Amicul meu, peștele

Am o cunoștință, e pește. Adică are grijă de curve. Lucrează „în apropierea legii și a moralei” zice el.

„Cum adică?”, îl întreb eu pe bărbatul degajat, bine îmbrăcat, care stă la masă în fața mea, zîmbind. Un tip jovial, parcă tocmai și-a terminat programul la firma de advertising pe care o deține cu un prieten și a ieșit în oraș, să se relaxeze.

„Adică… prostituția nu e legală în România, nu? Nu. Dar tocmai tu mi-ai spus că vezi, în fiecare zi cînd mergi la redacție, cel puțin două fete care se prostituează, care stau pe DN și așteaptă clienți, corect?” (Are un tic verbal amicul ăsta al meu, spune „corect” foarte des.) „Corect! Fete frumoase. Mașinile opresc în jurul lor și poți să-ți imaginezi care sînt discuțiile cu șoferii. Dacă nu, ți le spun eu: de la cei mai rușinoși care întreabă „cît costă” și atît la cei mai obraznici, care vor să se dea mari și întreabă „cît vrei să te f.., pe tine și pe prietena aia a ta, de peste drum?” Deci, să nu mă lungesc, clienți sînt destui, nici n-ai idee cîți! Acuma eu te întreb: crezi că-s credincioși bărbații ăștia? Că se duc la biserică măcar de Paște? Sînt, că sîntem și noi oameni informați, citim știrile – am văzut eu un sondaj în care peste 90 la sută dintre români se declară credincioși. Deci, vezi? Sîntem în apropierea moralei, ca și clienții noștri. Corect?”

„Și cu legalitatea cum stăm?” zic eu, pregătindu-mi terenul pentru lovitura finală.

„Păi îți spuneam, ce facem noi nu e legal. Însă nu ne închide nimeni dacă o facem deștept, fără să facem valuri. Ai văzut, mai vin polițiștii la fete, le bagă în dubă, voi dați știri  că e cerere și fac rating și gata, a doua zi s-au întors. Dacă aș face eu scandal, crezi că ar servi, crezi că aș mai fi aici, acum? Corect? Plus că ai văzut și tu polițiști care se opresc pe stradă, lîngă fete.. tu ce zici că se întîmplă apoi?”

„Bun. Înțeleg ce spui, chiar dacă nu sînt neapărat de acord. Spune-mi, ai copii?”

„Am o fetiță, are 12 ani” îmi spune amicul mîndru și îmi vîră sub nas cîteva poze din telefonul mobil cu o puștoaică blondă, frumușică.

„Ce te-ai face tu dacă într-o zi fata ta ar dispărea de acasă? Și dacă ai afla, peste un timp, că se folosește cineva de ea și o pune să se prostitueze?” îl întreb eu, privindu-l rece în ochi.

„Uite cum stă treaba: o țin pe fetița mea departe de asta, înțelegi? Merge la școala americană, îi plătesc profesori buni, scumpi. Cînd o să se facă mare o să meargă la facultate, în străinătate.”

„Și totuși, dacă s-ar întîmpla?”

„Știi ceva? Nu o să se întîmple așa ceva! Ia zi-mi, tu ai fost vreodată la curve? Ai fost, vezi? Și-atunci, de ce mă judeci pe mine?”

Unul după altul, argumentele mele cădeau. Omul părea să creadă sincer ce îmi spunea. Și, cu siguranță, era absolut convins că fata lui nu va avea de-a face cu nici o mizerie, fie ea ilegală sau imorală.

Așa că am încheiat discuția și am trecut la fotbal. Aici, măcar, am fost amîndoi de acord. În perfectă legalitate.

 

PS. Poate că, de fapt, n-am fost niciodată la curve, doar am inventat.

Poate că am un amic care e pește dar nu știu eu, poate că nu am nici o cunoștință așa.

Sau, cine știe, poate doar am inventat personajul ca să citiți voi acest text și să îmi faceți trafic pe blog.

Asta nu mă face cu nimic deosebit de cei care s-ar folosi de imaginea unui, să zicem, rege inventat. Ca să atragă publicul.

Corect?

Advertisements

One thought on “Amicul meu, peștele

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s