România (iese) de sub preş

Discuţie cu Adi, prietenul meu:

 De ce nu reuşim să ne acceptăm aşa cum sîntem? Adică, e în regulă să ceară ambasadorul român la Londra “reparaţii morale” din partea BBC, după ce realizatorii Top Gear au spus, într-un sat din România, că se simt în ţara lui Borat? Adică cum? Dacă, să zicem, BBC şi-ar cere scuze în faţa naţiunii, ar scoate din emisiune pasajele “ofensatoare” şi le-ar înlocui cu imagini din Caraibe, întrerupte de mesaje scrise cu “Ne cerem scuze, România!” şi, eventual, cu fotografii cu cei trei prezentatori căindu-se la vreo mănăstire din Moldova – dacă toate astea s-ar întîmpla, atunci ar dispărea, oare, acel sat de ţigani? Nu, ar rămîne acolo, cu siguranţă. Ce facem, de fapt? Simplu: ascundem gunoiul sub preş. Şi nu ne place cînd oamenii care vin în vizită îl descoperă. 

 Pe vremuri (ce vremuri glorioase!), terminam “Planul cincinal” într-un an, ca-n poveşti. Făt-Frumos însuşi – cel care crescuse într-un an ca alţii în şapte – era supărat-foc. Acum, vin politicienii şi zic: “Vom construi o mie de kilometri de autostradă în patru ani!” Hai nu, pe bune??? N-ar fi mai simplu să recunoaştem că nu putem face asta? Să-l văd şi eu pe primul politician care va recunoaşte: “Nu cred că putem construi autostrăzi. Îmi doresc asta, dar o putem face numai împreună. Eu, singur, nu pot.” 

 Mai nou, cu regulile UE, ne-am pus pe reciclat. Aşa ne cere Europa, iar noi trebuie să dăm gata planul. De ce nu recunoaştem că majoritatea blocurilor din ţară nu au au coşuri diferite pentru gunoiul menajer (pentru sticle, pentru plastic, pentru hîrtie), că “ghena” e singurul loc unde îţi poţi arunca resturile? La grămadă. O grămadă nesortată… 

 Avem o mare problemă cu spaţiul verde pe cap de locuitor. Aşa că plantăm copaci şi chemăm presa, să ne vadă o lume întreagă cît sîntem de eco-cool. Sau punem gazon acolo unde îşi parchează oamenii maşinile. Dar, oare, miile de metri cubi de lemn ce ies din păduri, fără acte, oare problema asta a cui e? 

 Vrem să facem turism de top. Aşa am aflat noi, din cărţi, că ţara noastră are de toate. Ce te faci, însă, cu “ciorba rece pe care ţi-o aduce un chelner plictisit, după jumătate de oră, într-un aşa-zis restaurant de pe marginea drumului spre mănăstiri”? Apropos de mănăstiri… credeţi că interesează pe cineva care face călătorii de plăcere? Adică, merită să aruncăm banii pe fereastră (aşa am tradus eu CNN, poate că am greşit) ca să promovăm asta? 

 N-avem drumuri. Bun, e în regulă, nu le-avem. Dar de ce nu recunoaştem asta? De ce nu găsim o cale să cîştigăm din acest dezavantaj? Să zicem… organizînd circuite off-road? 

 Unora le plac manelele. Aşa cum le plac seminţele. Aşa cum le place să se certe. De ce ascundem toate lucrurile astea? Hai să le acceptăm. 

 Ne place politica. Dar, orice televiziune sau institut care face un sondaj despre “Ce aţi dori să vedeţi la televizor?” descoperă, cu surprindere, că ne dorim “emisiuni culturale, sociale, despre sănătate, despre mediul înconjurător.” Vă spun eu – dacă faci o emisiune despre subiectele de mai sus, nu se uită nimeni. Niţel scandal politic, cu un praf de înjurături şi o lingură mare de promisiuni populiste – succes garantat! 

 În ţara mea sînt şi oameni foarte săraci. Îi vedem peste tot, la uşile magazinelor, pe treptele bisericilor. Ba chiar le dăm de pomană, că aşa e creştineşte. Însă, dacă vine un fotoreporter străin şi îi face o poză unei bătrîne amărîte la urne, sub care scrie “România votează”, sărim în sus. “Cum se poate aşa ceva, păi asta e România? Adică fotoreporteru’ dracu’ n-a putut să vadă şi el intelectualii frumoşi, sau oamenii muncii, sau tinerii noştri de viitor?” 

 Să fiu bine înţeles: nu vreau să spun că ar trebui să acceptăm toate lucrurile astea, şi multe altele pe lîngă şi, gata, să ne resemnăm spunînd strămoşescul “Asta e!”. Nu. Nici pomeneală de aşa ceva. Cred, doar, că dacă am accepta toate lucrurile mai puţin frumoase, dacă am avea puterea să recunoaştem că ele există, atunci am putea merge mai departe. Din acea clipă am putea să ne propunem ca, peste zece ani, satul acela de ţigani – “ţara lui Borat” – să se transforme într-o aşezare liniştită, cu drumuri asfaltate şi flori pe pervazele caselor renovate. Politicienii ar veni şi ne-ar spune: “Anul ăsta vom face 10 kilometri de autostradă, la anul încă zece. Peste zece ani, vom avea o sută.” Nu i-am mai minţi pe oficialii UE (şi nici pe noi) că reciclăm. Ci am face ca în Germania, unde conducătorii au spus că încă nu au tehnologia necesară pentru a recicla toate deşeurile. Dar că e bine să ne separăm gunoiul, ca să ne obişnuim cu asta. Pentru viitor. 

 Nu ne-am mai amăgi cu turismul de 5 stele. Am începe să facem turism de masă, aşa, la vreo 2 stele sau chiar mai puţine. Dar, în timpul ăsta, l-am învăţa pe chelnerul acela supărat că, dacă vrea să mai trecem prin ograda lui, atunci ar trebui să ne aducă ciorba mai devreme. Dacă nu, îşi poate găsi altceva de lucru, pentru că noi vrem altceva. 

Dacă am accepta că avem şi pete, abia atunci am putea să ne schimbăm cu adevărat. Pentru că am şti ce să schimbăm. Şi am începe cu noi.  

În fine, nu ne-am mai purta ca vedetele ce vin aici şi ţin mega-concerte. N-am spune “I love you, Romania!” şi-apoi “Pa, te-am pupat! Eu plec.”  

Advertisements