O pădure pentru fetița mea. Ultimele știri.

V-am rămas dator cu informații despre ce am făcut sîmbăta trecută. Doar că n-am prea găsit timp să scriu, cu cele două zile de naștere care au fost în weekend.

Dintre cei care au anunțat că vin au ajuns destul de puțini, din diverse motive pe care le înțeleg. Au venit, în schimb, 6 copii veseli și harnici care au dormit noaptea de dinainte la o familie din vecini (la fel de veseli și harnici și ei) doar pentru a fi, dimineață, la pădure. Le mulțumesc tuturor pentru efort! Și le mai mulțumesc și vecinilor Nadina, Laura, Adina, Diana, Răzvan, Didi, Vali, Matei, Rareș, Marius. Și Ioanei, Agathei și lui Petru. Și acelor oameni de la Romprest care ne-au trimis saci de gunoi și celor care au cules sacii umpluți de noi.

Concluzia ar fi că putem să facem lucruri extraordinare împreună. Trebuie doar să vrem, să ne organizăm și, cel mai important, să le și facem. Data viitoare – pentru că va exista o datat viitoare – ne vom organiza puțin mai bine și sînt sigur că vom tripla numărul de saci.

A… și încă ceva! Cei dintre voi care nu ați făcut niciodată asta, nu vă puteți imagina ce mizerie pot face niște semeni de-ai noștri! Sînt mulți, dar cred că noi sîntem și mai mulți. Trebuie doar să ne punem în mișcare.

PS. Le mulțumesc și celor care, dintr-un motiv sau altul, n-au mai putut veni. M-au ajutat în toată perioada de dinainte, alimentîndu-mă cu speranța că vom reuși, deci chiar le mulțumesc!

ImageImageImageImage

 

 

Advertisements

Sînteți un golan, domnule Ponta!

“Am vrut să îl bat pe Emil Boc şi nu m-a lăsat Dan Nica.” (Rîsete din sală.) “Şi, pe 1 octombrie, mi-a zis: “Victore, de ce nu te-oi fi lăsat ?” (din nou, sala ovaţionează.) “Şi acum regret, dar poate mai am ocazia” (sala e-n extaz.)

Acesta e Victor Ponta. În urmă cu exact 4 ani, pe vremea cînd vroia să devină șeful suprem al PSD.

L-am numit atunci “comediant”, pentru că nu eram foarte sigur că aveam toate motivele să îl fac golan. Ba chiar am fost dispus să-i trec cu vederea derapajele, imaginîndu-mi timiditatea ce se ascundea în spatele ochelarilor rotunzi și a dorinței aproape copilărești de a deține puterea.

Ca să fiu sincer pînă la capăt, nu îmi imaginez că îl interesează pe Victor Ponta ce cred eu despre el.

Așa că nu o să conteze nici că mi-am clarificat părerea despre dumnealui: sînteți un golan, domnule Ponta! Și nu în sensul din dicționar, pentru că ocupație aveți, și nici nu bateți drumurile de pomană. Ci într-un sens care familiei mele, mie, prietenilor mei ne face mult, mult mai rău.

Și pentru că nouă ne-au rămas cuvintele și credințele și sufletul, pentru că pe toate astea n-o să ni le poată lua nici un puștan însetat de putere, indiferent cît de mizerabil ar fi, o să mai spun un lucru: “Fă, Ponta, și ceva bun pentru noi. Poate o să te ierte istoria.”

 

PS. Subiectul acestui text este “Fă”, folosit într-un mod inteligent, neaccesibil domnul prim-ministru.

PPS. Premierul României, Victor Ponta, i-a spus ministrului Apelor: “Tu ce faci, FĂ Doina, aici? Aveai chef de niște inundații?” în timp ce urca într-o barcă pneumatică cu care urma să fie plimbat de cîțiva pompieri printr-o zonă inundată. În cele mai multe locuri, apa nu trecea de genunchi. Încă o dovadă de golănie.

