COMĂNICI, ÎN STAFF-UL LUI HALIP. SAU CÎND EUROSPORT SE FACE DE RÎS.

Era înainte de 1989. Cristian Țopescu dispăruse de la televizor, nimeni nu știa exact de ce. Dar zvonul șoptit cu teamă prin locuri bine ascunse ne dădea tuturor fiori reci pe spate: „E de la EA, de la Ceaușeasca!”

La aproximativ 600 de kilometri de sursa fiorilor de gheață, într-un mic orășel de provincie, un bărbat se ocupa, printre altele, de comentarea meciurilor de handbal. N-avea mare lucru de făcut, anunța echipele la începutul meciului, strecura cîte o încurajare pentru echipa gazdă, anunța schimbările din timpul partidei, eventual explica vreo decizie a arbitrului. Și, la final, se alătura corului din tribune, felicitînd echipa cîștigătoare. Adică echipa gazdă, pentru că vorbesc despre HC Minaur Baia Mare. Pe vremea cînd acolo erau niște jucători imenși: unul dintre ei, Maricel Voinea.

Într-o zi ca oricare alta, urma un meci contra Stelei. Practic, echipele care se băteau să cîștige campionatul.

Bucureștenii veneau cu un tupeu incredibil, care nu făcea decît să alimenteze și mai mult suspiciunile că undeva, cineva, avea grijă de ei. Bucureștenii veneau în provincie. Însă erau, înainte de toate, sportivi. Și știau cu cine vor juca. Iar acu, dacă stau să mă gîndesc, tupeul ăsta era mai degrabă o armă cu care să-și mascheze teama decît o tară de comportament.

Împreună cu Steaua au venit mulți oameni importanți. Printre ei, ca o mare surpriză pentru noi, proviancialii, Cristian Țopescu.

Comentatorul micii săli din Baia Mare face cunoștință cu marele comentator al Televiziunii Naționale chiar înainte de meci. Și cumva natural îi predă armele și bagajele – microfonul care țiuia cînd îți era lumea mai dragă și butonul care îl pornea sau, după caz și necesitate, oprea. Comentatorul-surpriză s-a descurcat, totuși, fără probleme.

E o poveste care m-a urmărit toată viața și mă urmărește încă. Pentru că acel „șpicăr” al micii săli din micul oraș de provincie era și este Nicu, tatăl meu.

Departe de mine să fac vreo comparație între comentariile celor doi: tatăl meu făcea fix ce spuneam mai sus, adică un soi de „meniu al meciului”. Cristian Țopescu era omul care putea să dea culoare, miros, gust, istorie, viață chiar și celui mai simplu, provincial meniu. Ce pot să spun sigur e că Nicu se străduia, se documenta, măcar să le pronunțe corect numele jucătorilor.

Mi-am amintit povestea asta acum, cînd meciul dintre Simona Halep și Victoria Azarenka e întrerupt din cauza ploii. Și, mai ales, după ploaia pe care am simțit-o cu mult înainte să cadă atunci cînd unul dintre comentatorii meciului, văzînd-o pe Nadia Comăneci în tribune, a spus cu emfază: „alături de staff-ul Simonei e fosta mare campioană de gimnastică Nadia COMĂNICI”! Putea să spună simplu „Iat-o pe Nadia!” și ar fi fost mai bine, am fi înțeles cu toții.

www.nadiacomaneci.eu
http://www.nadiacomaneci.eu

Și-apoi, cînd faci o asemenea gafă, să mai spui și că Simona Halep este „reprezentanta noastră” mi se pare încă o dovadă de îngîmfare. Dar nu, avea nevoie de tonul pretențios pe care îl păstrează de la începutul pînă la sfîrșitul fiecărui meci, ton care mă întoarce cu gîndul la Nicu. Din nou, fără să încerc nici cea mai nevinovată comparație.

După ’90 îl sunam de fiecare dată cînd vreo echipă de fotbal din România juca vreun meci important. Înainte de meci, la pauză și după… dacă românii cîștigau. În cele mai multe cazuri, îmi spunea la pauză, cumva cu părere de rău, că urmărește meciul fără sonor. Pentru că nu mai suportă comentariile: „De ce nu fac și o pauză, Cosmin?”

N-aveam un răspuns. Cum nu am nici în noaptea asta. Multă vreme am crezut că exagerează. În seara asta mi-a venit, însă, să fac același lucru. Și n-am mai vorbit de mult timp la pauză.

PS.

Comentatorii de la Eurosport au spus, în seara asta, “reprezentanta noastră”, referindu-se la Simona Halep. După care, văzînd-o în tribune pe Nadia Comăneci, au zis: “iat-o pe fosta mare campioană de gimnastică, Nadia COMĂNICI”.

Uite de aia cred eu că Simona Halep se reprezintă doar pe ea cînd joacă – nu România – și bine face. Pentru că, peste cîțiva ani, niște „comentatori” vor spune: “uite-o pe fosta mare campioană, Simona Halip.”

PPS. Povestea de la început am scris-o doar pentru Post Scriptum. Merita, probabil, mai mult timp și o altă motivație. Totuși, trebuie să o închei: după mulți, mulți ani, l-am cunoscut pe domnul Cristian Țopescu, am și lucrat împreună o vreme. Mă surprinde, în continuare, cînd mă sună sau îmi dă un mesaj de Sărbători.

Tatăl meu, aflînd asta, m-a rugat să îi transmit un mesaj: „Cosmin, îi datorez domnului Țopescu niște bani!” „Cum asta?”, întreb eu… „Îi datorez banii pe care i-am primit atunci, cînd a comentat el meciul cu Steaua. El a plecat, eu am luat banii…” Îi povestesc domnului Țopescu discuția cu tatăl meu de fiecare dată cînd ne vedem și rîde. Poate și pentru că mă crede cel puțin uitic, că i-o spun cu fiecare ocazie.

Și așa, de final. O concluzie tot trebuie să fie la povestea asta: Nicu a știut, măcar, să se dea la o parte cînd a fost cazul. Got it, Eurosport?

Și-ar mai fi ceva, un detaliu: Simona își spunea ea HalEp, cu accent pe „e”, nu pe „a”. Am auzit-o eu. Probabil că nu și comentatorii, cel puțin nu amîndoi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s