BOICOTUL, SOLUȚIA PENTRU ROMÂNIA

Înțeleg că PSD anunță că va boicota alegerile dacă guvernul ar reveni la varianta cu două tururi de scrutin în iunie, la locale. Domnul președinte Dragnea spune că ar fi susținut de UNPR și ALDE în demersul său.

Eu cred că asta e cea mai bună veste pe care ne-a dat-o PSD de cînd există! Boicotarea, adică neparticiparea la alegeri ar permite participarea unor cetățeni care n-au de-a face cu politica. Mai mult decît atît, electoratul PSD, atît de fidel ideilor promovate de partid, va rămîne în case în ziua alegerilor sau va alege să-și ocupe timpul cu altceva. Ceea ce va crește, desigur, șansele independenților de a ajunge în poziții de decizie.

Iată, deci, o veste bună. Ar mai rămîne, totuși, ceva ca să mă pot bucura cu adevărat: ar putea face PSD cumva să obțină și susținerea PNL în toată povestea asta? Ca să avem un boicot total din partea clasei politice și, în concluzie, alegeri cu adevărat eliberate?

DOUĂ ZÎMBETE, UN LEU

Intersecție aglomerată, luni dimineața, București. Îl văd pe tînărul înalt, îmbrăcat bine, oprindu-se în dreptul fiecărei mașini și spunînd ceva zîmbind. „Iar încearcă să sprijine o cauză nobilă” m-am gîndit imediat.

Însă cînd s-a apropiat de mine am văzut și cutia albă pe care o avea în mînă: „CITATUL ZILEI – 1 LEU” scria pe ea. Am zîmbit brusc.

Foarte amabil, a început să îmi înșire o mulțime de motive pentru care ar trebui să îmi cumpăr propriul citat. „Ca să începi ziua bine” îmi spune tînărul.

Iar zîmbesc, îi dau un leu și-mi iau citatul.

copyright ICS
copyright ICS

 

Nu știu dacă cerșea. Nu părea. Poate că onora un pariu pierdut, poate că doar vroia să le dovedească prietenilor cît de repede poate face bani cu o idee bună. Cert e că după vreo 20 de minute, cînd am trecut din nou prin intersecție, nu mai era acolo.

Am ajuns acasă și am căutat citatul. Ar fi meritat să îl scrie pe tot, chiar și pentru un leu în plus.

 

“Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn’t do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.”

Mark Twain

PS. Nu-s prea sigur că Twain a zis asta, așa că dacă adevăratul autor va citi rîndurile mele, să-mi scrie. Mă întorc în intersecție și-mi cer și leul înapoi.

Bravo Vali distrazate ca meriti fii binecuvintat de D zeu te pup.

(acest text ar fi trebuit să se cheme “Despre patriotism” sau ceva în genul acesta, însă am dat cu banul și a căzut pe muchia cu Vali)

Nu mă întrebați cum am ajuns pe pagina asta, vă rog. Însă am făcut-o și gata..

Screen shot 2016-01-07 at 9.12.06 AM

 

Și, cum am ajuns la acea vîrstă la care am început să cred că trebuie să învăț ceva din orice experiență, indiferent de cît de ciudată e aceasta, am urmărit cîteva comentarii:

Screen shot 2016-01-07 at 9.13.51 AM

Adică așa: “Oauuu ce curaj valy. Sa intri printre ieii.. Da poate leai facut o melodie si iai facut fani tai.. Numai bine valy vacanta placuta”

sau așa: “astia da badigarzzi boss la multi ani sa traesti Vali-zeu !!!”

sau… “Fi atent cu indigeni, sa vi teafar , sa ne mai canti si noua! !!!….hi hi hi”

Și încă cîteva:

Screen shot 2016-01-07 at 9.12.50 AM

Acum, cîteva observații: deși nu ascult această muzică, nu o să îi dau nimănui în cap pentru că o face. Cel puțin atîta timp cît o degustă în intimitate și nu mă pune și pe mine să o ascult prin pereți (desigur, la noi în cîmp ar fi destul de greu, dar cine știe..) Deci fiecare cu muzica lui, fiecare cu cărțile lui, așa cum oricine poate alege la ce film sau la ce spectacol dorește să meargă.

