Realizările guvernului Ponta. Capitolul declarații pentru fraieri.

Nu voi face comentarii la declarațiile care urmează. Vă rog, însă, să le citiți cu atenție. Și să vă întrebați dacă e ceva în neregulă. Toate declarațiile au fost făcute de ministrul marilor proiecte, apoi ministru al transporturilor Dan Șova, cu excepția celei de la început. Toate se referă la autostrada Comarnic – Brașov:

Victor Ponta: „”Nu găsesc pe cineva care să dea drumul la lucrări. Toți spun că vine DNA -ul. Dacă nu e gata în 2016 nu mai candidez. Gata! Mi-am fixat cu Comarnic – Brașov și Pitești – Craiova” (februarie 2013, premierul se referea la o viitoare candidatură la parlamentare)

 

Dan Șova:

„Mă mut cu cortul acolo și tot o termin” (martie 2013)

Compania care va concesiona Autostrada Comarnic – Brașov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an” (martie 2013)

 

“Dorinţa noastră este ca Comarnic-Braşov să se facă în maximum doi ani de la momentul la care se dă ordin de începere a lucrărilor. Unii spun că este greu. Eu insist. Sunt încăpăţânat” (martie 2013)

 

Negocierile pentru desemnarea castigatorului contractului de constructie a tronsonului Comarnic-Brasov (…) se vor termina in luna august.” (mai 2013)

 

“Taxa pentru autostrada Comarnic-Braşov va fi de 3 euro/100 km” (mai 2013)

 

“Conform programării din dialogul competitiv, în mod normal, pe 30 octombrie trebuie să semnăm contractul” (august 2013)

 

“Desemnarea castigatorului pentru construirea autostrazii Comarnic-Brasov va avea loc pe data de 25 noiembrie.” (noiembrie 2013)

 

“Lucrările vor începe în luna aprilie a anului viitor şi ar putea fi încheiate în 2016 sau 2017.” (noiembrie 2013)

 

Știre din presă: “Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura, institutie condusa de ministrul delegat Dan Sova, a anuntat ca pe 9 decembrie au fost depuse ofertele finale pentru realizarea in concesiune a autostrazii A3 Comarnic – Brasov.” (decembrie 2013)

 

” BEI şi BERD (care s-au arătat interesate de finanţarea contractului n.n.) trebuie să realizeze evaluarea contractului şi să aprobe în board finanţarea. De obicei, o asftel de procedură durează un an. Noi am obţinut o scurtare a acestui termen, până în luna iunie” (1 aprilie 2014)

 

„Noi ne-am terminat treaba. În acest moment, CNADR, Guvernul României, noi nu aşteptăm decât instituţiile financiare internaţionale (…) să stabilească dacă finanţează şi cu cât. (…) CNADR şi-a terminat treaba, deci deocamdată aşteptăm” (mai 2014)

 

“Munca CNADNR s-a terminat în decembrie, de atunci până acum sunt discuţii între constructor, finanţatorii privaţi şi finanţatorii instituţionali – BEI, BERD. Am trimis documente Eurostat, şi eu aştept semnarea contractului. (…)Dacă se vor termina cei 1.700 de kilometri de autostradă pe care se fac acum studii de fezabilitate, vom avea 3.000 de kilometri de autostradă în 2020. Dar orice guvern, de orice culoare, va avea o mare responsabilitate, aceste autostrăzi trebuie întreţinute, iar acest lucru costă foarte mult. (iunie 2014)

 

Grup de automobilisti pregatiti sa circule pe autostrada Brașov-Comarnic, avînd în vedere că pentru Comarnic-Brașov mai au de așteptat
Grup de automobilisti pregatiti sa circule pe autostrada Brașov-Comarnic, avînd în vedere că pentru Comarnic-Brașov mai au de așteptat

Am spus la început că nu voi face comentarii. Poate doar un lucru ar trebui să spun în loc de concluzie: în România de azi nu contează ce faci cu adevărat, ci cît de tare susții că vei face acel lucru așteptat de toți.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DEMISIA

E doar un act. Poţi să îţi dai demisia într-o mulţime de situaţii. Fie că nu-ţi place locul de muncă şi pleci, fie că îţi cere şeful să o faci. Ori, dacă tu eşti şeful şi ai făcut-o lată de tot, tu fiind un om responsabil, îţi dai demisia şi gata.

Traian Băsescu este în cea de-a treia categorie. Nu poţi fi exemplu de morală cînd familia ta are probleme grave cu justiţia. Nu mai sîntem pe vremea domnitorilor.

Demisia. E un act simplu. Se scrie repede.

