Alegeri noi, năravuri vechi

M-am trezit anul ăsta cu ceea ce mie mi s-a părut un fals subiect. Sau, mai exact, cu cel puţin un subiect care m-a contrariat. Aşa că nu m-am grăbit, am stat, m-am gîndit, l-am întors pe toate feţele. Am crezut, o clipă, că l-am înţeles. Apoi, m-am hotărît să îl uit pur şi simplu. Să îl ignor complet. Aproape că am reuşit. Pînă azi dimineaţă…

Oficiul poştal unde mă duc eu să îmi plătesc curentul e neschimbat de mai bine de 10 ani. Ori, probabil, schimbările s-au întîmplat, dar au fost atît de mici încît nu mi-a sărit nimic în ochi. Aceleaşi ghişee unde ai veşnic impresia că stai la coadă, chiar dacă în faţa ta nu sînt decît doi oameni, aceleaşi felicitări de Sărbători (oricare ar fi ele) împrăştiate pe peretele din spatele doamnelor veşnic (scuzaţi repetiţia, dar atitudinea lor îmi aminteşte, cumva, de o lungă slujbă la biserică) ocupate. Şi-ar mai fi răspunsurile pe care le primeşti la “Bună ziua!”, o gamă restrînsă, de criză, ce pot intra sub umbrela unui chinuit “Da!” Chiar şi problemele oamenilor (“clienţi”, cum s-ar spune în economia de piaţă) sînt aceleaşi, de fiecare dată. Nu le mai enumăr, le ştiţi. Poate că doamna dirigintă a găsit fonduri şi a schimbat uşa de la intrare. Şi, cu anii, a apărut şi un aparat de aer condiţionat. În ciuda atmosferei ce pare că a încremenit, eu mă încăpăţînez să mă duc la acest oficiu poştal. Mă aşez cuminte la una dintre cozi, ştiind că aş putea foarte bine să ajung la ghişeu şi să fiu îndrumat spre ghişeul 2, că la ghişeul 3 “nu se plăteşte curentul, n-aţi văzut anunţul? Aici e pentru alocaţii! Păi se dau azi? Nu, dom’le, nu se dau azi…încercaţi şi la ghişeul 1, aaa… e închis!” Mă aşez şi ascult. Şi privesc.

Asta am făcut şi azi. Mi-a fost clar, de la bun început, că mă deranja ceva. Nu mi-am dat seama ce pînă cînd am ajuns în faţă. La loc de cinste, pe peretele tapetat cu felicitările de Crăciun, un afiş mare, colorat. Afişul unui candidat la alegerile astea noi.

Cum vă spuneam, subiectul m-a contrariat de la bun început. De ce ar fi interesant pentru tatăl meu, care trăieşte la vreo 500 de kilometri de Bucureşti? Şi, mai mult decît atît, de ce un astfel de subiect, important pentru un colegiu din Capitală, ar cere dezbateri nesfîrşite la televizor? Nu ştiu… poate doar din cauza unei lipse de creativitate a unor jurnalişti, sau ca urmare a rutinei confortabile. Nu judec, nu e afacerea mea, doar încerc să îmi explic. Cînd cred eu că ar deveni acesta un “subiect”? Atunci cînd cei doi s-ar lua frumos de mînă şi ar renunţa să candideze, pînă cînd legea îi va permite oricui – deci şi unui candidat independent – să participe la alegeri. Adică atunci cînd subiectul s-ar transforma dintr-unul banal (cu arome de scandal ieftin, un praf de nepotism şi o măsură şi jumătate de nesimţire) într-un subiect relevant, plin de învăţăminte pentru noi toţi, cei care practicăm democraţia. Dacă s-ar întîmpla asta, urmarea firească ar fi să dispară afişul electoral pe care l-am văzut în această dimineaţă în oficiul meu poştal preferat. Ba chiar văd scenariul ideal: candidatul acela s-ar duce el la Poştă şi i-ar cere doamnei diriginte să scoată afişul. Şi i-ar spune aşa: “Doamnă, aţi înţeles greşit! Convingerile dumneavoastră politice sînt una, oficiul poştal e alta. Acasă la dumneavoastră, pe stradă, oriunde vreţi, vi le puteţi exprima fără probleme – dar nu aici!”

Experienţa îmi spune că nu se va întîmpla aşa. Ba chiar l-am auzit pe unul dintre candidaţi declarînd, nonşalant, că tocmai de aia candidează, ca să schimbe legea, să le permită tuturor să ajungă acolo… nu, nu se va petrece nimic normal, nu va face nici unul dintre cei doi vreun gest de răzvrătire, în numele democraţiei pe care o afişează ca pe un stindard. Vor continua.

Acum, eu, ca posibil alegător interesat de subiect, mai pot spera cîteva lucruri mărunte: de exemplu, Oficiul 32 să declare că ţine cu “x”, Oficiul 127 cu “y”. Alte două oficii din Colentina, respectiv Dorobanţi îşi vor uni forţele şi vor cumpăra un panou luminos comun, pe care îl vor afişa cîte o săptămînă, la intrare. Apoi, aş vedea să intre şi Fiscul în joc, “Direcţiile de taxe şi impozite” să susţină, la rîndul lor, cîte un candidat. Tribunalele ar intra, firesc, în joc, apoi CEC-ul şi-ar pune spaţiile la dispoziţia politicienilor. Singura problemă ar fi dacă toate acestea nu s-ar împărţi echitabil: nici nu vreau să mă gîndesc ce scandaluri ar ieşi dacă susţinătorul unuia dintre candidaţi n-ar avea posibilitatea să aleagă un oficiu poştal care să fie de partea lui! Teribil….