Năstase, căruța fără semnalizare și-un biciclist cam beat

Din ceața groasă răzbate o sclipire. Frînez, mașina derapează puțin și văd pe partea stîngă calul, apoi căruța. Înjur în gînd și mă pregătesc să merg mai departe. Nu s-a întîmplat nimic. Și totuși… dau înapoi.

Încerc să îl conving pe căruțaș că trebuie să folosească o lumină sau măcar niște ochi de pisică. Pare să înțeleagă și își cere scuze, îngăimînd întruna „E bine că nu s-a întîmplat nimic…”

Din spatele căruței răsare un biciclist. Fusese acolo tot timpul. Pare să îmi dea dreptate, îl dojenește pe amicul lui căruțașul. Brusc, însă, ca și cum un văl negru i s-ar fi pus pe ochi, se răstește la mine: „Da’ veneai cu viteză mare! De ce mergi cu viteză?” „Cu ce viteză mergeam?” întreb eu. „Nu știu cu ce viteză, nu mă interesează pe mine! Eu văd la 50 de metri în față, tu de ce n-ai văzut căruța?”

Îl las în pace, ridic geamul, mai înjur o dată și plec prin ceața groasă. După vreo 10 metri mă fac nevăzut, chiar și pentru ochii de vultur ai biciclistului.

Întîmplarea asta are un sens. Cam în același timp cu cea de-a doua înjurătură a mea, Adrian Năstase afla că a fost, din nou, condamnat la închisoare.

Pe mine mă afecta decizia Justiției, pentru că îmi dădea peste cap emisiunea pe care o aveam deja pregătită: alți invitați, altă poveste.

Pe politicieni în general îi afecta condamnarea. Mulți dintre ei se vor fi gîndit că dacă i s-a întîmplat lui Năstase, i se poate întîmpla oricui.

Cîțiva oameni politici, mai puțini decît primii, au intrat sigur în fibrilații. Dosarele le atîrnau oricum grele pe umeri, iar atunci, cu noua condamnare, greutatea acuzelor se dubla dintr-o dată.

Alți români s-au mulțumit să urmărească telenovela la televizor, fără să fie foarte clar pentru cărțile de istorie dacă povestea îi afectează sau nu.

Ce e sigur e că pe amicii mei de drum, cu care tocmai evitasem o relație nedorit de strînsă, îi durea undeva de condamnarea ce se abătuse asupra familiei Năstase. Oamenii, nițel loviți de paharele pe care le consumaseră la vreo crîșmă pusă strategic în drum, își vedeau în continuare de-ale lor. Uitînd că în urmă cu doar un an au fost chemați la vot, că atunci poate primarul sau senatorul sau deputatul se purtase frumos cu ei, că poate băuseră și atunci, dar cu conștiința omului care a făcut ceva important, ei bine, uitaseră toate astea.

Oricum, și dacă ar fi ținut minte nu le-ar fi folosit la nimic.  Pentru că viața lor nu s-ar fi schimbat. Tot cu căruța nesemnalizată vor merge prin ceață, tot n-o să-i oprească polițistul să le spună că atelajul e pentru mers pe cîmp, nu pe drumul proaspăt asfaltat și, în cele din urmă, tot pe ei îi vor scoate politicienii la vot data viitoare, să salveze țărișoara din mîinile hulpave ale „ălorlalți”. După care, din nou, fiecare va rămîne cu treburile lui. Politicienii cu „agenda” lor pretențioasă, căruțașul și biciclistul cu drumurile lor întrerupte doar de crîșmele teribil de ispititoare.

 

MCV, lupta cu corupția, Schengen, imunitatea parlamentară, țintele macro-economice se pierd în ceața groasă. Atît de adînc că nici măcar privirea ageră a amicului meu biciclist nu le mai găsește.  Vizibilitate sub 50 de metri.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s