despre mine…


Merci că ai venit.

Cîteva lucruri despre mine: sînt ceea ce se numeşte “producător de televiziune.” Înainte am fost reporter, cameraman, editor de montaj, am avut şi-o emisiune a mea. Demult tare. (Am terminat Jurnalistica în 1996. Înainte de asta am lucrat pe la ziare, radiouri, televiziuni. În 1996 m-am angajat la Ştiri, în Antena 1. Habar n-aveam ce avea să urmeze: reporter, producător, editor, producător general la Observatorul de noapte, apoi la Observatorul de la 19.00, producător general al Ştirilor Antenei 1. De prin 2006, lucrurile s-au mai schimbat. Am lucrat pentru Antena 3 (producătorul “Primei Ediţii”, transformată în “La Ordinea Zilei”, News FM (producător general al Ştirilor), GSP TV (producător general). În 2007, cineva de la Erasmus a considerat că trebuie să-mi dea un premiu, la Viena – Erasmus Euromedia.

A fost apoi “În premieră”, ca producător general.

După 16 ani am hotărît să mă despart de Antene. Și-am trecut prin Money, Realitatea, TVR. Televiziunea rămîne cea care îmi ocupă mare parte din zi. Dar nu mai e “cea mai mare parte din zi”.

Ador să conduc. Maşina. Aşa de mult că am fost cu ea pînă în Africa, doi ani la rînd. Şi aş mai merge, oricînd. Îmi place să scriu aşa cum îmi place să citesc. Ordinea cred că ar trebui să fie “citesc – scriu.” Îmi plac fotografiile. Şi oamenii. Familia mea: Ioana, Agatha și Petru.

Și-mi mai place să alerg, deocamdată la semimaratoane. Și îmi plac antrenamentele de Ashihara.

pentru lucruri în plus, Cosmin.Silistraru@gmail.com

Advertisements

22 thoughts on “despre mine…

  1. Salut, nu stiu daca ma mai tii minte, am fost candva in A1 ca editor montaj, inclusiv in perioada cand erai pe tura de noapte. Vroiam doar sa te salut si sa-ti transmit toate toate cele bune.

  2. sunt asa cum stii cu ochii si pe tine..te regasesc aici, vorbim rar .. nu ma evita. bunul si blindul silis ce faci ma
    chiar as vrea sa lucram cu bine …

  3. Salut, cred ca nu ma mai stii, sint sora lui Bruno, cea din pasnica Elvetie. Foarte frumos scrii, ma bucur ca ti-am descoperit blog-ul. Iti doresc numai bine si mult succes in continuare.

  4. Salut Cosmine,
    Sint Cornel Rachieru un fost prieten de al lui Nicu, tatal tau. Am incercat de mai multe ori sa dau de el dar nu este posibil. Poate ma ajuti tu. Frumoase articole scrii, tine-o asa. La multi ani de pe meleagurile canadiene.
    Cornel

  5. cornel rachieru :
    Salut Cosmine,
    Sint Cornel Rachieru un fost prieten de al lui Nicu, tatal tau. Am incercat de mai multe ori sa dau de el dar nu este posibil. Poate ma ajuti tu. Frumoase articole scrii, tine-o asa. La multi ani de pe meleagurile canadiene.
    Cornel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s