Aseară am cunoscut 4 extratereștri. Sînt români.

Am urmărit emisiunea de aseară, cu medicii supraviețuitori ai accidentului aviatic din Apuseni. Spun „am urmărit-o” pentru că, de obicei, nu prea am timp să văd emisiunile pe care le produc, fiind prins cu alte treburi în regia de emisie. Dar aseară am urmărit emisiunea.

Image

Aseară am descoperit niște oameni extraordinari. Români. Medici. Cu atît mai speciali cu cît, deși tocmai au trecut printr-o tragedie al cărei șoc a zguduit România, făcînd să cadă miniștri și șefi de instituții importante, nu caută nimănui nici o vină. Poate că sînt extratereștri. Deși purtau tot felul de proteze complicate, la mîini, la picioare ori pe corp.

Unul dintre ei îmi povestea amuzat, după emisiune, că s-a dus la dentist. Că dentistul l-a văzut că e țeapăn (medicul poartă un corset pe corp) și l-a întrebat ce a pățit. „Am căzut cu avionul!” „A, dumneavoastră sînteți! Mă bucur să vă cunosc!”

„Au fost atîtea clișee în incidentul ăsta încît, dacă aș fi văzut un film american despre accident aș fi zis „Dă-i dracu’, acum mai și scapă 5!”” a continuat, rîzînd, doctorul.

Doar că în filme, undeva la final, poate chiar pe generic, se face dreptate. Diferența dintre clișeu și realitate e că oamenii aceștia nu caută, nici unul dintre ei, „răzbunarea”. Fie ea și mascată sub sloganul „să se facă dreptate!” Nu. Ei privesc, senini, spre viitor. Trecutul a trecut, contează ce urmează, spun ei. Și mai ales ce e acum, aș adăuga eu. Pentru că toți cei 4 medici pe care i-am cunoscut aseară ne-au spus același lucru, răspunzînd la întrebarea unui telespectator: „Să plecăm din România? Din contră, vrem să stăm aici să îi ajutăm pe cei care au nevoie, așa cum pe noi ne-au ajutat niște necunoscuți.”

Mesajul acesta e foarte important, dincolo de puterea lui evidentă. Într-o societate ce pare însetată de sînge, de scandal, de goana periculos de necontrolată după cîștigul imediat, niște oameni care se ocupă cu salvarea altor vieți spun că vor să rămînă aici, deși tocmai Statul ăsta la care contribuie i-a abandonat într-o situație de viață și de moarte. Niște oameni care și-ar găsi loc cu ușurință în orice spital din lumea aceasta mare vor să rămînă aici să facă bine. Parcă în ciuda acelor evidențe care ne-au demonstrat, recent, cît de puțin e pregătit statul nostru să ne ofere atunci cînd avem nevoie de el.

Poate că asta ar trebui să facem toți: să ne încăpățînăm să facem bine, să răspundem așa indiferenței pe care politicienii au ridicat-o la nivel de politică de stat.

Dacă eu voi strînge zăpada în locul altora, dacă tu vei ridica gunoiul pe care tocmai l-a aruncat pe jos un vecin, dacă noi vom merge într-o zi la guvern, la parlament, la președinție și le vom spune „Vrem să facem ceea ce ar trebui să faceți voi și nu ne trebuie nimic în schimb.” – dacă am face toate astea și multe altele, poate că, într-o zi, minunea se va întîmpla.

Iar politica indiferenței se va transforma în politica decenței. Știu, e un clișeu și ăsta. Dar cine știe…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s