Un comentariu adorabil

Am primit acest cometariu. Trebuie să vi-l împărțășesc:

Screen shot 2014-06-19 at 4.34.24 PM

“are you for real?? tu chiar crezi in clipul ala cu pixelul albastru,asa-i? … mi-e aproape mila de tine.. fii vigilent in continuare, urmeaza noi dezvaluiri la a3.”

Este la textul meu despre familia Băsescu și despre dezvăluirile pe care le-a făcut Antena 3. Rîndurile scrise de cititorul meu (ce să fac, asta e) dovedesc că talibanismul are și forme adorabile. Desigur, mailul domnului nu e valabil, dar am ales totuși să îl aprob. Mi se pare prea bun.

Am găsit pixelul! Antena 3 e de vină!

Nici măcar nu îmi mai e silă. Am trecut de starea asta. Din păcate, am ajuns la altceva: rece pe șira spinării. Antena 3 a prezentat, aseară, această înregistrare:

 

„MIRCEA BĂSESCU

Vine la el ministru, vine nu ştiu cine … vorbeşte cu el.

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial:

La cine?

MIRCEA BĂSESCU

La … vorbesc de Traian.

Vine ministrul, zice: Mă, vezi ce-i acolo. Că, na … ştie ăla ce-are de făcut.”

(sursa: Antena 3)

Screen shot 2014-06-19 at 9.57.14 AM

Dimineață, Mircea Băsescu, fratele președintelui, a trimis presei un comunicat. Iată-l:

“În primul rând semnalez faptul că atragerea Instituției Prezidențiale și a președintelui României în acest scandal mediatic nu are niciun suport real. Președintele României, Traian Băsescu, nu are niciun fel de legătură cu relația mea cu membrii familiei Anghel. Menționarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a făcut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menționat că președintele știe de cazul lui Anghel Sandu în condițiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situația să fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituției Prezidențiale în condițiile în care președintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat și a reușit să facă Justiția să poată funcționa în România”

 

„Atragerea președintelui în acest scandal nu are niciun suport real”??? Așa o fi, domnule Băsescu (îmi cer scuze, nu mă refer la președintele României, mă adresez fratelui domniei sale). Ba chiar plusez: după o atentă studiere a înregistrărilor, pot să spun că Antena 3 e de vină, că nu dumneavoastră, domnule Băsescu (nu, nu vorbesc despre președintele României!) explicați acolo cum ar putea interveni președintele Băsescu, adică fratele dumneavoastră, în sprijinul unui infractor.

Că secvența e scoasă din context trebuie să demonstreze fratele președintelui, împreună cu avocații lui. Nu îmi fac probleme că nu ar avea bani pentru avocați. Dar chiar și dacă ar fi așa, fratele președintelui îi explică fiului unui infractor cum ar putea interveni președintele în actul de justiție. Chemîndu-l pe ministrul de resort la raport.

 

Această propoziție va rămîne, indiferent dacă Mircea Băsescu – în calitatea lui de frate al președintelui României – vorbea serios sau doar se dădea mare în fața unui fiu de infractor.

PS. Data trecută, cînd cu scatoalca pe care președintele (nu?) i-a dat-o unui copil, o întreagă mașinărie s-a pus în mișcare. În ciuda tuturor evidențelor, o seamă de specialiști în televiziune au apărut peste noapte și tot așa, ca prin minune, au construit un zid de “dovezi” că imaginile erau trucate. Sînt curios ce vor spune acum. Deși, de data asta, Traian Băsescu e la final de mandat, deci s-ar putea să nu-i mai fie de folos nimănui.

 

Exerciții de prezent

Mă concentrez pe acum, aici. Nu există trecut, nu există viitor. Prezentul umple camera rece, ca într-o imagine-clișeu a budhismului practicat de occidentali: apa care umple vasul în care e turnată, ajungînd în fiecare rotunjime ascunsă, fiecare por.

E rece. Iar gîndurile o iau razna, spre o altă dimineață, poate că n-a fost niciodată sau poate că va fi. E rece acum, îmi spun, și mă agăț de prezent.

Miroase a ceva. Din trecut sau viitor, cel mai probabil in trecut, pentru că-mi amintesc. E foarte greu să ramîi în prezent și să nu te arunce aiurea mirosurile. Și totuși, încerc. Miroase a ceva bun, din trecut. Aici, acum.

