Vîlvă într-un weekend ploios

Crin Antonescu a produs mare vîlvă la sfîrșitul săptămînii anunțînd că renunță la intenția de a candida la Președinție. Momentul mi se pare aproape amuzant.

Pe de o parte, Antonescu nu putea rămîne la nesfîrșit candidatul USL, pentru că tocmai el a anunțat decesul alianței. Așa că fostul președinte liberal a făcut un gest normal, pe care puțini susținători ai lui l-au sesizat. Nu prea înțeleg cum s-ar fi dus Crin Antonescu la BEC să se înscrie în cursă: „candidat USL”?

Pe de altă parte, fâcînd anunțul la sfîrșit de săptămînă, a acaparat atenția televiziunilor de știri, recurgînd la un vechi truc pe care îl foloseau, cu vreo 15 ani în urmă, sindicatele. Sîmbăta și duminica nu se întîmplă nimic, așa că dacă le oferi jurnaliștilor un subiect de rumegat. Dovada că domnului Antonescu nu-i e chiar indiferentă atenția opiniei publice.

În spatele răspunsului premierului la această renunțare, eu sesizez un soi de enervare. Primul-ministru are acum, aparent, drumul liber spre Cotroceni. Victor Ponta nu prea mai are, însă, nici un motiv să refuze candidatura. Să găsească pe cineva care să fie accepat de toți colegii de partid cu putere de convingere în teritoriu e destul de greu. Chiar dacă va forța impunerea unui astfel de personaj și PSD va pierde prezidențialele, Victor Ponta va pierde partidul. Dacă va candida el însuși, tot va pierde partidul. De aici s-ar putea să și vină enervarea încă bine mascată a primului ministru.

În tot acest timp, guvernul n-a făcut nimic notabil pentru români. La Transporturi a apărut un nou anunț privind niște studii de fezabilitate pentru cîteva porțiuni de autostradă, iar anunțul ăsta îmi amintește, fără să vreau, cîți bani s-au pierdut pînă acum pe astfel de studii care, odată terminate, au fost lăsate baltă. Pînă cînd au expirat și cineva a trebuit să scoată alți bani – a se citi milioane de euro – pentru a le reface. Altcineva.

Dacă n-ați înțeles ultima frază, o puteți relua. Sau puteți doar să mă credeți că politicienii, indiferent dacă ne conduc sau nu, par să fie contaminați cu un virus care, în varianta locală, se traduce cam așa: „hai să-i facem pă ăștia!”

Și le iese, ce să zic…

saracie copy

PS. În birourile Palatului Victoria, cineva discută despre mărirea alocației pentru copii, renunțarea la limita de 3.500 de lei pe care îi primesc proaspetele mame (adică maximum 85% din venit, nu mai mult de 3.500 de lei). Doar că vînzările de carburanți par, potrivit unor specialiști, să fi scăzut după impunerea noiii accize. Iar colectarea altor taxe de către stat nu prea funcționează. Deci nu sînt bani. Dar promisiunile nu costă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s