Silistraru. Cosmin Silistraru

„Alo? Bună ziua!”

Așa începe. Apoi, lucrurile se complică.

„Sînteți domnul Ilie Cosmin Si… Sili…. SilisTaru?”

La început, demult, mîndru tare de numele meu, mă supăram, mă simțeam ofensat, ba chiar le și trăgeam cîte un perdaf (acid) operatorilor de la call-center. Cu timpul, am început să mă amuz.

„Nu, nu sînt domnul SilisTaru, dar mai încercați…”

Așa se face că mi-au spus, pe rînd, „SiliȘteanu”, „SiniStreanu” (da, desigur, fără nici o legătură cu soția sinistrului), „SiliStratu (cu varianta SiNistratu – la mintea cocoșului), Siliștean. Toate numele le-am căpătat în îndelungata mea experiență cu băncile, firmele de telefonie mobilă, Renel, Rebu, televiziunea prin cablu, satelit sau orice altă remarcabilă instituție care emite facturi pe numele meu. Adică pe Silistraru.

Și pentru că nu pot să trăiesc dacă nu înțeleg ce se ascunde în spatele lucrurilor, mă întreb, de fiecare dată: oare oamenii ăștia care mă sună, oare ei, înainte să mă sune, se uită pe cine sună? Sau e un fel de loterie: avem un Popescu, un Ionescu, un Georgescu și-un Silis… silistrea…. da’ mai lasă-mă dracului în pace, poate am noroc și răspunde Popescu! „Bună ziua, domnule Popescu…”, cu-n răsuflat de ușurare. „Ce bine că n-a răspuns „SilistrarIu”…..!!”

Pentru că da, nu răspund întotdeauna. N-am telefonul la îndemînă. Dar sun eu cînd văd apelurile pierdute. Pe cuvînt că așa fac!

Am făcut-o și ieri, era un număr cu multe zerouri și-am crezut că mă sunase vreun director de televiziune, să-mi ofere de lucru.

„Ați sunat la call-center-ul Băncii….Apelul dumneavoastră nu poate fi preluat pentru moment, toți operatorii sînt ocupați.”

Aha! Știam eu! Deci un robot, asta e, un robot mă sună! A dracului tehnologie, normal că îmi încurcă numele…