Un film vechi

Ai atins, vreodată, o cortină veche de cinematograf? Prăfuită, albastră, grea, prăbuşită de sus, de la vreo 7, 8 metri. Veche, catifea, dar la fel de impunătoare ca atunci, demult. Îmi imaginez cîte filme – mii – au rulat pe ecranul alb, murdar, pe care încă îl acoperă în mare parte. Acum, bucăţi de-un alb bolnav se arată lumii. Dar lumea nu e curioasă, n-are ce să vadă. Poate, doar, o gaură cît capul unui copil, rană de război, bătrîneţe, pe planul perfect.

Plaja e lungă, fîşie dreaptă, goală, barieră pentru valuri. Merg, deja, de cîteva minute bune. Valuri mici şi pescăruşi, păsări fantastice dintr-o altă lume, cu pene în culori incredibile – singurele sunete care sparg liniştea. Deşi mi se pare că doar o completează. Undeva, în dreapta, silueta unui turn metalic. În vîrf disting ceea ce-ar putea fi o antenă. Profil nemişcat pe cer – schelet incolor, difuz în lumina puternică.

Nu mai ştiu care a fost primul film pe care l-am văzut la cinematograf. Îmi amintesc doar sentimentul acela de nerăbdare, amestecată cu teamă, poate şi cîteva secunde de uluire cînd un mecanism miraculos trăgea cortina, o despărţea în două felii uriaşe, simetrice, care dezveleau ecranul. Poarta spre o altă lume. O iluzie, una pe care am acceptat-o fără prea multe întrebări obositoare.

Am renunţat la tenişii de pînză şi păşesc prin mare. Aşa e, cîteodată totul se rezumă la mare. Doar cîteodată. Mai e nisipul, mai e vîntul, mai e soarele alb, de mărimea capului unui copil, ca o rană mare, veche, siluetă difuză pe cerul perfect nemişcat.

Ating cortina îmbătrînită. Emoţia primului film la cinematograf revine. Ascult… nici un gong, lumina nu se stinge, uşor, e linişte oricum, era şi înainte să vin aici. Trag, încet, perdeaua imensă. Reuşesc să privesc în spatele ei, doar o secundă. Nimic. Un zid rece, greoi, de beton. Şi-apoi ecranul acela alb-murdar, tăcut.

Amintiri. Depinde cum ne raportăm la ele. E timpul să mergi mai departe, nu crezi?

Advertisements

8 thoughts on “Un film vechi

  1. nu știu cortina filmelor vechi. nu am prins-o. știu, în schimb, cortina ce ascunde actori sau, mai degrabă, emoția din spatele cortinei. și, da, am simțit pentru… o secundă, când ți-am citit rândurile, praful. sunt alergică, dar acel praf nu mi-a făcut rău niciodată.
    și mai e ceva. în noaptea de dinaintea ultimei mele întâlniri cu scena, am visat că se trage cortina, dar doar ca să descopere un zid de cărămidă și nu spectatori, cum făcea de obicei. a doua zi mi-a fost, cu adevarat, Teamă, și m-am bucurat de lumina primelor reflectoare întrezărite cum nu credeam că pot sa o fac. am înțeles visul abia câteva săptămâni mai târziu…

    Nu contează cum te raportezi. Contează din ce parte a cortinei privești.

    P.S.: Sunt bine, tocmai ce am ajuns acasă.

  2. Primul film vazut: “Serbarile galante”; nu stiu daca-mi amintesc bine, dar cred ca Brigitte Bardot si Jeanne Moreau erau in rolurile principale. Cinematograful a fost o iubire care mi-a oferit multe clipe minunate.

  3. Cortina pe care mi-o amintesc cel mai bine: rosie, grea si prafuita, dar sunt atatea cortine la care m-am uitat in asteptare, sunt atatia ani de iluzii pe panza care mi-au hranit anii tineri…cine le mai stie ? Mi-as fi dorit sa ascunda un pianist batran, inganand o melodie pe clape uzate, dar n-a fost sa fie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s