De afară se aude bătaia regulată a unui ciocan pe lemn. Trebuie să fie un lemn mare după cît de înfundat e sunetul. Ori, cine știe, poate taie cineva lemne. Îmi amintesc o altă dimineață cînd cineva tăia lemne, ori poate bătea un par de lemn cu barosul. Cred că aveam vreo 10 ani… Acum, un avion trece pe deasupra casei și sparge muzica barosului pe lemn. Sau ce-o fi fost. A trecut mult timp de cînd n-am mai fost cu avionul.

 

Acum, aici. Sunete, mirosuri, senzații – sau hai să vorbesc doar despre lucruri concrete – sunete, mirosuri, sentimente de aici, de acum, care mă aruncă cu o viteză teribilă într-o ieri nedefinită.

Am citit undeva despre principiile budhismului. Despre bază. Aici, acum și despre toate exercițiile care te fac să trăiești asta. Să ajungi să trăiești acum, aici.

Era un „National Geographic” din decembrie, 2005. Costa 99.000 de lei.

IMG_4906

PS. Unora dintre voi le va plăcea ce-am scris. Unii dintre cei cărora le va plăcea ce am scris vor crede că au înțeles ce se ascunde în spatele acestor rînduri. Dacă va fi așa, îi rog să mă anunțe. Să înțeleg și eu.

Beneficiile parlamentarilor nu au granițe

Într-un interviu recent pentru Euronews, Nigel Farage, șeful UKIP, partidul „eurosceptic” britanic își exprimă temerile legate de Uniunea Europeană: Marea Britanie trebuie să fie independentă și nu parte dintr-o „uniune politică”, în care „Bruxelles-ul face 75% din legile țării” și care „decide cu cine poate face schimburi economice țara”.

Nigel Farage, liderul UKIP mirror.co.uk
Nigel Farage, liderul UKIP
mirror.co.uk

Un discurs aparent coerent, care continuă cu „sute de milioane de oameni care amenință locurile de muncă ale britanicilor”, „reducerea radicală a numărului de imigranți”, un atac rapid, de neratat, la adresa românilor și bulgarilor și, în fine, hotărîrea fermă de a reduce participarea Marii Britanii la cheltuielile UE de la 55 de milioane de lire zilnic la zero.

Aici, reporterul Euronews nu îl iartă pe Farage: „Dar ați optat pentru a doua pensie de la Parlamentul European. De ce ați făcut-o dacă vreți să reduceți aceste cheltuieli?” „Pentru ca să rămînă ceva familiei mele după ce voi muri.” „Totuși, sînt mulți parlamentari care au renunțat la această a doua pensie, li s-a părut imorală…” „Eu n-am văzut mulți! Și banii ăștia reprezintă o sumă irelevantă din cele 55 de milioane.” Am adaptat traducerea, păstrînd însă mesajul cît am putut de bine.

Prin ziarele românești se strecoară o informație nedemnă de luat în seamă. De fapt, e mai degrabă o bîrfă: cum că parlamentarii noștri ar vrea să modifice codul rutier astfel încît mașinile lor să nu mai fie oprite de poliție dacă depășesc viteza maximă. Nu de alta, dar dacă au depășit viteza au făcut-o cu un scop. Iar scopul ăsta nu poate avea legătură decît cu țara, cu nația, cu binele tuturor. „Nimic personal”, ca să amintesc o replică celebră.

Despre încercările reușite sau nu ale parlamentarilor noștri de a-și legaliza avantaje față de alegători am tot auzit. Interviul Euronews dovedește că fățărnicia, oportunismul jegos și discursurile fals populiste nu au granițe. Desigur, unii vor spune că Farage e o excepție. De acord, cu o singură precizare: este un început.

 

despre cea de a doua pensie, aici

 

 

România – Halep 2-0. (6-0/ 6-0)

Am fost, o vreme, producător general al unei televiziuni cu profil sportiv. Pentru cei care mă cunosc, înșiruirea de cuvinte “televiziune cu profil sportiv” sună prost. Dar o fac cu un motiv. Pentru mine, televiziunea de sport a fost începutul unei perioade proaste din punct de vedere profesional.

site-ul oficial Roland Garros a decalarat-o, acum cîteva zile pe Simona Halep "favorită" la titlu
site-ul oficial Roland Garros a decalarat-o, acum cîteva zile pe Simona Halep “favorită” la titlu

Nu mă pricep la sport. Dacă acest lucru înseamnă să cunoşti istoria cum o face Cristian Ţopescu, nu mă pricep la sport. Nici sport de performanţă n-am făcut vreodată. Dar puţinele examene de centură pe care le-am putut susţine (puține din cauza programului neprietenos) le-am luat fără probleme. Ori, ca să fiu sincer, am suferit la fel de mult ca și copiii cu 20-25 de ani mai tineri ca mine care treceau prin acele probe.

