Viața ca o dulce minciună

Ca să scrii o carte, trebuie, în primul rînd, să te apuci de scris. Ca să faci sport trebuie să începi de undeva, trebuie să începi să faci sport. Ca să arăți mai bine, trebuie să începi să ai grijă de tine. Ca să ți se întîmple ceva bun, trebuie să faci ceva.

Pentru că dacă doar aștepți să-ți cadă din cer, s-ar putea să ajungi ca-n bancul ăla cu Bulă. (cel în care prea-bunul, credinciosul, corectul și cinstitul personaj moare și îi spune lui Dumnezeu „Doamne, am fost curat, cinstit, credincios toată viața. Un singur lucru ți-am cerut și eu: să cîștig la Loto! De ce nu m-ai ascultat?” „Păi bine, Bulă, nu puteai și tu să joci, măcar o dată???”)

Așa și cu guvernanții noștri: ca să facă bine acestei țări, trebuie doar să să apuce de treabă, deci să facă. Nimic mai simplu! Trebuie să înceapă să construiască autostrăzi, să ridice spitale, școli, să investească în oameni, să le ofere șansa de a crește aici și nu să-i oblige să plece. Să le dea ocazia agricultorilor să se ocupe, cu adevărat, de producția agricolă, profesorilor de școală, medicilor de medicină, jurnaliștilor să spună toate poveștile astea de mai sus.

Dar nu, problemele guvernului sînt legate de Băsescu. Cînd nu pleacă de la Băsescu, pleacă de la „greaua moștenire”. Cînd nu vin de aici, încep de la neînțelegerile din coaliție, iar dacă nici de aici nu vin, ei bine, atunci numărul vicepremierilor e de vină!

Ca să scrii o carte trebuie să te apuci de scris. Altfel, vei fi un veșnic scriitor „genial” nedescoperit. Dacă vrei să fii în formă, trebuie să te ridici din pat și să te miști. Altfel, vei fi o veșnică victimă a ceea ce se întîmplă în jurul tău: programul încărcat, drumurile lungi, societatea, oamenii răi – toate astea îți vor fi sprijin ca să te ascunzi de tine, ca să te minți.

Asta fac și membrii guvernului: se mint. De dimineața pînă seara. De luni pînă vineri, cîteodată și la sfîrșit de săptămînă. Oră de oră, mai puțin în pauza de masă. De doi ani, deja de aproape doi ani!

De atunci, acest guvern ne minte. Iar noi ne lăfăim într-o dulce așteptare.

Pînă într-o zi cînd, deja bătrîni, ne vom întreba: „Unde s-a dus totul, unde?”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s