Maratonul sexismului

Cînd te hotărăști să alergi primul semimaraton din viața ta, nu prea știi ce te așteaptă. Cauți un program de pregătire, vorbești cu prietenii care au experiență și alergi. Asta e cel mai important. Să alergi.

De vreo lună, asta facem, Ioana și cu mine: alergăm. Am renunțat rapid la ideea de a alerga pe cîmpul din jurul casei, din cauza cîinilor vagabonzi. Cum au ajuns ei aici este o altă poveste. Cert e că din cauza lor, ne urcăm în mașină, mergem pînă la magazin, parcăm mașina și pornim pe drumul principal, care taie comuna dintr-un cap pînă în celălalt. Plecăm în același timp, dar fiecare aleargă în ritmul lui. Amîndoi, același traseu.

M-am obișnuit deja cu privirile curioase ale oamenilor care stau în fața porților, în drum sau în fața sticlelor matinale de bere, la cele cîteva terase de pe traseu. Îi atrage, probabil, echipamentul meu.

M-am obișnuit și cu semnele de încurajare pe care le primesc, din cînd în cînd, din partea acelorași oameni. Nu știu ce cred ei despre mine, însă privirile care mă încurajează și semnele făcute cu degetul mare în sus (adică „Bravo!”, eu așa le înțeleg) îmi prind bine, recunosc. Dacă îmi și spun ceva nu aud, pentru că alerg cu muzica dată tare.

Ioana, în schimb, aude. Îl aude și pe bărbatul care iese de la crîșmă sprijinindu-se cu mare dificultate de bicicletă, cînd strigă după ea propoziții care încep , aude și claxoanele care se prelungesc în fluierăturile șoferilor ce-și flutură, astfel, mîndra bărbăție.

restul textului aici: http://www.catchy.ro/maratonul-sexismului/62486

gate

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s