Dar nu despre asta e vorba. Cînd am început să scriu acest text, România se chinuia cu Algeria. La fotbal. Algeria merge la Campionatul Mondial. Noi nu. A fost un meci de pregătire, deci nu contează decît pentru istorie. Pentru acea istorie pe care ne-o povestea, atît de colorat şi pasional, domnul Ţopescu.

 

Cu doar cîteva ore mai devreme, trăisem o victorie minunată a Simonei Halep. Nu intru în detalii tehnice, v-am spus că nu mă pricep. Ci doar o să vă descriu ce am simţit. Bucurie. Sinceră, curată, ca pe vremea lui Hagi. La sentimente mă pricep, ba chiar bănuiesc că le povestesc binișor.

Nu o să spun vorbe mari, cum că m-am simţit mîndru că-s român şi alte exemple de naţionalism ieftin, de conjunctură, de paradă. Nu. N-am participat cu nimic la efortul domnișoarei Halep. Tot ce a făcut e meritul ei. Da, normal, e și meritul antrenorilor, al profesioniștilor din jurul ei. Dar este, în primul rînd, al Simonei. Vă spune asta cineva care are probleme în fiecare dimineață cînd trebuie să găsească motive pentru exercițiile la sacul de box.

 

Cînd m-am dus să negociez la acea televiziune, m-am trezit parașutat într-o lume complet nouă. Directorul stației, una dintre vocile respectate și respectabile ale comentariului sportiv promitea un viitor luminos pentru o redacție care avea, în acel moment, absolut toate facilitățile la dispoziție.

Și-atunci, am venit eu. Cu planuri, cu idei. Cum că ar fi frumos să facem așa, ca la Eurosport, să acoperim cît mai multe sporturi, eram convins că va fi o treabă exemplară, că va fi….

“DOAR fotbalul vinde!” Spusă cu emfază și cu un aer rece ca un vînt arogant venit din măreața stepă rusă, propoziția m-a lovit în plin ca un croșeu perfect. Aș fi căzut și-aș fi aruncat și prosopul în mijlocul ringului dacă n-aș fi început să respir des, retrăgîndu-mă strategic în colțul meu.

Practic, întregul meu univers se prăbușea cu această propoziție. Prin aceste cuvinte, cîteva sute de jurnaliști sportivi erau condamnați la știri despre ce zicea Mutu despre Pițurcă, aflat în conflict cu Guriță și cu Vica. Savuros, dpdv tactic.

 

Din fericire, drumurile noastre s-au despărțit după un an. Nici ei nu au găsit la mine ce căutau (valoarea, adică), nici eu nu m-am regăsit în filosofia lor editorială. Din păcate însă, experiența s-a dovedit nefastă pentru sport în general. Canalul nu a avut viață lungă, după ce șefii redacției au eșuat (lamentabil e un clișeu, dar vouă vă plac clișeele) în managementul lor.

Dacă povestea s-ar opri aici, atunci ați putea spune că e vorba doar despre o afacere ratată și de frustrările unui producător de televiziune. Din păcate, nu e doar asta.

“Doar fotbalul vinde” exprimă o terorie falimentară a presei sportive românești din ultimii 25 de ani. Am văzut cu toții că atunci cînd fotbalul n-a mai vîndut, magicienii sportului au plusat: puțină viață privată a nu știu cărui fotbalist, un scandal la o crîșmă, o poză, o declarație “șocantă” și, da, rezultatul a fost, glorios, același: fotbalul a vîndut, trăiască fotbalul!

 

România a pierdut cu Algeria. Ieri, cînd am început să scriu. Cu 2-1, într-un meci de pregătire. Pentru un campionat la care mă tem că nu vom participa prea curînd. Dar e bine că ne pregătim, așa cum e bine că o echipă românească se pregătește de ceva ani pentru Liga Campionilor.

Domnișoara Halep e pe cale să bată cea mai mare performanță a tenisului feminin românesc. Presa sportivă e pregătită să o ridice în slăvi. Vor curge superlativele înghesuite atîția ani în zidul pe care Simona Halep e atît de aproape să îl spargă.

Iar apoi, va fi din nou tăcere. Naționala e doar una, performanțele pe care le așteaptă un întreg popor sînt imense. “Generația de aur” n-a asudat degeaba, fiind întotdeauna la doar un pas de o realizare imensă, istorică. Așa cum nici noi n-am murit degeaba la Revoluție.

