Zbor rupt

O amintire din copilărie: mă întindeam în patul bunicilor de la Baia Mare și-apoi, pe la ora cînd ei credeau că dorm dus, mă ridicam ușurel cu pat cu tot, încercînd să nu fac nici un zgomot. Nu mai știu cum făceam să traversez coridorul lung fără să lovesc patul masiv de canaturile ușilor sau de pereți, cert e că ieșeam pe scările blocului de 4 etaje. Bunicii stăteau la al doilea nivel, iar între etaje erau geamuri mari. Mă strecuram pe unul dintre ele, cu pat cu tot, din nou într-o liniște deplină și începeam să plutesc pe deasupra străzii din spatele imobilului cufundat într-o liniște deplină. Apoi, de-a lungul aleii, pînă departe.

Mă întorceam și treceam peste tufele mari de trandafiri, peste iarba cresută printre plopii și castanii imenși. Erau și stejari, dar nu prea știam să îi deosebesc de restul copacilor.

Făceam asta doar așa, ca să mă plimb înainte de culcare. În timpul zilei, cînd ieșeam la joacă, îmi plăcea la nebunie să fac, din cînd în cînd, altceva. Blocul bunicilor era între două străzi: cea pe care o exploram noaptea, cu patul meu zburător despre care nu știa  și nu trebuia să afle nimeni și, în față, de un mare bulevard, cu trotuare largi și multe spații verzi, pline de aceleași tufe imense de trandafiri roz pe care le găseam și în parcul din spatele blocului. Bulevardul București, așa se chema. Și cred că așa îi spune și acum.

În mod normal n-aveam ce să caut acolo. Nu era un loc pentru copii. Lume multă, vînzoleală, oameni mari „cu treabă” la magazinele goale și, mai ales, la florăria din colț, singura cu rafturi pline, îmbrăcate în plastic, cu un miros înțepător de pin și flori și apă stătută. Era clar, un copil se putea pierde ușor în învălmășeala aceea.

Dar eu îmi permiteam, totuși, să mai încalc regulile pe care mi le impuseseră bunicii. Ajungeam pe trotuarul larg, mă opream în mijlocul lui, priveam puțin în sus, spre oamenii mari care mă ocoleau aproape fără să mă vadă și apoi începeam să alerg. Alergam printre ei, tot mai repede, tot mai repede, știu și acum vîjîitul de atunci, aerul care căpăta o greutate pe care nu o avea de obicei.

Săream și așa începeam să plutesc, îndelung, pe deasupra trandafirilor, a trotuarului, a oamenilor mari care priveau, mirați, în sus, spre mine. Care deveneau, brusc, conștienți de prezența mea, de zborul acela neverosimil.

Nu mai știu nici cînd, nici de ce am încetat cele două experimente care îmi plăceau așa de mult. Poate cînd au murit bunicii, poate cînd am mai crescut și-am început să fiu mult prea ocupat cu poveștile pe care mi le imaginam despre veșnicile confruntări între indienii buni și cowboy – aceștia din urmă, în general, niște măgari.

Cert e că am tot rărit zborurile de seară și plutirile ocazionale pe deasupra lumii. Pînă într-o zi cînd am renunțat complet la ele. Pînă într-o altă zi cînd am uitat de ele. Am uitat, mai ales, de abilitatea asta pe care o aveam și pe care n-o mai văzusem la nimeni. Ori, cine știe, pe care o ascundeau toți la fel de bine ca mine.

Am uitat că pot să zbor, însă imaginile acelea din copilăria mea timpurie m-au urmat toată viața, ca un album de fotografii pe care îl porți cu tine peste tot, într-o cutie de carton pe care uiți să o mai deschizi, pe care se pune praful, dar în care știi că se află ceva important. Un grăunte.

O sămînță minusculă pe care aproape că am pierdut-o zilele astea. Pe care niște oameni mari au vrut să mi-o fure, cu forța. Dar le-a ieșit exact pe dos! Pentru că vrînd să ajungă la sămînța aceea magică, au scormonit, dureros, în cele mai ascunse cotloane ale sufletului meu. Și prin acest proces invaziv au spart tocmai acele ziduri care nu-i dădeau voie grăuntelui să crească.

Oameni mari, v-ați folosit de mine, de tot ce sînt și nu v-a ajuns! Ați vrut să îmi furați, nesătuilor, chiar și ultimul strop de viață: ați vrut să îmi furați visul!

Ei bine, oameni mari, ascultați aici: de data asta n-o să vă iasă! Ridicați-vă privirile hapsîne spre cer, să-mi priviți zborul! S-ar putea să pricepeți, în sfîrșit, ceva.

a_c_iul_2012

Advertisements

One thought on “Zbor rupt

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s