Oamenii sînt buni.

În mod normal v-aş povesti ce mi s-a întîmplat în ceva mai multe cuvinte, ca să aveţi o imagine cît mai clară a locului, momentului, temperaturii sau umidităţii. V-aş descrie culori, arome, sunete. Şi stări, senzaţii. Cu metafore bine alese. Dar cele ce ni s-au întîmplat – mie şi familiei mele – m-au tulburat prea tare ca să-mi mai caut cuvintele. Şi-ar mai fi un motiv: n-am dormit decît 3 ore din ultimele 24 – asta-i din cu totul altă poveste – dar tot e un motiv serios ca să-mi declar inspiraţia “în repaos”. În fine… nu mă mai lungesc, aţi înţeles perfect, ideea e că voi folosi cuvinte puţine. Şi simple.

FILMUL

Locul acţiunii: parcare Mall, aglomeraţie, locuri de parcare puţine sau deloc, maşini parcate pe trotuar.

Timp: după-amiaza, vreme superbă de primăvară

Desfăşurarea acţiunii, practic “Motor!”: parchez pe primul loc liber din parcarea mult-prea-aglomerată-ca-să-crezi-că-e-criză.

Coborîm din maşină cu căţel, cu purcel (în situaţia noastră asta presupune o soţie gravidă, un băiat preadolescent şi eu. Şi atît, cîinele rămăsese acasă.) În dreptul nostru se opreşte o maşină. Şoferul coboară geamul:

– Bună ziua, zice el.
E un tînăr ceva mai tînăr decît mine. În dreapta e cel mai probabil mama copilului lui, iar copilul (cel mai probabil al lui, dacă nu al femeii din dreapta cel puţin) doarme liniştit în braţele mamei sale.

Trebuie să fiu foarte atent ca să-l aud, vorbeşte sacadat, pe-un ton plîngăcios:

– Vă rog foarte mult, vreau să vă rog ceva… avem o problemă, cred că ne puteţi ajuta… am avut… ni s-a întîmplat ceva cu banii şi am rămas fără benzină… ştiţi, dacă aţi putea să ne daţi cîţiva litri de la dumneavoastră ne-ar ajuta foarte mult… sîntem tocmai de la Braşov! N-avem cu ce să ajungem acasă…

Finalul:
instinctiv, dau din cap că nu. Omul insistă. Nu, nu avem benzină, îi spun. Omul insistă. Dar mie nu mi se leagă ceva în cap şi, din instinct, las robotul să decidă: nu, n-avem bani. Bărbatul mai insistă puţin şi robotul zice iar nu şi pleacă, resemnat. El, bărbatul. Femeia mă priveşte rece, cu un soi de regret acuzator în ochi. Copilul, nemişcat ca o păpuşă arădeanca, îşi continuă somnul fără griji.

Ei bine, acţiunea propriu-zisă s-a încheiat aici. The end, La fin. Gata filmul. Doar că imaginea bărbatului care-mi cerea benzină cu voce-ai plîngăcioasă, privirea fixă a femeii, copilul nemişcat din braţele ei, îmbrăcat cu grijă, toate astea nu mi-au ieşit din minte. Şi nu-mi dau pace nici acum.
Pentru că ceva nu se leagă.

Nu ceri benzină deplasîndu-te cu maşina. Pentru că se presupune că maşina e în pană sau urmează să rămînă în pană, deci economiseşti şi ultimii centilitri, ce zic eu… şi ultimele picături de combustibil.

Doi la mînă: nu-i ceri cuiva benzină cînd chiar şi-un copil ştie că rezervoarele moderne nu-ţi permit să scoţi carburantul cu furtunul. Deci, clar: dacă vrei bani, spune-o direct.

Trei: nu poţi impresiona spunînd că eşti de la Braşov cînd eşti în parcarea unui mall de pe Bucureşti-Ploieşti. Adică la mai puţin de 200 de kilometri de Braşov.

Şi, desigur, nu neapărat ultimul argument pe listă, nu poţi face toate cele de mai sus cînd conduci un BMW seria 5, aproape nou. Nu, nu poţi face asta şi, mai ales, nu te poţi aştepta să te şi creadă cineva.

Promisesem că voi fi scurt şi uite, m-am luat cu vorba. Şi nu v-am dat detaliul ăsta extrem de important decît la final, cînd, cel mai probabil, audienţa mea s-a redus către zero. Normal era să vă spun de la bun început aşa: “în spatele nostru opreşte un BMW seria 5 aproape nou, argintiu.” Altfel ar fi curs povestea, ştiu…
M-am luat cu vorba şi-acum mă întreb: de ce? Şi mai ales de ce vă ocup timpul cu povestea asta? De ce am ţinut neapărat să v-o spun?

Aşa, poate pentru că, zi de zi, credinţa mea că oamenii sînt buni e tot mai zdruncinată. Şi de-ar fi doar din cauza unor escroci ieftini!

Advertisements