 

Pentru mine, nu mai contează dacă Simona Halep va bate în semifinală. Bucuria pură pe care am simțit-o ieri și acum 2 zile și de fiecare dată cînd am putut să o văd jucînd îmi ajunge.

Ar mai putea fi depășită doar de o poveste de 2 minute: un reportaj pe care l-ar difuza o televiziune cu profil sportiv despre o fetiță din România care se apucă, de săptămîna viitoare, de tenis. Inspirată și motivată de Simona Halep jucînd finala la Roland Garros.

Pînă atunci, România o va bate pe Halep în fiecare zi. La zero.

 

 

 

Vîlvă într-un weekend ploios

Crin Antonescu a produs mare vîlvă la sfîrșitul săptămînii anunțînd că renunță la intenția de a candida la Președinție. Momentul mi se pare aproape amuzant.

Pe de o parte, Antonescu nu putea rămîne la nesfîrșit candidatul USL, pentru că tocmai el a anunțat decesul alianței. Așa că fostul președinte liberal a făcut un gest normal, pe care puțini susținători ai lui l-au sesizat. Nu prea înțeleg cum s-ar fi dus Crin Antonescu la BEC să se înscrie în cursă: „candidat USL”?

Pe de altă parte, fâcînd anunțul la sfîrșit de săptămînă, a acaparat atenția televiziunilor de știri, recurgînd la un vechi truc pe care îl foloseau, cu vreo 15 ani în urmă, sindicatele. Sîmbăta și duminica nu se întîmplă nimic, așa că dacă le oferi jurnaliștilor un subiect de rumegat. Dovada că domnului Antonescu nu-i e chiar indiferentă atenția opiniei publice.

În spatele răspunsului premierului la această renunțare, eu sesizez un soi de enervare. Primul-ministru are acum, aparent, drumul liber spre Cotroceni. Victor Ponta nu prea mai are, însă, nici un motiv să refuze candidatura. Să găsească pe cineva care să fie accepat de toți colegii de partid cu putere de convingere în teritoriu e destul de greu. Chiar dacă va forța impunerea unui astfel de personaj și PSD va pierde prezidențialele, Victor Ponta va pierde partidul. Dacă va candida el însuși, tot va pierde partidul. De aici s-ar putea să și vină enervarea încă bine mascată a primului ministru.

În tot acest timp, guvernul n-a făcut nimic notabil pentru români. La Transporturi a apărut un nou anunț privind niște studii de fezabilitate pentru cîteva porțiuni de autostradă, iar anunțul ăsta îmi amintește, fără să vreau, cîți bani s-au pierdut pînă acum pe astfel de studii care, odată terminate, au fost lăsate baltă. Pînă cînd au expirat și cineva a trebuit să scoată alți bani – a se citi milioane de euro – pentru a le reface. Altcineva.

Dacă n-ați înțeles ultima frază, o puteți relua. Sau puteți doar să mă credeți că politicienii, indiferent dacă ne conduc sau nu, par să fie contaminați cu un virus care, în varianta locală, se traduce cam așa: „hai să-i facem pă ăștia!”

Și le iese, ce să zic…

saracie copy

PS. În birourile Palatului Victoria, cineva discută despre mărirea alocației pentru copii, renunțarea la limita de 3.500 de lei pe care îi primesc proaspetele mame (adică maximum 85% din venit, nu mai mult de 3.500 de lei). Doar că vînzările de carburanți par, potrivit unor specialiști, să fi scăzut după impunerea noiii accize. Iar colectarea altor taxe de către stat nu prea funcționează. Deci nu sînt bani. Dar promisiunile nu costă.

Știri scurte de la țară

Am descoperit cu surprindere și cu oarecare îngrijorare că telefonul meu face singur poze. Sigur, asta n-ar fi așa de grav. E periculos, însă, că le-a și publicat pe contul meu de Instagram. Noroc că seamănă a flacără violet, deși aveam telefonul în buzunar la pantaloni.

A ieșit asta.

 

photo 3

Ar fi putut ieși asta:

 

photo 2

 

 

Agatha m-a întrebat: “Tati, unde e vaca?” Se referea la Aki, cîinele nostru. O fi știind fetița ceva…

 

Primesc, în continuare, cereri de prietenie pe facebook de la oameni pe care nu îi cunosc. Nu-i nimic, ne putem împrieteni. Dar puneți-vă, vă rog frumos, măcar o poză la profil, s-ar putea să ajute! Și nici o scurtă descriere a voastră n-ar strica. Ne-am împrieteni mai repede.

 

Și, în final, aviz taților de băieți. Noi ne-am reapucat de treabă. Vă așteptăm oricînd peste 20 de ani.

photo 1