu ştiu de ce, dar cînd am văzut imaginile cu preşedintele luîndu-şi primul Duster din ţară (deci, practic, din lume – nu v-aţi gîndit la asta, domnilor de la Administraţia Prezidenţială, nu-i aşa?) m-am dus cu gîndul într-o zonă tare întunecată. Undeva în trecut, departe. Atunci cînd “primul fiu al ţării” inaugura tot, orice şi oricînd.

Primul Duster. Primul din ţară. Roşu… ca să-i facă pe plac, să se bucure. Şi, normal, să vadă tot poporul. Desigur, prin intermediul televiziunilor ăstora vîndute, mogulizate pînă în măruntaie, cele care transmit numai informaţii false. Sau, în cel mai bun caz, prelucrate. Hăhăitul prezidenţial nu poate fi falsificat. Mai ales atunci cînd bucuria e sinceră. Mi-l imaginez pe domnul preşedinte aşteptînd, cu înfrigurare, ca un copil, cadoul. Luni la rînd, în fiecare noapte. Cum să te odihneşti cînd ştii că nici chiar tu, preşedintele, nu poţi porni linia de montaj mai devreme? Trebuie că i-a fost extrem de greu.

Ştim cu toţii că, atunci cînd primim ceea ce ne dorim din toată inima, devenim mai buni, mai frumoşi. Mai generoşi. Vrem ca toată lumea să se bucure, aşa cum ne bucurăm noi. Vi s-a întîmplat tutror, nu? Vrem să participe toţi din jur la Sărbătoarea noastră.

Probabil că asta i s-a întîmplat şi preşedintelui. Nici nu-şi primise bine cadoul mult dorit, acest SUV mega-potrivit drumurilor noastre, că domnul Băsescu s-a dus la o întîlnire importantă. Iată ce spun jurnaliştii AP: “Unul dintre cei 11 lideri ai statelor din fostul bloc comunist care au aderat la NATO a venit la dineul oferit de Barack Obama cu un cadou special – mai mulţi soldaţi pentru Afganistan. Deşi mărirea numărului de soldaţi nu va face o diferenţă enormă în teren, decizia vine la timpul potrivit pentru preşedintele american.”

Diferenţa nu e mare, e adevărat. 728 de soldaţi în plus, pînă în septembrie. În total, 1800. Asta, bineînţeles, dacă nu se va mai întîmpla ceva rău între timp.

Dacă n-aş fi cîrcotaş, m-ar cuprinde mîndria. Faţă de patrie, popor şi conducător. Ţara mea îl ajută pe cel mai puternic om al planetei. Poporul nu precupeţeşte nici un efort pe acest drum luminos pe care ni l-a deschis conducătorul. Cei mai importanţi oameni din lumea asta ne bagă în seamă, ne ascultă. E bine, sînt român, sînt mîndru.
Iar drumul ăsta nu s-a construit singur. Calea s-a deschis mai demult, şi-a fost urmărită atent, ba chiar cu dragoste (şi clarviziune, desigur!) de anumiţi oameni. Vreţi dovada? “‘Mă bucur că sunt unul dintre cei care acum zece ani s-au numărat printre semnatarii deciziei de a se readuce Renault la Mioveni. Poate cel mai important lucru este că România a devenit cel mai important centru logistic al Grupului Renault – Nissan. Asta înseamnă exportul a extraordinar de multe componente din România către alte fabrici ale Grupului Renault – Nissan şi înseamnă multe locuri de muncă’ (Traian Băsescu, Mediafax) Cum ar veni, putem dormi liniştiţi… cineva veghează.
Dar sînt cîrcotaş. Nu primul. Poate că şi de asta nu mă pot bucura. Doar…cîrcotesc.