Anul ăsta am învățat să „senez”. E cel mai important lucru din lume!

La 20 de ani nu înțelegeam mai nimic, deși aveam impresia că știu tot. Sau măcar mai mult decît majoritatea.

La 25 mi se întîmplau lucruri bune pe care credeam că le merit și atît. Dar nu făceam aproape nimic pentru ele. Răbdarea îmi lipsea aproape cu desăvîrșire.

La 30 credeam că lumea e a mea și că așa trebuia să fie. Vroiam ca tot ce credeam eu că e bine să se întîmple imediat. Fără să-mi dau seama că binele ăsta era o stare extrem de egoistă. Era binele meu, care nu însemna, neapărat, și binele celor apropiați mie. Se întîmpla așa pentru că, în continuare, nu aveam nici un plan, nu adăugam, conștient, nici una dintre experiențele importante la baza aceea care devenea tot mai fragilă.

Întrebări am început să îmi pun tîrziu, după 35 de ani. Primele crize adevărate de viață au început să apară tot atunci.

La 40 m-am enervat. Pentru că am fost prost atîta timp. Pentru că mi-am pierdut timpul pe mărunțiș. Crezînd că pun cărămizi la fundație, nu făceam decît să adun închipuiri, iluzii sau minuscule trofee. Toate importante în epoca în care trăim. Toate importante pentru alții, pentru lumea lor. Nu pentru a mea.

Am o soție frumoasă și deșteaptă. Avem doi copii minunați. E mai important să ies cu soția mea la un restaurant fără pretenții decît să mă gîndesc la cît de frumoasă ar putea fi televiziunea. E mai important să stau 45 de minute cu soră-mea la telefon decît să visez cîte minunății aș putea face. E mai important să joc fotbal pe PS3 cu băiatul nostru decît să văd ce trăznaie ar mai putea scrie vreun amic pe facebook. E mai important să „senez” cu Agatha (așa spune ea „desenez”) decît să scriu cine știe ce proiect teribil de important, pentru cineva care nu va înțelege nimic din el.

De aici a pornit, de fapt, totul. „Tati, senăm?” O spune atît de frumos încît mi-e clar că pentru ea, în acel moment, e cel mai important lucru din lume. Oricum, mai important decît orice cred eu că ar fi important.

Apoi, îmi lasă timp și pentru rîndurile astea.

copyright: Agatha Silistraru
copyright: Agatha Silistraru
Advertisements

One thought on “Anul ăsta am învățat să „senez”. E cel mai important lucru din lume!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s