Lecții de televiziune. De la poluție la eclipsa totală de soare.

În vara lui ’94 m-am dus pentru a doua oară la rînd să fac „practica” (la sfîrșit de an universitar trebuia să facem cel puțin o săptămînă de practică la un ziar, radio sau televiziune și să venim cu hîrtia doveditoare) la o televiziune din Baia Mare, unde aveam mulți amici și un foarte bun prieten. Mai veniseră cu mine 3 colegi, printre ei și PAH. Eram ca frații pe atunci, împărțind de la apartamentul din Drumul Taberei pînă la banii pe care el îi cîștiga cu sacul, eu neavînd nici măcar de-un TEC (un îngrozitor suc la dozator, pentru cei mai tineri). El – secretar general de redacție la „Academia Cațavencu” și unul dintre membrii de bază ai redacției, eu – un student mediocru, fără un venit constant și, chiar și atunci cînd venea, prea mic pentru putea pleca la mare cîteva zile.

PAH tocmai comisese prima eroare majoră a „copy-paste-ului”. (Mai tîrziu, „copy-paste-ul s-a dovedit o tehnică excelentă, apreciată de înalte foruri din învățămînt, pe atunci însă filosofia aceasta era abia la început, nu o aprofundase nimeni.)

Ce se întîmplase? Prietenul meu drag terminase ziarul după o zi și o noapte nedormite, aranjase frumos în pagină textele, scrisese cîteva dintre ele, le editase pe cele care aveau nevoie, ce mai… era foarte mîndru de ce reușise.

Un singur detaliu: prețul, trecut în capul ziarului, se schimbase cu cîteva zile înainte. Adică revista se scumpise. În calculatorul lui erau ambele variante, foarte apropiate, diferența o făceau cîteva cifre mici. Cea veche, cu prețul mic și cea nouă, cu ziarul mai scump. Mult prea obosit, a copiat prima variantă și a dat revista la tipar.

Ziarul s-a vîndut ca pîinea caldă. Satisfacția lui pentru cum arăta ziarul: imensă. Paguba pentru afacere, de neprețuit. PAH și-a dat demisia a doua zi, cînd i-a sunat telefonul după vreo 2 ore de somn. Perspectiva unei veri la București fără nici un sfanț nu ne încînta deloc. Așa că am plecat la Baia Mare, să facem practică în televiziune.

Ne-am regăsit în stradă, cu o cameră pe care o foloseam eu și cu un microfon pe care, cu grație, îl mînuia el. Întrebarea pe care le-o punea tuturor celor dornici să apară la televizor? „Cum simțiți dumneavoastră poluția aici, la Baia Mare?” (Pentru cei care nu știu, orașul era în topul localităților poluate din lume, cu cantități imense de plumb în aer.)

Am filmat noi ce-am filmat, oamenii ne descriau „gustul poluției”, ne dădeau detalii legate de ora la care se simte cel mai tare (dimineața, toți erau de acord cu asta, mai ales că toți o simțeau „în gît”), o doctoriță ne-a spus chiar cît de periculoasă e pentru organism poluția, pe termen „scurt și lung”.

La o pauză de înghețată, PAH îmi spune „Măi, ce tare iese!” Eu îl priveam circumspect. El: „Cosmin, poluția, gustul din gît care se simte dimineața, poluția cea rea pentru sănătate?” Eu… mă întrebam în gînd dacă nu cumva s-a tîmpit de i se pare atît de amuzantă asocierea asta între „poluare” și englezescul „pollution”. El: „Cosmin, tu știi ce înseamnă „poluția”?”

Noroc că aveam destule interviuri filmate, pentru că după această discuție, pe toate înregistrările pe care le-am mai făcut s-a auzit rîsul meu imposibil de oprit. Nu mai spun despre imagini… erau toate tremurate, de parcă filmasem în timpul unui puternic cutremur de pămînt.

Așa am învățat ce e poluția.

********

5 ani mai tîrziu, Sorin Oancea, pe atunci directorul Antenei 1, m-a chemat să îmi spună că eu voi fi „producătorul eclipsei”. Nu prea știam ce însemna asta. Dar m-am lăsat purtat de entuziasm. Așa s-au născut cele 4 ferestre pe ecran, cu imagini în direct din 4 orașe diferite, la care am ajuns grație unui artificiu făcut de directorul tehnic, de neimaginat azi (3 mixere video legate între ele pentru imagine, plus un al patrulea ce „punea” grafica) – ferestre pe care astăzi le face, dintr-un buton, orice mixer dintr-o televiziune serioasă. Programul a fost o reușită din toate punctele de vedere, iar audiența triplă față de concurentul nostru direct, Pro TV. Asta cu toate că atunci cînd s-au întunecat ferestrele de la regie, mi-am dat seama, brusc, că rămăsesem singur acolo. Toți colegii erau afară, să „vadă” eclipsa. Iar vulpoiul „Ilie” al prietenului Didier, un animal semi-domesticit pe care îl adusesem să îi urmărim reacțiile – și pentru care nu s-a sesizat nici un ONG de protecție a animalelor – a avut, pentru cîteva minute, companie.

Așa am primit porecla de „Clipsi”.

Așa am învățat să produc evenimente majore. N-am mai ratat nici unul, ani întregi: războaie, mineriade, accidente sau căderea Turnurilor Gemene.

Dar despre toate astea, altă dată.

Advertisements

3 thoughts on “Lecții de televiziune. De la poluție la eclipsa totală de soare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s