CINEVA ÎMPARTE ROMÂNIA

Șoferul din fața mea venea liniștit pe contrasens de peste 200 de metri. Îi fac semn cu farurile. Nu pare să nu știe ce face, ba mai degrabă aș spune că vroia să o ia la stînga și a depășit coloana ce se insinuase, evident nesimțit, în fața lui. A tăiat doar o linie continuă. Dar, cine știe, poate că se și grăbea. Cu vreo 10 metri înainte să ne oprim bot în bot, a luat-o la stînga.

La benzinărie, așteptăm tăcuți la coadă să plătim. Un bărbat apare ca printr-un miracol, ne depășește pe toți și întinde o mînă grăsuță: 50 la pompa 6. Și pleacă.

La pensiunea unde am stat în Grecia acum vreo două săptămîni erau și alți români. Cînd coborau din mașină, își țineau maieurile ridicate deasupra burților, probabil parte a unui ritual inițiatic de ventilare. Prînzul pe care și-l compuneau atent cu ingrediente aduse din țară îl stropeau cu valurile muzicale ce se revărsau dintr-o boxă portabilă. Manele. Mi s-au părut de nișă, dar nu sînt un cunoscător.

Intru în ministerul unde trebuia să las cîteva invitații pentru un eveniment, inclusiv pentru ministru. Paznicii mă măsoară din cap pînă în picioare, nu le ia mult că-s destul de scund. Îi salut frumos și le spun doleanța mea. Le întind invitațiile, cel mai important le ia, studiază atent toate plicurile și mi le dă înapoi: „la registratură”. Unde, zic eu confuz. Ieșiți, stînga, prima stradă la dreapta și mergeți pînă la numărul 10. De ce or mai fi luat invitațiile dacă știau că nu le pot lăsa acolo? Proceduri, habar n-am.

În veșnica parcare a mall-ului unde eșuez de obicei, încerc să îmi parchez mașina cît pot eu de regulamentar. Intru cu spatele, nu sînt mulțumit de distanța față de celelalte mașini, ies puțin, un șofer cu o mașină scumpă cît casa familiei frînează brusc și mă înjură. Înjură. Lasă geamul jos și înjură. Îl întreb de ce vorbește urît și pleacă. Venea cu cel puțin 60 la oră într-o zonă în care limita e de 5.

Ies din mașina pe care o las departe de intrarea în magazine, unde sînt locuri libere berechet, și trec pe lîngă o mulțime de mașini parcate aiurea, pe o bandă a drumului. Oameni grăbiți, oameni ocupați. Mașini scumpe, altfel probabil că paznicii ar fi luat măsuri dure.

 

Există o legătură între aceste personaje pe care sînt convins că le-ați întîlnit cu toții: lipsa educației.

Ce înțeleg prin educație? E un set de valori (adică reguli) pe care le acceptă toată lumea. E ca la fotbal: ce i se întîmplă jucătorului care, supărat că echipa sa pierde, ia mingea în mînă, îl înjură pe primul adversar ce-l privește uimit, îl împinge pe cel de-al doilea ce i se pune în față, îi dă un pumn în gură celui de-al treilea, un scuipat în față altuia și apoi un picior în gură portarului, înainte de a da gol. Ar trebui să ia roșu și să primească o suspendare ce l-ar scoate din circuitul sportiv.

Ceea ce se întîmplă acum în societatea românească arată așa: jucătorul respectiv ar fi aplaudat de majoritatea din tribună, adversarii bătuți ar fi huiduiți îndelung și arbitrul ar valida golul, după ce ar și elimina vreo 4 jucători (din tabăra cealaltă, normal) pentru proteste.

 

Eu cred că toți cunoscuții mei, indiferent de ce parte a incidentului de la B1 TV s-ar aflla (și folosesc acest exemplu doar pentru că e cel mai recent care divide lumea) cred că educația e importantă.

Poate de aici ar trebui să pornim. De la un punct comun. Și să discutăm.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s