Coabitarea. Ipoteza șocantă care va zgudui lumea!

La noi, la țară, sînt o mulțime de muște. N-am avut nici soția mea, nici eu bunici la țară, așa că nu am trăit pe propria piele adevărul absolut care se ascunde în această propoziție: „La țară sînt o mulțime de muște.”

Vara trecută ne-am petrecut-o cu 5 exemplare în casă. Au început prin a ne enerva la culme, noi făcîndu-le declarații războinice. Petru, băiatul nostru, ne privea cu speranță. Era, zic eu, evident pentru oricine ne călca pragul că între noi și muște nu era nici o chimie, că nu le suportăm și că nici ele nu păreau să ne suporte, altfel nu văd de ce ar fi fost atît de pisăloage. Simpatia pe care ne-o arătau toți cei care vedeau muștele tot mai grase și mai vesele era evidentă. Pentru că le era clar tuturor că vom face tot ce ne stătea în puteri să scăpăm de ele. Și că astfel le va fi mai bine și lor, cei care petreceau mai mult sau mai puțin timp în casa noastră.

Ceva, nu știu bine ce, s-a întîmplat vara trecută. Ori n-am ales noi aparatele potrivite („care omoară muștele instantaneu, cu efect de durată”, potrivit prospectelor), ori am ținut prea mult geamurile deschise, permițîndu-le colocatarelor noastre să ia cîte o gură de aer proaspăt, atunci cînd atmosfera era prea încărcată… Greu de spus. Cert e că zilele treceau, și-apoi săptămînile și-apoi lunile. Și-așa, într-un final, a trecut vara. Undeva, pe la sfîrșitul lui septembrie, muștele au dispărut. S-au retras, zic eu acum, obosite parcă de alergătura aceea complet neproductivă.

 

Anul ăsta am învățat ceva din experiența de anul trecut: că trebuie să luăm măsuri mai ferme, dacă nu vrem să creadă prietenii noștri că am ascunde, de fapt, în spatele declarațiilor războinice, o milă profundă pentru insectele enervante ori, mai grav, că am avea interese comune. Cum ar fi să-i enervăm pe cei care ne vizitează. Căci am uitat să vă spun, Petru a sfîrșit prin a se obișnui cu muștele, oricît de neplauzibilă părea varianta aceasta vara trecută.

Acum, am trecut din nou la atac.  Am început printr-un „duș toxic” în exterior. Adică în afara casei, să nu înțelegeți altceva. Cum ar veni, le-am tăiat legătura cu aerul de afară, l-am poluat. Apoi, am început să fim mai atenți la pastilele pe care le cumpărăm pentru interior. Încercăm să le schimbăm mai des decît termenul înscris pe pachet. Ne-am propus chiar, și am făcut declarații ferme în acest sens, să cumpărăm chiar și teribilele hîrtii de muște.

Deocamdată, am înregistrat doar o mică victorie: nu mai avem 5 muște ca nul trecut, în prezent sînt doar 3. O să-mi spuneți că n-am făcut mare lucru, dar credeți-mă că am depus eforturi mari. Avem chiar zile întregi cînd enervantele insecte par să dispară complet. Apoi revin.

Ceea ce mă face să cred că sîntem în fața unei descoperiri ce va zgudui lumea: fabricanții de aparate contra muștelor coabitează, pe ascuns, chiar cu insectele pe care ar trebui să le stîrpească!!!! Pe care au promis că le vor căsăpi! Vă dați seama? E îngrozitor, teribil, inimaginabil!

Și-atunci, vă întreb, dragi prieteni care ne treceți pragul, ce să mai facem? Pentru că sîntem abia la începutul verii, care se anunță lungă, iar pînă la iarnă, cînd vom putea face o nouă alegere pentru viitor, un nou plan de bătaie, mai e mult, mult de tot.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s