MANELIZAREA UBER

Am protestat cu cîteva zile în urmă cînd un prieten care vine destul de rar în România mi-a spus „I-am dat niște bani șoferului..” „Cum să-i dai bani??” „I-am dat bani, că mi s-a plîns că face doar vreo sută de lei profit pe lună și mi s-a făcut milă de el.”

 

Prietenul meu vorbea despre șoferul de Uber de care tocmai se despățise.

Nu folosisem serviciul ăsta niciodată, însă știam despre el din surse sigure. Soția mea are aplicația pe care o folosește din cînd în cînd. În rest, am făcut ceea ce face orice consumator cu pretenții de intelectual informat, adică am citit.

 

Tot ce am aflat astfel, alături de vechile mele experiențe cu taximetria clasică mi-au cimentat convingerea că UBER e OK. Că trebuie să fie OK, mai ales că taximetriștii spun că nu e OK.

Azi am folosit, pentru prima oară, UBER. Las la o parte că am stat într-o dușmănoasă lapoviță de aprilie cîteva minute, după ce ieșisem în goană pentru că mașina urma să ajungă într-un minut. Șoferul s-a dus în spatele clădirii, deși la telefon a aflat cît se poate de clar că trebuia să ajungă „în față”. M-am dus eu la el pînă la urmă, ca să deblochez situația.

 

De cînd am urcat în arogantul Mercedes E Classe, șoferul mi s-a lăudat cu mașina „care are 300 și ceva de mii și n-a avut nici o problemă.” Eu ieșeam de la service, unde îmi lăsasem propria mașină cu probleme. Apoi, a început să se plîngă. Că el face asta doar în timpul liber, că altfel lucrează în ministerul de interne, că nu e nici o treabă, că abia dacă iese tanda pe manda, că îi iese cît să alimenteze, că poate dacă avea o mașină care să consume mai puțin ar fi fost ceva.

Și bomboana roz de pe colivă: „Nici nu știu dacă Uber ăștia sînt legali, că îmi ia 6 lei la o cursă de 16.” Apoi a apăsat tare pe accelerație, ca să-mi arate ce poate mașina ce ajunge rapid la peste o sută la oră.

 

Povestea pe care mi-o spusese prietenul meu era aproximativ la fel: șoferul de care i se făcuse milă abia dacă făcea profit, dar nu pentru că avea o mașină care consuma 13-14 în oraș, ci pentru că mașina era închiriată și trebuia să plătească, lunar, 600 de lei.

Iar morala ambelor povești e că „UBER egal Exploatarea muncitorului român”.

 

Cam asta e situația. Aproape că aș putea să zic, în urma celor două experiențe, că serviciul ăsta e ca pomul lăudat la care nu tebuie să te duci cu sacul.

Poate că undeva, într-un colțișor al sufletului, încă îmi imaginez că UBER e de fapt bun, doar că vor unii de-ai noștri să-l strice. Și-atunci s-au hotărît să-l lovească din interior, trimițîndu-i pe cei mai potriviți dintre ei să-l dinamiteze: foști taximetriști în căutarea unui profit rapid, fără prea multă muncă, supărați pe lume și pe viață, care adaugă acum o frustrare în plus.

Că trebuie să țină muzica oprită în timpul cursei.

 

 

 

 

 

Advertisements