Ce-mi doresc eu, de fapt

Totul începe de la o discuție nocturnă, în glumă, cu Adriana Săftoiu, după emisiune. Colega mea Călina îi spune că ea vrea să meargă pe mare și să lucreze la Cotroceni.

„Și dumneavoastră doriți să lucrați tot la Cotroceni?” mă întreabă doamna Săftoiu. „Nu..” Ne-am despărțit zîmbind.

Dar nu i-am spus restul. Mi-ar fi luat prea mult timp și-aș fi stricat spiritul ludic al discuției.

N-am putut, însă, să nu mă mai gîndesc la asta în drum spre casă. Să mă gîndesc și să-mi spun că s-ar putea să fiu patetic pe alocuri, apoi să mă cenzurez și iar să-mi las dorințele libere, să urle dacă-i nevoie, să iasă la suprafață mai clare, mai puternice ca niciodată.

Îmi doresc să nu fiu nevoit să plec din țară cu familia mea. Poate că sună aiurea, dar vreau să trăiesc aici.

Am refuzat să plec, pînă acum, de vreo 4 ori. Aveam opțiuni clare, nu mă duceam nici să cerșesc și nici să fur.  Ceva m-a ținut, de fiecare dată, aici. Am ales și-am fost, aparent, răsplătit.

Am muncit ca un apucat și am primit, deși atunci nu-mi dădeam seama cît era de important, posibilitatea de a-mi face planuri pe termen scurt. Dincolo de vacanțe și de apartamentul pe care mi l-am cumpărat atunci și de-o mașină și de cărți si de orice altceva din pachetul acela de nevoi de bază ale omului… o să zic „normal”, dincolo de toate acestea era ceea ce am învățat mai tîrziu că se cheamă, în limbajul oamenilor de afaceri „predictibilitate”. Adică „un plan pe termen mediu în niște condiții pe care le știam, cel puțin în mare.”

Au trecut aproape 20 de ani și-mi doresc, acum, să nu fiu nevoit să plec din țară. Iar pentru asta am cîteva condiții simple. Foarte simple, o să vedeți.

Îmi doresc să își respecte primăria frumoasei localități în care trăim o promisiune veche de 2 ani: pietruirea drumului. Ca să nu mai fim nevoiți să călcăm, în fiecare primăvară și toamnă și după fiecare ploaie de vară prin noroaie pînă-n gît.

Îmi doresc o autostradă – una singură – de la București pînă la Nădlac. Încă una de la București la Satu Mare. Una din capitală pînă la Suceava. Una pînă la Timișoara. Și neapărat, una dintre ele să treacă și prin Brașov.

Mai vreau să nu îmi fac griji, aproape în fiecare zi, că s-ar putea să nu mai am de lucru. Dintr-o sută de motive pe care nu le voi enumera aici.

Îmi doresc să nu mai trecem prin experiența ultimilor ani, care a scos la iveală tot ce-i mai rău în oameni. Deși, dacă stau să mă gîndesc, a fost un filtru bun, chiar dacă tare dureros.

Mai vreau să știu ce va face la școală, în primii 12 ani, fetița mea. Clar, concis, fără schimbări venite o dată cu fiecare ministru al educației. De restul ne ocupăm noi. Statul nu face, oricum, nimic altceva pentru ea. Și, dacă mă gîndesc bine, nici nu cer asta.

Îmi doresc să scăpăm de fățărnicia asta națională care le permite unor procurori să aresteze în „Breaking News” niște medici care „au luat șpagă ca să opereze”, de parcă nu ar ști toată lumea, dar absolut toată lumea, că „se dă” șpagă cînd te duci la medic. Sau nu „se dă”, dacă nu vrei.

Vreau, ca o continuare firească, să nu mai văd ruptura asta atît de adîncă între limbajul politicienilor și acțiunile lor. „Patriotismul” lor îmi repugnă, li se oprește fix în gură, cînd îl scuipă sub formă de cuvinte mari.

Îmi mai doresc să nu trebuiască să ne gîndim că băiatul nostru, la 12 ani, e pus în situația să învețe într-o școală considerată „bună” fără să aibă, de fapt, nici profesori plini, nici continuitate în programă,  că o notă mai proastă la o materie care nu-i folosește și nu-i va folosi niciodată îi va strica media generală ce va fi luată, probabil, în calcul la alegerea liceului. Căci, desigur, dacă nu va face un liceu bun, nu va avea nici o șansă să iasă din marea masă a lui „decît atît” și „vorbim despre”.

Vedeți, nu-mi doresc lucruri ieșite din comun. Recitind ce-am scris îmi dau seama, însă, că tind să ajung la un clișeu pe care încerc să-l evit: vreau „o țară normală.”

Așa, ca-n cîntecul acela cu „o țară ca afară”.

 

Uite cum tot la „afară” am ajuns…

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s