Trucul lui Alex Găvan

IMAG0607

L-am întrebat pe Alex Găvan cît de bine se înțelege cu bărbatul acela bărbos care apare în toate imaginile din vîrfurile munților pe care i-a urcat. A rîs și a încercat să îmi răspundă cu un compliment, acel gen de compliment pe care îl fac de obicei intervievații jurnaliștilor, cînd primesc întrebări la care nu se așteptau. „Foarte bună întrebarea!”

 

L-am cunoscut pe Alex acum vreun an, după ce urcase pe un alt vîrf de peste 8.000 de metri. Fără oxigen suplimentar, fără șerpași. Record românesc ori premieră românească, dar nu despre asta scriu aici. În nici unul dintre cele 6 cazuri nu e vorba despre „record” ori „premieră”, pentru că el nu vrea să le spună așa. Totuși, eu trebuie să le numesc într-un fel sau altul, măcar pentru statistică. Chiar și cînd Alex e al doilea român care urcă un vîrf, tot un record e pentru o țară ca România.

Dar să revin la subiect. L-am cunoscut pe Alex Găvan și l-am „studiat”, fie că s-a întîmplat pentru vreo emisiune la care l-am invitat, fie pentru documentarul pe care vreau să îl fac despre el.

I-am văzut imaginile din vîrfurile munților, locuri unde cei mai mulți dintre noi nu vom ajunge niciodată. Gîndiți-vă puțin, la înălțimea aceea zboară avioane de linie! Iar el urcă acolo fără să folosească butelii cu oxigenul care aproape că lipsește atît de sus.

Însă, cu riscul de a vă plictisi cu repetițiile, nu despre asta vreau să scriu. Primul detaliu care m-a șocat într-o astfel de înregistrare a fost greutatea cu care vorbea. Am aflat, apoi, că lipsa oxigenului îți îngreunează, printre altele, și capacitatea de a vorbi coerent. Dincolo de efortul fizic în sine, care, la altitudinea aceea, e cu fiecare metru mai epuizant.

Apoi l-am văzut pe bărbatul care vorbea: un bărbos cu fața arsă, cu capul ascuns într-o cagulă, cu o protecție ce pare improvizată pe nas, pe care stă o pereche de ochelari de soare. Bărbatul ăsta apare tot timpul. Epuizat, vorbind greu, cîteodată încoerent, golit de orice fărîmă de energie umană și totuși, bucuros, mai presus de orice – mărturii de o autenticitate greu de egalat.

IMAG0604 IMAG0603 IMAG0602

Azi l-am văzut pe Alex din nou. A mai cucerit un vîrf, dar nu îi place să spună asta, el „nu cucerește vîrfuri” – el „ajunge” pe vîrfuri. Mai are 8 de peste 8.000. Pe unele le va rata. Dar asta n-o să-l facă decît să coboare, să se întoarcă acasă și să o ia de la început. Norocul i-a scos în cale 3 manageri care îl sprijină de fiecare dată, indiferent de reușită sau eșec.

Azi am aflat și de ce merge acolo, de ce nu renunță chiar și după un șir de nereușite: pentru că acolo, spune el, trăiește în prezent. Acolo, la 8.000 de metri, nu contează nici trecutul, nici viitorul. Fiecare pas, fiecare mișcare a mîinii, fiecare semn și fiecare respirație capătă o greutate pe care în condiții de zi cu zi, în 99% din cazuri, n-ar avea-o.

Poate pentru că fiecare pas, mișcare a mîinii, semn din priviri ori respirație poate fi ultimul gest al omului în imensitatea aceea înghețată, presupun eu.

Singura întrebare pe care am vrut să i-o pun tînărului ferchezuit pe care l-am văzut la evenimentul elegant de azi a fost „Alex, cum te înțelegi cu bărbosul din imagini?” Mi-am dat seama, însă, că s-ar fi putut ca nu toată lumea să înțeleagă gluma mea. Ba chiar exista pericolul să creadă cineva că „bărbosul” e altcineva, personaj într-un imens complot, nu alpinistul Găvan pe care îl cunoaștem noi.

 

Deși, dacă stau bine să mă gîndesc, s-ar putea să nu fiu foarte departe de adevăr și să fi aflat, iată, marele truc al lui Găvan…

Așa că spune-mi, cum te înțelegi cu bărbosul, Alex?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s