Nu!

O bunică trecută de 60 de ani, îngrijită, bine îmbrăcată. Împinge căruciorul în care doarme, liniştit, un ţînc. Traversează. Îi fac semn: “Treceţi pe roşu!” Mă priveşte în ochi, uşor ruşinată, şi merge mai departe.

Nici măcar nu mă mai deranjează că îi avem pe politicienii pe care îi ştim cu toţii – şi aici, generalizez. Mai sînt şi excepţii. Ceea ce mă năuceşte e convingerea cu care oameni de vîrsta mea îi susţin pe unii sau pe ceilalţi. Radicali, văd totul Bun într-o parte şi Răul suprem de partea cealaltă.

Ceva mai încolo, pe bulevardul aglomerat, o bătrînică gîrbovită, cu două sacoşe grele în mîini, se strecoară printre maşini şi tramvaie. Prima trecere de pietoni e la vreo 200 de metri. Ajung acolo încă gîndindu-mă la mogîldeaţa aceea pierdută într-o lume ce nu e a ei. La capătul trecerii de pietoni, pe dreapta, o maşină parcată. Oamenii o ocolesc fără nici o reacţie. O maşină de poliţie trece în viteză.

Nu, nu faptul că în fruntea ţării mele sînt politicieni cu grave probleme de comportament, nu asta mă deranjează. Şi cînd spun “comportament”, înţeleg perfect că ne vom raporta, întotdeauna, diferit la bunul simţ. Dar şi că undeva trebuie să există o măsură general valabilă; cînd eram eu copil, se numea “cei 7 ani de-acasă”. Revenind, nu, nu felul în care se poartă oamenii ăştia mă deranjează, ci incapacitatea noastră, a tuturor, de a înţelege că ei ne reprezintă şi că ar trebui, cel mai probabil, să fie exemple. Să ne arate drumul. Şi că această cale, dacă e plină de noroi urît mirositor de-un galben dubios, nu ajută pe nimeni. Mergînd mai departe, ceea ce mă deranjează cel mai tare e că nu ne dăm seama de un lucru: nu avem timp! Eu, cel puţin, nu mai vreau să fiu dintr-o “generaţie de sacrificiu.”
Nu, schimbarea nu trebuie să vină de la ei. Pentru că “ei” n-ar fi ajuns acolo unde sînt dacă “noi” n-am fi permis asta. Vina lor e mică în comparaţie cu a noastră. E ca-n povestea cu şpaga: vina se împarte între cei care primesc şi cei care dau.
Schimbarea trebuie să vină în fiecare dintre noi: bunica aceea şic să conştientizeze pericolul de a trece pe roşu, bătrînica aceea încărcată de plase să nu mai traverseze bulevardul pe unde nu are voie, şoferul acela grăbit să nu mai blocheze trecerea de pietoni, poliţiştii să nu se mai prefacă ocupaţi cînd văd toate astea şi, în fine, politicienii… dumnealor să ia o pauză în care să se gîndească, temeinic, la responsabilitatea pe care o au şi să accepte că fiecare decizie a lor influenţează milioane de vieţi. Iar dacă se simt incapabili să îşi asume asta, să se apuce de altceva.

Advertisements

6 thoughts on “Nu!

  1. De acord cu tine. Sunt aşa multe de spus la capitolul ăsta şi aşa mă cuprinde tristeţea cand vine vorba de oameni…mă simt al naibii de straina printre ei. Am ajuns la concluzia ca probabil eu nu sunt normală! Atâta mîrlănie şi dihonie câtă am văzut în ţara asta, n-am văzut nicăieri! Totul ţine de calitatea umană, cum bine-ai zis. Eu din păcate mi-am pierdut speranţa…

  2. Cosmine, nu fugim si nici nu ne ascundem, dar nici nu le putem schimba mentalitatile! Daca stii tu vreo metoda…
    Ce metoda sa functioneze, daca in momentul in care calci din greseala pe bombeu un cetatean in aubouz, e in stare sa te linseze?? intreb si eu…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s