Lecții de televiziune. Testamentul unor jurnaliști.

De ce oare simți cînd vin veștile proaste? Chiar și cu o clipită înainte, dar simți.

24 mai 2004. Cu puțin timp înainte de ora 7 mi-a sunat telefonul. Era Mădălina, șefa corespondenților. Plîngea.

Mi-a luat ceva timp să înțeleg: un accident, un camion cu azotat de amoniu, o explozie, încă o explozie.

Mihăilești – un nume pe care nu l-am mai uitat, de atunci. Și încă două nume: Elena și Ionuț. Corespondenții Observatorului al cărui producător general eram. Dispăruseră, cel puțin asta am înțeles la început. Nu răspundeau la telefon.

Încă năucit, încă vorbind la telefon, dau drumul la televizor. Tocmai începuse jurnalul de 7. În direct, prin telefon, un reprezentant al pompierilor. Vorbea despre morți, despre mulți morți. Pompieri, săteni… și-apoi textul pe care mi-l amintesc și acum:

 

„Din păcate, între persoanele decedate sînt și colegii dumneavoastră de la Antena 1….”

Ceea ce s-a întîmplat în acea zi și în cele ce au urmat cu redacția a fost incredibil! N-am mai trăit niciodată – și nici nu-mi doresc să se mai întîmple, avînd în cedere circumstanțele – o asemenea sudare între toți oamenii dintr-un grup, între tot ce au făcut și mai ales cum au făcut.

Sacrificiul colegilor a devenit un liant de necontestat și imposibil de distrus. Doi oameni care își făcuseră meseria pînă în ultima clipă. Jurnaliști.

Secvențe din acea zi de mai pe repede înainte: aflăm că au murit 18 oameni, craterul are 8 metri diametru, probabil 4 adîncime, imagini groaznice cu un pompier rănit urlînd după ajutor, întins pe jos, încerca să se ridice, cadre filmate de un corespondent de la o altă televiziune (concurentă, dar concurența nu mai însemna nimic), care avusese norocul să ajungă mai tîrziu la accident, să nu fie primul care să dea știrea, imagini din elicopter în care păreau să se distingă corpuri încă uitate în craterul devenit groapă comună.

Cineva găsește pe cîmp camera lui Ionuț și microfonul Elenei, o mașină le aduce în goană la București, Vladi, directorul tehnic încearcă să recupereze caseta, chiar și acum îmi simt inima cea de atunci, din minutele acelea cînd a desfăcut camera plină de noroi, de mizerie, de moarte. Nu cred că a respirat vreunul dintre noi, cei cîțiva care am asistat la întreaga operațiune. Șurubelnița rece a intrat în locașul unui șurub și camera s-a deschis.

Apoi, caseta: banda, ruptă. O desfacem și pe asta. Ca într-o operație de prost gust. Dar trebuia să vedem. Lumea trebuia să vadă. Lumea întreagă.

 

„Voi tăia cîtiva milimetri de bandă și o voi lipi.”

Aș fi vrut să protestez, milimetrii aceia mi se păreau vitali, ca și cum eram pe cale să mai ciuntim puțin dintr-un mesaj lăsat cu prețul vieții, un semn pentru noi, pentru meserie. Testament.

Și-apoi, cadrele. Ultimele cadre ale lui Ionuț. Inclusiv momentul exploziei. La final, imaginea s-a stins în cîteva frameuri acoperite de un roi de licurici ce păreau să vină spre cameră. Am văzut dungulițele acelea luminoase mai tîrziu, cînd am putut să dăm foarte încet imaginea într-un montaj făcut pe un calculator performant.

Cînd am văzut prima oară cadrele, mi s-au părut ireale. Camionul ardea încet, undeva în apropiere. Un pompier trece pe lîngă el, Ionuț panoramenază. Apoi un cadru cu cîțiva saci cu azotat pe iarbă. În ciuda focului și a relativei agitații din cadre, imaginile mi s-au părut de o răceală incredibilă.

Frig. Am vrut să îi strig „Fugi, Ionuț!”. De fapt, cred că toți am vrut să strigăm asta, cu toată forța.

N-am făcut-o.

Am revăzut azi imaginile. Am retrăit frigul de atunci.

Testamentul unor jurnaliști.

 

Advertisements

One thought on “Lecții de televiziune. Testamentul unor jurnaliști.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s