De ce să plec eu din țara mea? De ce nu pleacă ei?

Mă tot întreb de ceva vreme ce mai caut în țara asta. Avem „consilii” de familie, facem calcule, planuri, ne punem o mulțime de întrebări și ajungem la aceeași concluzie: ce mai căutăm în țara asta?

Am 41 de ani. Car după mine vreo 18 ani de lucru constant în televiziune. Nu știu să fac nimic altceva. Am încercat, însă chiar și pentru banalele piese de mobilă de la IKEA am nevoie de supraveghere din partea soției mele. Ultima oară cînd am instalat o oglindă și m-a ajutat i-am găurit un deget cu bormașina. Sînge, înjurături. De atunci nu mă mai ajută, nu știu de ce. Acum vreo 3 săptămîni am construit o cutie de lemn care ar trebui să protejeze cablurile de curent care intră în casă. Mi-am făcut o gaură cu aceeași bormașină în unghia de la degetul mare. Sînge, înjurături. O fotografie imprimată pe un carton stă de peste un an prin te miri ce locuri pentru că n-am reușit să o prind pe perete.

Și astea sînt doar cele mai proaspete. Acum vreo 2 ani, cînd am rămas fără curent, m-am chinuit vreo 15 minute să sparg lacătul de la panoul electric, să ridic siguranța. Era întuneric, cam frig și se auzeau zgomote ciudate din pădurea care începe chiar lîngă panou. După 15 minute am renunțat. Poate și pentru că mi-am dat seama că nu acela era lacătul nostru. De fapt, nici măcar n-aveam lacăt, ușița de la siguranța noastră era larg deschisă.

Și-ar mai fi grătarele pe care le-aș arde, pare-se, de fiecare dată; gardul pe care l-a distrus cîinele pînă să îmi spună conștiința (adică Ioana) că poate ar trebui să punem o plasă de sîrmă peste (i se vindecase degetul zdrelit între timp însă m-a ajutat vecinul, avea degetele neatinse) și, în fine, gazonul care m-a ascultat doar pe bucăți, deși l-am rugat extrem de frumos să crească.

BUN. Ați înțeles. Nu prea mă pricep la nimic altceva decît la televiziune. De fapt, nici la asta nu mă pricep, însă îmi place tare mult. Iar dacă vom pleca din țară, e aproape sigur că nu vom munci în televiziune.

Am fost la vot. Cred că la cam toate alegerile. Situația a evoluat, sînt schimbări față de 1990, cînd majoritatea covîrșitoare l-a ales pe Ion Iliescu și soră-mea se uita cruciș la mine că vroiam și eu să-l votez. Lucrurile s-au schimbat, însă atmosfera tot de rahat e. Și continuă să evolueze în sensul ăsta.

După atîtea campanii electorale și promisiuni și speranțe și alegeri, la Cotroceni avem un scandalagiu. Parlamentarii, din ce în ce mai mulți, votează legi pentru binele lor, asta atunci cînd nu ridică cîte două mîini la deciziile aberante pe care le concep cîteva „creiere”, în birourile călduțe de la guvern. În restul timpului se ceartă între ei ca niște țațe.

În acest timp, am 41 de ani. Nu voi avea pensie, iar dacă, totuși, statul va găsi ceva bani pentru mine, cu siguranță n-o să-mi ajungă. Sînt, însă, împăcat cu gîndul că voi munci pînă voi crăpa. Soția mea e în aceeași situație. Copiii noștri își vor găsi un alt drum. Cel puțin noi o să-i ajutăm cu tot ce putem ca să facă așa. M-am împăcat și cu ideea asta.

Doar cu un gînd nu mă împac. Unul care tot crește, pe zi ce trece: de ce să plec eu din țara mea?

De ce nu plecați voi, toți politicienii care mi-ați mîncat mai mult de jumătate din viață cu neputința voastră, cu lașitatea, lipsa de viziune, hoția, mizeria, patriotismul de paradă, incultura, ignoranța și nepotismul care vă caracterizează?

Plecați voi și nu mai veniți. Nici măcar de Sărbători!

Advertisements

3 thoughts on “De ce să plec eu din țara mea? De ce nu pleacă ei?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s