Confiscarea Zilei Naționale.

Nu am fost la Parada de 1 Decembrie. M-am uitat, totuși, cîteva minute la televizor. Spun minute, dar dacă stau bine să socotesc, au fost două “parade”, cu durate asemănătoare. Cea a politicienilor și cea adevărată, a armatei.

Am produs destule transmisii în direct de 1 decembrie în ultimii 17 ani, atît de la Alba Iulia cît și de la București, ca să pot spune, fără ezitare, că Ziua Națională este, în fiecare an, confiscată de politicieni.

Ce am văzut anul acesta înainte de defilare mi-a confirmat, doar, concluzia pe care am tras-o mai sus. Lungul șir de mașini cu “VIP-uri” care a trecut prin fața “prostimii” m-a revoltat. Politicieni fără nici o contribuție la bunăstarea românilor coborau din mașinile lor, cu zîmbete largi pe fețele relaxate, la cîțiva metri de tribuna oficială. Toți ceilalți români care veniseră la defilare ori au venit înghesuiți în tramvaie, autobuze sau metrou, ori își lăsaseră mașinile la kilometri distanță.

Am mai observat îmbulzeala ce s-a produs în momentul în care organizatorii au ridicat restricțiile puse pe căile de acces către Arcul de Triumf. Îmbulzeală în care au fost prinși, desigur, oamenii “simpli”, nu politicienii.

Am evitat să scriu ieri despre asta. Dar astăzi, cînd emoția a mai trecut, un pasaj din “Maria Regina Romaniei – Povestea vietii mele”*, memoriile Reginei Maria mi se pare cu atît mai valoros. Pentru cei care nu-l cunosc va fi o revelație.

 “Cotroceni, Duminica 18 Noembrie/ 1 Decembrie 1918.
Ne-am întors cu adevărat, ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani. Să îndrăsnesc oare să rostesc marele cuvânt? Ne-am întors triumfători!…
Adjectivele sună parcă a gol, când vrei să pui toate pe hârtie. A fost o zi de entuziasm, de delir, în pofida greutăților de transport și a distrugerii lăsate de dușmani; până și vremea ne-a fost propice, însă ploile torențiale prăpădiseră cu totul drumurile stricate dinainte. Trenul nostru ajunse totuși aproape la ceasul prescris… (…)
Am fost întâmpinați la gara Mogoșoaia de generalul Berthelot și de câțiva ofițeri francezi și englezi, și, bineînțeles, de generalii noștri în frunte cu Prezan.
(…) Iși poate cineva închipui cu ce adâncă sguduire ne-am salutat.

(…) Carol intrase călare în oraș, în fruntea regimentului său, iar fiicele noastre plecaseră înainte într-o trăsură trasă de patru cai. Noi am pornit cei din urmă. Regele cu mine, Niky deoparte și generalul Berthelot de cealaltă. După noi veneau generalii și toți adjutanții noștri și astfel trecurăm solemn de-a lungul preacunoscutei șosele Kisselef, pe care erau înșirate numeroase trupe; întâi cele franceze și britanice, apoi ale noastre, în frunte cu regimentul meu 4 Roșiori.
Era întâia oară când salutam pe pământul nostru trupe aliate; bucuria de a le vedea în jurul nostru astăzi, era aproape mai mult decât puteam suporta. Ne vedeam în sfârșit prietenii! Fusesem despărțiți, fără nădejde, de ei în depărtatul nostru colțișor de lume. (…)

La mijlocul drumului ne-a întâmpinat un sobor de preoți în odăjdii strălucitoare; veniseră să binecuvânteze întoarcerea noastră, steagurile noastre și ale aliaților. S’au înălțat cântări solemne și ni s’a dat să sărutăm crucea.
A doua oprire s’a făcut în piața Victoriei. Aici ne-a întâmpinat după datină, primarul cu pâine și cu sare, guvernul nostru, numeroși foști miniștri din toate partidele, corpul diplomatic, precum și o mulțime de doamne entuziaste care mă acoperiră cu o ploaie de flori, lucru nu tocmai ușor de înfruntat când ești călare. După aceasta, urma intrarea în oraș de-a lungul vestitei Căi Victoria, scumpa inimilor românești…
Peste tot steaguri fâlfâiau la ferestre, pe acoperișuri, la felinare, și stegulețe în mana fiecărui copil.
Era o simfonie amețitoare de roșu, galben și albastru. Eu de pe voinica spinare a lui Jumbo, puteam privi deasupra capetelor mulțimii drept în ferestrele caselor și puteam prinde însuflețirea de pe fiecare chip, să răspund fiecărui zâmbet, să bag de seamă înfrigurarea fiecărui copil și să simt o apropiată împărtașire a bucuriei poporului meu…(…)

Uitându-mă de sus la toate acele fețe întoarse spre mine, mi se părea că citesc în ochii fiecăruia suferințele prin care trecuseră.”

* “Maria Regina Romaniei – Povestea vietii mele”, editura Rao

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s