ROI

Eram cu Agatha într-un mare magazin de mobilă din București. La case, o ipostază de ținut minte: fetița într-un coș de plastic, pe banda pentru produse. Fascinată, cu siguranță, de noua perspectivă asupra lucrurilor. Fără să știe nu va mai repeta, nu va mai repeta experiența, e aproape sigur. Scot telefonul și îi fac o primă poză, apoi a doua, apoi “Nu aveți voie să faceți poze!” O voce aspră, de educator ce lucrează după plan. Ridic privirea – e doamna de la casa de alături, în timp ce casiera noastră o privește amuzată pe Agatha.
Nici măcar nu contează ce i-am spus doamnei cu vocație de educator ratat. “Regulile magazinului!” Interesant să pui astfel de reguli în ziua de azi, cînd toată lumea e în viteză și comunicațiile par să meargă și mai repede decît noi. Cînd oricine poate intra în magazin și-i poate plăcea ceva și-și poate suna iubita, iubitul, soția sau soțul și îi poate trimite și o poză sau un filmuleț cu obiectul respectiv.
Nu mai spun că magazinul e atît de mare încît sînt convins că sute de oameni se fotografiau înăuntru în timp ce, la case, doamna educatoare îmi făcea morală.
*****
Mă fascinează, de fiecare dată, concertele mari. Dincolo de desfășurarea de forțe a artiștilor, dincolo de luminile orbitoare și de efectele surprinzătoare, reacția mulțimii mă umple, de fiecare dată, de energie. Și-apoi…. miile de flash-uri de la aparatele de fotografiat. Nu o dată am observat că la concertele unor trupe mari în străinătate, spectatorii fac poze, ba chiar filmează. Aceleași trupe în România? “Fotografiatul și filmatul INTERZISE!”

Încep să cred că avem noi, ca popor, ceva cu pozatul. Sau o fi de la ROI, regulamentele de ordine interioară ce s-au prelins, neschimbate, printre ani și ani?