Acestea fiind spuse, sper că am redus semnificativ numărul de vibrații negative care încep să-mi atace karma. Și nu, nu am nici o problemă nici măcar cu cei care comentează realizările domnului Vijelie.

Problema mea e alta. E cu școala. Eu nu-mi amintesc să fi avut în primii 12 ani de studii vreun coleg care să scrie cu atît de multe greșeli. Ba, dacă mă gîndesc bine la profesoara de română, cred că s-ar ascunde de rușine să știe că vreun elev de-al ei ar putea să… în fine, scrie așa. Și cred că sînt mulți profesori de română care ar face la fel.

Și totuși, sînt români care scriu așa. Pe care, dacă îi zgîndări, îți vor ține lecții de patriotism, îți vor arăta cu pumnii strînși spre bărbia ta delicată cît de tare își iubesc ei țara. Români pe care cineva, cîndva, i-a lăsat să treacă așa prin și de școală.

Asta cred eu că e problema. Iar cei care cred că am atins vîrful, mergînd acum spre o îmbunătățire a situației, se înșeală amarnic. E doar începutul!

SURSA: SI-EN-EN

În 2003, în timpul invaziei din Irak, exista o glumă celebră în redacția de știri unde lucram: „Cum e corect, Irak sau Iran?”

Întrebarea îi era adresată unui coleg de la grafică. După cîte hărți cu Irakul făcea în fiecare zi, răspunsul venea, invariabil și la fel de sigur: „Irak, bineînțeles!”

În cei aproape 20 de ani de muncă prin diferite redacții de televiziune, am întîlnit o mulțime de gafe. Unele rămîneau acolo, între noi, altele ajungeau și la telespectatori, provocîndu-le amuzamentul sau alimentînd temuta „Cronică a Cîrcotașilor”. Nu vreau să spun că am greșit de puține ori, însă atunci cînd am făcut-o, mi se păreau atît de mari gafele încît intram în pămînt de rușine.

De ceva vreme sînt telespectator. Mă uit rar la știri, însă mă uit destul ca să-mi dau seama că numărul “scăpărilor” a crescut. Din cauza goanei pentru audiență care cere schimbări urgente făcute în direct (cine nu a fost niciodată într-o regie de știri în timpul unui breaking news nu are cum să știe ce presiune e pe oamenii de acolo!), din cauză că numărul televiziunilor a crescut mult față de anii despre care vorbeam la început și, în fine, și pentru că temuta „Cronică” a devenit o producție a tuturor telespectatorilor, direct pe conturile lor de Facebook, aproape în același timp cu comiterea infracțiunii.

Sînt gafe pe care americanii le-au trăit mult mai repede decît noi și pe care tot ei le-au definit prin celebra „It’s just television!” Doar că spre deosebire de ei, la noi problema se adîncește pe zi ce trece. Și merge într-o altă zonă, mult mai gravă pentru șefii redacțiilor.

Dintr-o mulțime de cauze, cele mai importante fiind reducerile constante ale costurilor de producție și lipsa unei școli care să fie ancorată cu adevărat în realitate, în redacții ajung oameni care ar face orice să lucreze într-o televiziune. Problema n-ar fi asta, ci faptul că ei nu au nimic de oferit în afară de disponibilitatea de a primi ordine.

Scriu asta după ce azi am văzut în Marea Cronică, adică pe Facebook, această poză:

foto: Dan Boanță/ facebook
foto: Dan Boanță/ facebook

“jurnalist 2CVELE”

Aici nu mai e vorba despre presiune, Breaking News, și toate „scăpările” care vin la pachet. Nu. E vorba despre incultură crasă.

E ca și cum un om care lucrează, zi de zi într-o redacție de știri, ar scrie mare, pe ecran:

„Sura: Si-en-en”.

Pînă la urmă, de ce credeți că nu vom ajunge și acolo?