Vecinul meu milionarul

Nea Petrică e un țăran. Cel mai probabil n-o să se supere că spun asta, pentru că el chiar e țăran, deși trăiește la 15 kilometri de București. Al doilea motiv pentru care bănuiesc că nu se va supăra e că nu cred că nea Petrică citește bloguri. Cont de facebook nu are. De fapt, nici măcar nu îmi imaginez că știe să deschidă calculatorul.

Nu că asta l-ar încurca prea tare. Nu. Viața lui e dirijată de anotimpuri, de vreme și cam atît. Îl văd dimineața venind la terenurile pe care le are lîngă casa noastră. Un soi de inspecție pe care acum, iarna, o face destul de rar. Cînd se încălzește vine mai des și stă mai mult în căsuța cît o cămară pe care și-a construit-o în mijlocul cîmpului. O căsuță pe care mă tot aștept să o ia vîntul într-o noapte, să nu o mai văd dimineața cînd privesc pe geam. Se încăpățînează să rămînă acolo, în ciuda ploilor, a zăpezilor, a înghețului, a furtunii ori a soarelui ce lovește necruțător vara la prînz.

N-ar fi o mare tragedie dacă ar dispărea într-o zi. Pentru că nea Petrică e gospodar și-ar face alta. Ori ar tocmi pe cineva, așa cum fac milionarii. Am uitat să vă spun: nea Petre e milionar.

În plin boom imobiliar, a vîndut cam jumătate din terenurile pe care le avea. A luat vreo 800 de mii de euro. Doar bani gheață, n-a vrut nimic prin bănci.

Și cum perioada în care românii au dus-o bine a trecut rapid, nea Petre a rămas cu jumătate din terenuri nevîndute. Ceea ce înseamnă “pagubă”, chiar și pentru un proaspăt milionar. Omul era deja prea în vîrstă și prea așezat ca să facă ceea ce am fi făcut noi  dacă am fi avut un milion sub saltea (un an de vacanță, plimbat prin lumea largă, cumpărat o mulțime de prostii), așa că s-a reapucat de ceea ce știa cel mai bine: agricultura.

Terenurile care fuseseră trecute în intravilan au revenit în circuitul agricol. Tractoarele au reînceput să treacă peste drumul proaspăt pietruit de cei cîțiva visători care își construiseră case pe terenurile cumpărate de la proaspătul milionar. De cuțitele reci ale plugului n-au scăpat nici bucăți dintr-un teren deja vîndut. Dar ce să-i faci, dacă proprietarul l-a abandonat, doar n-o să lași pămîntul să stea așa, degeaba.

La fel s-a întîmplat și cu unul dintre drumurile de acces spre case. Plugul a trecut nepăsător peste el, la grămadă cu restul terenului.

“Nea Petre, ăla-i drum, de ce nu-l lași drum?”

“Ce drum, domnu’ Cosmin? Ce drum? Păreați om de treabă, da’ acu’ văd că nu-i așa! E terenul meu!”

 

Asta a fost în urmă cu vreo 2 ani. Ne-am certat ce ne-am certat, tractorul a trecut peste drum, eu m-am enervat, s-o fi enervat și el, a băut o sticlă de vin cu “băieții” care-l ajutaseră să dea gata treaba și atît.

Anul trecut m-a întrebat dacă vrem să facem drumul ăla sau poate să-l are din nou.

I-am spus să facă cum crede. L-a arat iar.

Cine știe, poate anul ăsta ne rupem cîteva mașini de piatră de la gura copiilor. Și-o să facem și drumul ăla, să treacă tractoarele mai ușor.

Nea Petre e milionar. Dar dacă aș fi început așa povestea, ați fi spus că nu-i nimic interesant și n-ați fi citit-o.

Ce mai e un milionar în ziua de azi? Fie el și excentric, așa, ca vecinul nostru.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s