Delirul partizan al jurnaliștilor

Într-o pagină întreagă sub titlul „Delirul partisan din media americană” din „Le Monde Diplomatique” (aprilie), profesorul american de sociologie Rodney Benson amintește un episod din februarie: „William (Bill) O’Reilly, unul dintre prezentatorii-vedetă ai canalului ultraconservator Fox News îl primea pe președintele Barack Obama. Ocazie cu care a reamintit o acuzație dragă publicului său, potrivit căreia Casa Albă ar fi mințit în legătură cu asaltul sîngeros din septembrie 2012 împotriva ambasadei americane din Benghazi, Libia: „Detractorii dumneavoastră susțin că ați ascuns faptul că era vorba despre un atac terorist pentru că erați în campanie electorală. Asta gîndesc ei.” La care președintele a răspuns „Și o gîndesc pentru că oameni ca dumneavoastră le-o spun.””

De partea cealaltă, un exemplu ce mie, personal, mi se pare mai relevant pentru „delirul” din titlu. Una dintre vedetele MSNBC: „Dacă vă uitați la Limbaugh (jurnalist de radio, are apariții și pe Fox News; conservator) fără sunet, seamănă cu Adolf Hitler.”

Referirile la nazism nu se opresc aici, așa cum nici atacurile între jurnaliști-politicieni-jurnaliști nu par să se oprească.

Într-o țară în care mijloacele de informare „deschis partizane” au o influență din ce în ce mai mare asupra opiniei publice, devenind o „industrie a ultrajului care a transformat în caduce vechile reguli ale dezbaterii publice”, mai notează sociologul american în articolul său.

 

Citind rîndurile acestea, visele jurnalistului venit din provincie în marele oraș ca să schimbe lumea (deși nu mă gîndeam explicit la asta) se sparg în mii de cioburi, care mai de care mai mici și mai neregulate, făcînd practic imposibilă ideea originară.

restul textului pe pagina de media

 

 

O pădure (curată) pentru fetița mea. (Și pentru Petru. Și pentru oricine altcineva)

De vreo 2 zile am început să mă gîndesc. Atît de serios că a început să mă ia cu stres: oare o să iasă bine, oare o să vină lumea, oare o să avem în ce să punem gunoiul? Oare voi reuși să îi fac cadou Agathei o pădure curată? Și cum maeștrii dezvoltării personale (la modă acum) spun că trebuie să-ți confrunți frica, am început să dau mesaje, să pun întrebări, să fac hărți. Mai precis, o hartă. O voi explica imediat.

Pînă atunci, cîteva detalii: evenimentul se întîmplă pe 26 aprilie, de la ora 9.00. Estimez că va dura între 2 și 3 ore, dar n-am mai făcut asta niciodată, deci dacă greșesc o să îmi cer scuze și atunci. Ne întîlnim ca să curățăm o pădure de gunoaie. Prognoza nu arată neapărat bine, dar să zicem că am destule pile la Meteo ca să aranjez nițel soare. Oricum ar fi, vă recomand ori cizme de cauciuc, ori bocanci serioși. Eu mă voi îmbrăca și cu o haină impermeabilă. Și voi avea și mănuși de grădină, pe care le-am cumpărat de la Hornbach. (cel mai bine cred că e să aveți haine de schimb la voi)

În rest, sper să pot aduce apă de băut pentru toată lumea, dar și asta e în funcție de cîți vom fi.

Viceprimarul mi-a promis că va colecta gunoiul pe care îl vom aduna. Așa că vom avea probabil 3 puncte în care îl vom depozita.

În pădure am întîlnit cîini, dar nu cred că sînt agresivi. E totuși bine de știut.

O prietenă veche (căreia îi voi mulțumi public) ne ajută cu sacii. Așa că am mai scăpat de una dintre cauzele stresului meu.

 

Și acum, harta:

HARTA_PADURII

 

Venind dinspre București (dreapta jos), treceți de Otopeni. Următoarea localitate e Balotești, dar nu intrați în ea. Exact înainte o luați la stînga (ca punct de reper aveți pe stînga un Megaimage, un MacDonalds și un Hornbach. Pe hartă sînt toate cam pe unde scrie „Conectați-vă” :)) )

Ați intrat în Corbeanca. Mergeți pe drumul principal ori pînă la Poliție, unde o luați la stînga și tot înainte pe strada Ogorului, ori continuați pe drumul principal (Șoseaua Unirii) pînă la intersecția cu Strada Cantonului, unde o luați la stînga. Punctul de întîlnire e încercuit cu albastru. Ora 9.00 mie mi se pare în regulă, ca să putem începe la 9.30… Dar aștept sugestii la rubrica „Sugestii și Reclamații” de mai jos.

