Parlamentul virtual. O idee strălucită.

Propunerea e năucitor de simplă: un Parlament virtual. Adică, domnii parlamentari să participe la lucrări printr-un fel de teleconferinţă. Sau videoconferinţă. Sau chat. Sau messenger. Sau, de ce nu, facebook.
Ideea e a domnului Pambuccian. Varujan Pambuaccian, liderul minorităţilor naţionale altele decît cea maghiară din Camera Deputaţilor.
“Am propus un Parlament virtual. Gândiţi-vă cât de multe cheltuieli s-ar reduce în felul acesta. Am putea vorbi de 70%-80% reduceri, dacă am face aşa ceva.” L-am ascultat pe domnul Pambuccian la RFI. N-a făcut calcule, dar crede că statul cheltuieşte zilnici vreo 200 de lei cu cazarea parlamentarilor, şi încă vreo 300-400 cu biletele de avion. Deci, undeva pe la 5-600 de lei economie. Pe cap de parlamentar. Desigur, îi scoatem aici din calcul pe parlamentarii de Bucureşti.
Cum ar funcţiona acest spaţiu virtual? “Ca orice afacere”, spune domnul deputat. Şi-acum citez din memorie: “Sînt atîtea companii unde deciziile se iau în videoconferinţe, de ce n-ar funcţiona şi în cazul Parlamentului?”
Un alt argument în sprijinul propunerii: “parlamentul virtual ar fi foarte eficient şi în economia timpului liber al parlamentarilor.” Adică, mai pe româneşte, aleşii ar avea mai mult timp liber. Practic, ar avea tot timpul din lume. Liber.
Acum, ca să n-avem discuţii, eu sînt perfect de acord cu domnul Pambuccian. Aş avea, totuşi, cîteva propuneri care să vină în completarea propunerii sale: fiecare parlamentar să fie obligat să aibă un cont pe facebook. Liderii de grup să intre zilnic pe twitter. Legea de înfiinţare a noului parlament să permită următoarele: orice român care munceşte să poată decide să o facă de acasă sau din orice alt loc, atîta timp cît respectă regulile de mai sus (cont pe facebook, twitter în caz de funcţii de răspundere), cumpărăturile pe care le facem (online, desigur) să fie plătite virtual, restaurantele să accepte aceleaşi plăţi virtuale, din conturi la fel de… virtuale; şi-ar mai fi cîteva propuneri, mă mai gîndesc şi le comunic în scris.
Pînă atunci, însă, trebuie să fac un anunţ oficial: m-am hotărît să muncesc mai mult şi mai bine decît am făcut-o vreodată. Plec în insule, la soare. Nu mă căutaţi, voi fi ocupat. Promit să mă întorc cînd ţara mea va fi un spaţiu normal. Măcar virtual.
Pentru că, nu-i aşa, trebuie să închei cu încă un citat din domnul Pambuccian, vizionarul Pambuccian: “Cred că lumea întreagă merge în direcţia asta şi, mai devreme sau mai târziu, o să se întâmple şi la noi. Din păcate, de foarte multe ori, noi putem să fim primii să facem un lucru şi ajungem să fim ultimii, imitându-i pe alţii, care, între timp, l-au făcut”.
Săriţi, băieţi, repede, să fim şi noi primii măcar o dată!

Advertisements

3 thoughts on “Parlamentul virtual. O idee strălucită.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s