 

Cam asta ar fi. Vă rog ceva: nu știu cîți veți veni, pentru că unii vin după ce au citit pe blog, alții vor veni aduși de cei care au citit, iar alții vin pur și simplu pentru că stau în zonă. Așa că vă rog pe cei care citiți rîndurile acestea să îmi spuneți cîți veniți. Scrieți-mi pe blog, pe facebook sau pe mail. (cosmin.silistraru@gmail.com). Merci!

 

PS. AM UITAT CEVA!!!!! Pădurea e încercuită cu verde. Scrie „PĂDUREA”.

PPS. Rubrica „SUGESTII ȘI RECLAMAȚII” e aici. O declar deschisă.

PPS. Mulțumesc încă o dată! Să fim mulți pe 26 și să fie soare!

PPPS. 26 aprilie e, de fapt, ziua lui Petru, fratele domnișoarei. Agatha s-a născut pe 27. Așa că pădurea curată e și pentru el 🙂

În țara unde politicienii controlează televiziunile, radiourile și ziarele

(text scris pentru paginademedia.ro, la rubrica GUEST WRITERS)

Pe scurt ar fi cam așa: Redacțiile primesc săptămînal de la admnistrația prezidențială mesajele pe care trebuie să le transmită populației. Sub forma unor „recomandări”, însă numărul jurnaliștilor care își permit să nu respecte aceste linii directoare se apropie vertiginos de zero.

Știu, mulți ați tresărit citind aceste rînduri: unii pentru că vi se pare un scenariu SF, alții pentru că ați mai auzit undeva despre „chestia” asta. Alții, în fine, pentru că au crezut, o clipă, că am luat-o complet razna.

Ei bine, nu e vorba despre un scenariu. E o realitate descrisă într-un excelent reportaj din ediția tipărită „Le Monde” de săptămîna trecută. Se întîmplă în Rusia și, cel mai probabil, zilele care au trecut n-au făcut decît să înrăutățească situația.

restul textului aici

 

Fata mea/ nu mă minți/ spune-mi unde ai dormit azi-noapte

Fata mea, fata mea, nu mă minți,

Spune-mi unde ai dormit noaptea trecută.

 Fata mea, fata mea, unde o să te duci?

O să plec unde-s vînturile reci.”

 

Cam așa ar suna în românește versurile lui Huddie William Ledbetter, muzicianul american născut la sfîrșitul secolului 19 și ajuns celebru, printre altele, și pentru că i-au folosit poemele trupe ce-au devenit faimoase la 100 de ani după nașterea sa. În cazul de față, Nirvana.

Am ascultat azi dimineață “MTV Unplugged”, concertul ăla din ’93, cînd Cobain și ceilalți cîntă și vorbesc și fumează și se prostesc pe scenă timp de aproape o oră. Și mi-am amintit că am văzut concertul prima oară la MTV, pe televizorul meu mic din camera mea de la Baia Mare.

Motivul pentru care am revăzut concertul a fost că mi-am reparat, în sfîrșit, DVD playerul. Și l-am testat. Ocazie cu care am strîmbat ușor din nas din cauza calității video. Discul, chiar și original, e departe de imaginea full hd cu care sîntem obișnuiți azi.

Muzica nu s-a schimbat. În rest, totul e diferit după 20 de ani: televizorul, imaginea, sunetul.

20 de ani care au trecut peste mine fără să îmi dau seama. Nirvana a sunat la fel sau, ca să fiu foarte sincer, aproape la fel. Și aici nu e o chestie tehnică, e vorba despre rezonanță, despre cum am simțit eu muzica azi dimineață, cînd am dat volumul tare.

Toate astea pentru că m-am gîndit oare cum ar fi fost primit un poet în România care ar fi scris versurile astea? “Fata mea, fata mea, nu mă minți/ Spune-mi unde ai dormit noaptea trecută!” Probabil că nu l-ar fi băgat nimeni în seamă. Cît despre trupa rock care i-ar fi cîntat poemele… sînt aproape sigur că n-ar fi existat.

Sîntem niște prefăcuți. Cu toții. Și-adăugăm, cu fiecare zi, cîte o mare cărămidă la zidul și așa gros al Prefăcătoriei.

De asta a sunat aproape la fel muzica în dimineața aceasta. Pentru că mi-am dat seama că am o mulțime de cărămizi pe care ar trebui să le sparg. Ca să ajung în bătaia “vînturilor reci”.